Problemele cu care se confrunta liniile aeriene din Europa n-au luat sfarsit

Autor: Roxana Cristea Postat la 26 iulie 2011 81 afişări

Combustibilul este din ce in ce mai scump, arabii vin fulgerator din spate, reducerile masive de costuri devin obligatorii, ghinioanele se tin lant, iar problemele cu care se confrunta liniile aeriene din Europa nu se opresc aici.

Problemele cu care se confrunta liniile aeriene din Europa n-au luat... deschide galeria

Sa incepem insa cu vestea buna, singura de altfel despre care vorbeau operatorii aerieni in urma cu doua saptamani, in cadrul unei conferinte care a avut loc

la Bruxelles si care a fost patronata de Asociatia Companiilor Aeriene Europene (AEA) - asociatia are in baza sa de date 36 de companii, care realizeaza 12.000 de zboruri pe zi, transporta 377 de milioane de pasageri, au 2.700 de avioane si 392.000 de angajati. nca de la jumatatea anului trecut, la nivel european, traficul de pasageri premium a inceput sa creasca, dupa cativa ani de scadere. n primul trimestru al lui 2011 a crescut cu 6,4%, depasind planul de la clasa economica, de 4,7%, potrivit lui Ulrich Schulte-Strathaus, secretarul general al AEA: "Acest segment este pe un trend ascendent".

Anul trecut, companiile aeriene din Europa au transportat peste 650 de milioane de pasageri. Potrivit lui Schulte-Strathaus, traficul european de pasageri, dar si de marfa vor creste in 2011 cu 5%. Cu un an in urma, numarul de calatori a urcat cu 5% in Europa, 15,5% in Asia-Pacific si 10,9% in America de Nord.

Evenimentele geopolitice care au avut loc in alte continente au influentat in mod negativ piata de aviatie europeana. Traficul aerian european a scazut din cauza evenimentelor din Africa de Nord, iar in luna martie, atunci cand Japonia a fost lovita de cutremur si tsunami, numarul de pasageri transportati de AEA spre si din Japonia a fost cu 78.000 mai mic fata de nivelul estimat. Japonia este cel de-al saselea mare stat care aduce pasageri companiilor din Europa. Anual, peste 3 milioane de japonezi zboara cu companiile aeriene europene.

"Mai tineti minte criza vulcanica de anul trecut? Zece milioane de pasageri au fost opriti din drum atunci, iar costurile totale ale companiilor aeriene din Europa au fost de 163 de milioane de euro. n total, peste 9.000 zboruri au fost anulate", spune secretarul general AEA, precizand ca in toate circumstantele extraordinare liniile aeriene sunt obligate sa plateasca pentru asistenta si ingrijirea pasagerilor, ceea ce este considerat inacceptabil de actionarii companiilor aeriene. Peter Hartman, directorul general al KLM, spunea in urma cu cateva luni ca "este frustrant ca doar companiile de aviatie sa fie singurele care suporta consecintele cenusii vulcanice, ale evenimentelor din Japonia si ale altor dezastre. Toti am primit de la alti jucatori din acest canal doar simpatie". Pe langa asta, provocarile cu care se confrunta in prezent companiile aeriene din Europa sunt fragilitatea economica, masurile de austeritate, rata mare a somajului, competitia intensa si perspectiva negativa a publicului cu privire la industrie. "Industria este foarte fragila la criza, isi revine greu. Nu vom vedea o revenire prea curand, ci va fi din ce in ce mai greu", a mai adaugat Schulte-Strathaus, precizand ca nicio companie de aviatie nu trece printr-o perioada buna deoarece toate au probleme cu costurile.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
aviatie,
probleme,
linii aeriene,
europa,
rezultate
/analize/transporturi/problemele-cu-care-se-confrunta-liniile-aeriene-din-europa-n-au-luat-sfarsit-8515561
8515561
comments powered by Disqus
Pariul de 2 miliarde de euro Pariul de 2 miliarde de euro

După ce şi-au securizat poziţii cheie în economiile dezvoltate ale lumii, cele considerate a avea risc mai redus şi deci câştig aproape garantat, a venit şi rândul economiilor periferice, cum este şi cazul României.

vezi continuarea
CUM VEDEȚI ZIARUL FINANCIAR PESTE 21 DE ANI?

TOTUL PENTRU BUSINESS. TOTUL ESTE BUSINESS

ZF.ro
BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ BREAKING NEWS: Metoda LEGALĂ prin care puteţi câştiga mai mulţi BANI! Milioane de români au rămas ŞOCAŢI la aflarea veştii BOMBĂ
S-a TERMINAT. Putin şi Erdogan sunt la un pas să arunce lumea în haos. Criză fără precedent
ProMotor.ro
Anunțul care bate orice SAMSAR! Un român a avut o idee GENIALĂ pentru a vinde un VW Golf diesel Anunțul care bate orice SAMSAR! Un român a avut o idee GENIALĂ pentru a vinde un VW Golf diesel
Primele imagini cu viitorul Logan arată o mașină RADICAL schimbată. Românii sunt mândri de cum a ieșit
Macron a rămas cu „pantalonii în vine” în fața președintelui Poloniei. Mașina PREZIDENȚIALĂ l-a făcut de râsul lumii
Descopera.ro
Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu Încearcă să ne contacteze EXTRATEREŞTRII? Oamenii de ştiinţă de la NASA au înregistrat aceste MESAJE ciudate venite din spaţiu
''De VINĂ au fost românii!''. Zeci de ani am fost ÎNVINUIŢI pentru eşecul lui Hitler. De ce a pierdut în realitate Germania Bătălia de la Stalingrad - VIDEO
O DESCOPERIRE uriaşă făcută în Egipt îi CONTRARIAZĂ pe istorici. „De ce sunt în POZIŢIA asta?”
Go4it.ro
Google Maps: aplicaţie actualizată pentru mobil şi logo nou la 15 ani de la lansarea serviciului Google Maps: aplicaţie actualizată pentru mobil şi logo nou la 15 ani de la lansarea serviciului
De ce a încetat WhatsApp să mai funcţioneze pe milioane de telefoane de la 1 februarie 2020?
Google Maps poate fi păcălit pentru a afişa ambuteiaje false. Nu ai nevoie decât de un căruţ şi câteva telefoane
Csid.ro
Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime Portretul psihologic al unui violator: cum îl recunoaştem şi cum evităm să devenim victime
Cum poţi ajuta o femeie care este abuzată
HOROSCOP AUGUST 2019: se anunţă noi câştiguri financiare şi multe relaţii pasagere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.