Harta neputinţei: România a ajuns într-un sfert de secol la 650 de kilometri de autostrăzi. Ce se va întâmpla în 2014

Autor: Andreea Neferu Postat la 16 ianuarie 2014 674 afişări

Subiectul construcţiei de autostrăzi a stat în fruntea strategiilor guvernamentale în ultimii zece ani, timp în care s-au construit şi au fost deschişi circulaţiei puţin peste 400 de kilometri, România ajungând la finalul anului trecut la o reţea de autostrăzi de aproape 650 de kilometri.

Harta neputinţei: România a ajuns într-un sfert de secol la 650 de kilometri de autostrăzi. Ce se va întâmpla în 2014

ROMÂNIA NU ARE ÎNCĂ O AUTOSTRADĂ CARE SĂ LEGE FĂRĂ ÎNTRERUPERI VESTUL DE ESTUL ŢĂRII SAU NORDUL DE SUD, DAR GUVERNUL ŞI-A ASUMAT CA PÂNĂ ÎN 2018 SĂ FINALIZEZE CONSTRUCŢIA UNOR AUTOSTRĂZI CARE SĂ REALIZEZE conexiunea între principalele puncte cardinale. În 2018, statul vrea să aibă o autostradă de la Nădlac la Constanţa, care să treacă prin Sibiu şi Braşov, precum şi o autostradă de la Ungheni, la graniţa cu Republica Moldova, către Iaşi, Braşov, Bucureşti şi mai apoi către Alexandria.

Tot în 2018 ar urma să fie gata şi autostrăzi pe ruta Borş-Cluj-Napoca-Sebeş, dar şi autostrăzi precum Ploieşti-Buzău-Focşani-Galaţi-Brăila sau Craiova-Calafat.

Priorităţile în materie de autostrăzi ale guvernelor care au trecut pe la Palatul Victoria în ultimii aproape 15 ani s-au schimbat odată cu fiecare nou program de guvernare. Dacă în timpul guvernării lui Adrian Năstase (2000-2004) autostrăzile prioritare erau Bucureşti-Ploieşti-Braşov, Bucureşti-Constanţa şi Nădlac-Timişoara-Arad, în timpul lui Călin Popescu-Tăriceanu (2004-2008) se conturează pentru prima oară autostrăzile Nădlac-Deva-Sibiu-Piteşti-Bucureşti-Constanţa, respectiv Bucureşti-Braşov-Târgu-Mureş-Cluj-Napoca-Borş.

Mai târziu, în guvernul Emil Boc (2008-2012), apar autostrăzi precum Lugoj-Drobeta-Turnu Severin-Craiova-Calafat, Ploieşti-Buzău-Focşani sau Autostrada Sudului, Bucureşti-Alexandria-Craiova.

În cele câteva luni de guvernare din 2012, Mihai Răzvan Ungureanu a continuat planurile iniţiate de Emil Boc, iar, odată cu venirea la Palatul Victoria a lui Victor Ponta, autostrada Sibiu-Piteşti a început uşor-uşor să fie ştearsă de pe lista de priorităţi. La finalul anului trecut, Victor Ponta a prezentat priorităţile pentru următorii cinci ani la capitolul construcţii de autostrăzi, amintind de Braşov-Bacău-Roman-Iaşi-Ungheni, Bucureşti-Alexandria, Ploieşti-Buzău-Brăila-Galaţi sau Nădlac-Arad-Sibiu-Braşov-Comarnic-Ploieşti-Bucureşti.

GUVERNUL PONTA A ANUNŢAT DE ASEMENEA CĂ VA RENUNŢA PE TERMEN SCURT ŞI MEDIU LA PLANURILE PENTRU AUTOSTRADA SIBIU-PITEŞTI, considerată vitală pentru transportatorii rutieri care traversează România de la vest la est. Estimată să coste circa 3,2 miliarde de euro, autostrada Sibiu-Piteşti, cu un trafic mediu zilnic estimat de aproape 16.000 de vehicule, a fost trecută în aşteptare, statul preferând ruta Sibiu-Braşov-Bucureşti în detrimentul rutei Sibiu-Piteşti-Bucureşti, pentru că este mai ieftin de construit.

Ce putem spera că se va face, dincolo de promisiunile politice, este o legătură către Ungaria, prin Nădlac-Arad, ca primă prioritate. O a doua prioritate este Sibiu-Piteşti. Dacă am avea legătura cu portul Constanţa finalizată, centura Bucureştiului şi Sibiu-Piteşti, am putea vorbi de un culoar european finalizat„, spune Augustin Hagiu, consultant în transporturi.

DEŞI DEOCAMDATĂ ASUPRA AUTOSTRĂZII SIBIU-PITEŞTI ŞI A MODULUI SĂU DE FINANŢARE PLANEAZĂ INCERTITUDINI, pentru autostrada Sibiu-Braşov-Bucureşti s-au făcut deja primii paşi. La finalul anului trecut, guvernul a anunţat numele constructorilor care vor realiza prima autostradă în concesiune, Comarnic-Braşov. Francezii de la Vinci, grecii de la Aktor şi austriecii de la Strabag vor construi practic pe banii lor această şosea, urmând să-şi recupereze investiţia din introducerea unei taxe de utilizare a autostrăzii, dar şi din plăţi realizate de stat.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/transporturi/harta-neputintei-romania-a-ajuns-intr-un-sfert-de-secol-la-650-de-kilometri-de-autostrazi-ce-se-va-intampla-in-2014-11910819
11910819
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.