Cum trec transportatorii rutieri prin criza economica

Autor: Alecu Postat la 30 martie 2011 386 afişări

Companiile locale de transport rutier nu mai asteapta revenirea economiei romanesti si cauta noi clienti peste granite pentru a compensa scaderea businessului din ultimii doi ani.

"Atunci cand camioanele se vand, merge economia. Camioanele ne-au indicat si in 2008 ca vine criza, cu aproape jumatate de an inaintea scaderii vanzarilor de masini", spunea la inceputul acestui an Michael Schmidt, cel care controleaza importul camioanelor MAN, dar si cel mai mare dealer BMW de pe piata locala. Vanzarile de camioane si firmele de transport marfa sunt considerate a fi cel mai bun barometru atunci cand vine vorba de economia unei tari. Iar motivele de optimism se arata acum din faptul ca in primele doua luni ale acestui an au aparut primele semne de revenire pe o piata a transporturilor de marfa care anul trecut a atins un nivel de aproximativ 2 miliarde de euro. Pe fondul crizei economice, piata transporturilor a inregistrat un puternic recul, dupa ani de crestere.

Lazar Transport, edy Spedition, Dunca Expeditii si Dumagas Transport, cei mai mari jucatori de pe piata transporturilor - care cumulat detin aproape 2.500 de camioane si au rulat anul trecut afaceri de peste 250 de milioane de euro -, au avut in 2009 un an de scadere, fiind nevoiti sa returneze companiilor de leasing un volum record de camioane.

De la inceputul anului insa, majoritatea companiilor de transport au anuntat extinderea portofoliilor de clienti si un volum tot mai mare de marfa transportata. "Numarul clientilor noi a crescut cu aproximativ 5% in primele doua luni ale anului, dar vorbim in acest caz de o apreciere nesemnificativa. Flota de camioane nu o vom mari momentan, dar o reinnoim. Anul acesta am cumparat 18 camioane noi, iar din septembrie anul trecut volumul achizitiilor a urcat la 24 de unitati. In afara de acestea, in 2011 vom mai cumpara alte 10 camioane noi", a spus Constantin Daminescu, directorul executiv al Dunca Expeditii.

Pe crestere pariaza si Ion Lazar, care controleaza un grup format din cinci companii, care includ atat afaceri legate de transport si logistica, dar si reconditionari de piese sau chiar confectionarea acestora. In opinia sa, economia locala incepe sa-si revina, dar in niciun caz nu mai este vorba de crestere in salturi ca in anii anteriori. Iar daca sunt transportatori aflati acum in pericol, Ion Lazar spune ca acestia sunt cei care nu au specificat exact in contract modificari de tarife in functie de pretul la motorina.

In opinia lui Ion Lazar, secretul succesului este reprezentat de extinderea pe noi piete cu potential mare de crestere. In timp ce Vestul asigura un volum constant de marfa, Estul asigura cresterea: "Principala piata pe care dorim sa ne extindem este cea a Rusiei, unde acum transportam cereale pentru Pioneer. Ca piata de transport avem inclusiv Europa de Vest si Africa de Nord". Pentru aceasta expansiune, compania are in vedere noi achizitii de camioane care sa acopere cererea de transport, specifica Lazar: "In a doua parte a acestui an, avem in plan achizitia de 50 de camioane noi, iar o alta flota este programata sa fie achizitionata in prima jumatate a anului viitor". Flota companiei de transport numara in prezent peste 350 de vehicule comerciale. In primele doua luni ale acestui an, cifra de afaceri a Lazar Transport a crescut cu aproape 20%, iar planul este ca acest trend sa se continue pana la finele anului. Dar ceea ce conteaza foarte mult in opinia lui Lazar este ca a facut profit, "chiar daca a fost mic".

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
transporturi,
recesiune,
companii locale,
solutii
/analize/transporturi/cum-trec-transportatorii-rutieri-prin-criza-economica-8097043
8097043
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.