Cele trei care vor cuceri vestul

Autor: Alecu Postat la 24 ianuarie 2012 35 afişări

Reflectoarele industriei auto mondiale cad anul acesta pe cei doi constructori prezenţi şi pe piaţa locală. Împreună, Ford şi Dacia vor produce în acest an peste 400.000 de autovehicule dintre care aproape 95% vor fi exportate în Europa de Vest. B-Max, Lodgy şi Logan 2 sunt principalele staruri ale premierelor din acest an.

Dacia pregăteşte nu mai puţin de trei lansări cu Lodgy, Logan 2 şi o nouă utilitară, Ford a intrat pe ultima sută de metri cu B-Max, care va fi produs în serie la Craiova începând cu luna martie a acestui an. Astfel, dacă până în 2008 România era cunoscută ca o piaţă auto pe care se înregistrează creşteri astronomice şi scăderi spectaculoase în 2009 şi 2010, acum piaţa locală redevine în atenţia europeană, dar de data aceasta prin producători.

Odată cu prezentarea rezultatelor comerciale săptămână trecută, executivii Dacia au confirmat oficial şi lansarea unui al treilea automobil anul acesta, versiunea utilitară a lui Lodgy, care va fi lansat în România în luna septembrie, după vacanţa de vară. Prima noutate a constructorului rămâne monovolumul Lodgy, care va fi disponibil atât cu cinci, cât şi cu şapte locuri, care va fi prezentat la Salonul Auto de la Geneva în martie, urmând ca în iunie să fie lansat comercial în România. La uzina din Craiova Ford va produce până la finele lunii viitoare aproape 100 de automobile B-Max în versiune de preproducţie; acestea reprezintă însă modele care sunt testate de inginerii companiei înainte de a lansa maşina în producţie de serie.

"Procesul de producţie a prototipurilor B-Max s-a încheiat anul trecut cu producţia a 36 de unităţi. La începutul acestui an Ford România a demarat construcţia de modele B-Max de preproducţie. Aceste automobile sunt utilizate intern pentru a pregăti lansarea în producţie a modelului, dar şi pentru a familiariza angajaţii cu noul model. Estimăm că 60 de astfel de automobile vor fi produse până la finele lunii februarie", a spus Hans Juergen Fuchs, purtător de cuvânt al Ford Europa. Mai mult, în acest an Ford va demara şi campania de recrutare a noi angajaţi pentru uzină, în contextul în care planul oficial actual al americanilor include ajungerea la o capacitate de producţie de 300.000 de maşini anul viitor şi implicit la cel puţin 5.000 de angajaţi faţă de cei 3.600 câţi sunt în prezent.

"În acest moment uzina din Craiova este în stadiul de preproducţie, iar producţia de serie va demara în perioada următoare. Ford va oferi mai multe detalii la momentul oportun", a subliniat Fuchs, care nu a dorit să specifice producţia efectivă a uzinei.

Primul model B-Max produs la Craiova şi care va putea fi analizat de către public va fi prezentat oficial în cadrul standului Ford de la Salonul Auto de la Geneva care va avea loc pe data de 6 martie. Una din 15 maşini vândute la nivel european este un monovolum, potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), însă niciunul dintre modelele de pe piaţă nu vine şi cu un preţ de sub 14.000 de euro şi posibilitatea de a avea şapte locuri. Pe lângă B-Max, pe aceasta piaţă va veni anul acesta şi Lodgy de la Dacia.

Potrivit presei auto internaţionale, Lodgy va avea un preţ de pornire de aproximativ 10.000 de euro în versiunea de bază şi va ajunge la peste 15.000 de euro în cazul versiunii de top, fiind cu circa 10.000 de euro mai ieftin decât un Renault Scènic, cel mai bine vândut monovolum al constructorului francez. De asemenea, Lodgy va avea şi o versiune utilitară, cunoscută momentan sub numele de cod K68 care va dispune de uşi laterale culisabile şi uşi spate care se vor deschide precum cele de pe Logan MCV. Dacă Lodgy a fost deja prezentat în versiune de serie prin intermediul a două imagini oficiale, primul B-Max de serie va fi prezentat în luna martie în cadrul Salonului Auto de la Geneva,cel prezentat în urmă cu un an reprezentând conceptul care anunţa modelul de serie.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
transporturi,
ford,
dacia,
lodgy,
b-max
/analize/transporturi/cele-trei-care-vor-cuceri-vestul-9169527
9169527
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.