Audi, BMW sau Mercedes - lupta pentru piaţa premium

Autor: Bogdan Alecu Postat la 26 martie 2012 1782 afişări

Lupta pentru piaţa premium este mai nişată ca niciodată: mărcile îşi împart piaţa pe segmente, iar concurenţa între ele este altfel mai redusă.

Cine ia în calcul un SUV premium, de obicei se gândeşte la un BMW, fie el X3, X5, X6 sau chiar X1, clientul de limuzină se orientează către S-Klasse de la Mercedes-Benz, în timp ce Audi domină clasa medie şi mare, automobile preferate de obicei de oamenii din middle-management. În această competiţie a intrat de curând şi Porsche, întâi cu SUV-ul Cayenne, după care cu limuzina Panamera. 911 rămâne în afara cursei, pe măsură ce fiecare automobil sport are propriul său public-ţintă.

"Sunt mărci ai căror clienţi sunt dedicaţi, iar Porsche este unul dintre aceste branduri. Clientul Porsche are întotdeauna ca primă opţiune un Porsche, iar pe locurile următoare sunt sunt modele de la alte mărci", a spus Adrian Pascu, brand manager al mărcii Porsche în cadrul Porsche Inter Auto.

"Constructorii îşi proiectează modelele în funcţie de filozofia lor. Spre exemplu, Cayenne, alături de Panamera, are cei mai mulţi concurenţi. Dar dacă se analizează concurenţa pentru fiecare motorizare realizăm că BMW X5 cu motorizarea diesel mai puternică nu poate fi luat în calcul, la fel şi alte SUV-uri cu motoare diesel mai puţin puternice", a subliniat Pascu. El precizează că printre concurenţii lui Cayenne se regăsesc SUV-uri precum X5, X6 sau Range Rover Sport, dar şi Lexus RX.

"În cazul lui 911, clientul nu are termen de comparaţie, oscilează doar între versiuni, un cabrio, S, sau 4x4, însă nu un alt automobil", a spus Adrian Pascu. În cazul automobilelor sport, fiecare constructor şi-a dezvoltat propria filozofie. Audi le proiectează cu tracţiune integrală şi motor faţă, BMW şi Mercedes-Benz preferă pentru Seria 6 şi SL ideea de tracţiune spate şi motor faţă, în timp ce 911 respectă filozofia "totul spate". Cu toate acestea, şi Seria 6 de la BMW este acum disponibilă cu tracţiune integrală - cabrio cu soft-top sau coupe, în timp ce SL este un coupe-cabriolet cu hard-top metalic.

"În general în segmentul premium şi de lux clientul este dedicat mărcii, rar se întâmplă să aibă o listă largă de opţiuni alternative cum se întâmplă la o marcă de volum. Clientul este de cele mai multe ori dedicat, iar decizia de achiziţie se ia de obicei pe criterii emoţionale", a subliniat şeful mărcii Porsche. "În contextul pieţei auto locale există o concurenţă destul de puternică în ceea ce priveşte segmentul premium, acest fapt fiind o situaţie firească având în vedere particularităţile acestui segment", este de părere Valeriu Zaharia, director de vânzări şi marketing pentru autoturismele Mercedes-Benz.

Potrivit acestuia, concurenţa este mai mare deoarece are la bază afinitatea ridicată a clienţilor pentru un brand, ceea ce face de multe ori ca această "bătălie" să fie purtată mai mult la nivel emoţional, iar diferenţele să fie făcute de serviciile de vânzare şi de post-vânzare, precum şi de accesibilitatea produsului şi ofertele de finanţare disponibile.

"Din acest punct de vedere Mercedes-Benz România pune accent pe creşterea continuă a calităţii serviciilor prin instruirea personalului din departamentele de vânzări şi after-sales, precum şi pe dezvoltarea unor servicii de mobilitate specifice after-sales. Mai mult, ofertele integrate realizate prin Mercedes-Benz Financial Services au un rol important în procesul decizional al clientului", a spus Zaharia.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
auto,
piaţa premium,
mărci
/analize/transporturi/audi-bmw-sau-mercedes-lupta-pentru-piata-premium-9438797
9438797
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.