România văzută prin ochii de la Sofia. Kiril Boshov, CEO al Euroins Insurance Group: Mă aştept la o creştere mai lineară a pieţei RCA

Autor: Mircea Nica Postat la 21 ianuarie 2023 257 afişări

Kiril Boshov, CEO al Euroins Insurance Group (EIG), grupul din care face parte Euroins România, vede în continuare potenţial pe piaţa din România, aceasta reprezentând aproape 50% din întreg portofoliul EIG. Care este noua strategie pentru Euroins România?

Euroins România, parte a grupului bulgar Euroins Insurance Group (EIG), îşi continuă drumul ca lider al segmentului asigurărilor generale, dar şi al segmentului RCA, printr-o nouă strategie care are în vedere direcţia asigurărilor non-RCA, echilibrarea expunerii pe piaţa RCA, majorări de capital pentru a sprijini dezvoltarea companiei şi planuri de investiţii. Printre priorităţile din prezent ale Euroins România le reprezintă, aşadar, capitalul de 100 milioane de lei pentru sprijinirea dezvoltării companiei, reorientarea către zona asigurărilor non-RCA şi în ceea ce priveşte piaţa RCA, numărul poliţelor vândute de Euroins România a scăzut cu 12% de la începutul anului până acum, în timp ce cota de piaţă de peste 40% lăsată în urmă de City Insurance a fost absorbită de alţi jucători RCA. Deşi Euroins şi-a început activitatea sub umbrela Euroins Insurance Group pe piaţa din România în anul 2006, cu aproape 16 ani în urmă, până acum doi ani societatea a urmat direcţia unei strategii care a dus la un portofoliu acaparat de RCA, iar în final s-a dovedit că era nevoie de o nouă direcţie. Pe parcursul ultimilor şase ani, City Insurance a fost liderul pieţei, care a dat peste cap bornele subscrierilor, dar în final s-a prăbuşit. Odată cu prăbuşirea companiei, piaţa s-a resetat, iar Euroins, care mult timp a fost văzut că urmează acelaşi traseu ca City Insurance, şi-a reorientat direcţia către zona non-RCA, şi-a limitat subscrierile pe zona RCA, în urmă cu mai bine de un an şi-a schimbat managementul şi a adus Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) în acţionariatul companiei. Kiril Boshov, CEO al Euroins Insurance Group, a explicat într-un interviu pentru ZF că România este principala piaţă pentru grup, după piaţa din Bulgaria, cu o pondere de aproape 50% în portofoliu, iar corecţia pe care a făcut-o în strategia companiei din România începe să îşi spună cuvântul în rezultatele obţinute. Mai exact, CEO-ul EIG susţine că primele nouă luni din 2022 au adus pentru toate companiile de asigurări din grupul Euroins Insurance Group profitabilitate, iar în cazul României, după eforturile din ultimii ani, este profitabilă. „Piaţa de asigurări din România abia acum a început să se stabilizeze după mulţi ani de suferinţă, de rezultate negative la mai multe companii de asigurări, mai ales a jucătorilor de pe zona RCA.

Piaţa RCA este legată de economia ţării şi de mediul de asigurări cu totul. Pentru a avea profit trebuie să ai o rată combinată bună, ceea ce înseamnă că trebuie să controlezi rata daunei. Din cauza mai multor motive, începând chiar de la infrastructura companiei, cultura şoferilor din România, care este validă şi din perspectiva Bulgariei, România încă deţine două recorduri nefericite în UE, respectiv incidentele de deces per 1.000 locuitori şi numărul cazurilor de deces exportate în afara teritoriului României, care influenţează negativ businessul Cărţii Verzi”, a spus Kiril Boshov. El a mai adăugat că, adiţional, piaţa de asigurări din România are una dintre cele mai mari frecvenţe a daunelor, adică un număr mare de clienţi care produc incidente, iar acest lucru poziţionează România peste media Uniunii Europene. „În combinaţie cu preţul poliţelor RCA din ultimii ani au dus la pierderi semnificative ale industriei. De exemplu, în Bulgaria RCA-ul este profitabil. Acum câţiva ani, guvernul Bulgariei a început să construiască câteva autostrăzi. După ce autostrada dintre Sofia şi Marea Neagră, incidentele de deces pe şosele a scăzut cu 20%, datorită unei singure autostrăzi. Acesta este un exemplu clar privind ce poate face o infrastructură bună pentru a scădea numărul de decese şi accidente grave”, susţine CEO-ul EIG. De asemenea, atât în Bulgaria, cât şi pentru alte state europene, despăgubirea medie plătită este mult mai mică faţă de cât se plăteşte în România, a mai adăugat Kiril Bosho. „În final, toate aceste lucruri sunt reflectate în preţ. De asemenea, nu putem să ne uităm doar la preţul mediu al RCA. În industria de asigurări este foarte important să ai preţuri bazate pe risc, adică pe caracteristicile riscului pentru fiecare şofer. Practic mesajul important este că dacă comportamentul la volan este bun, dacă nu ai incidente, dacă nu ai incidente în anii trecuţi, atunci preţul la poliţa RCA ar trebui să fie mic şi din ce în ce mai mic.” În acelaşi timp, la polul opus, Kiril Boshov a explicat că „dacă eşti de vină pentru un incident, iar paguba ajunge la 5 mil. euro pentru asigurător atunci trebuie să accepţi consecinţele. De exemplu, avem astfel de cazuri, în afara României unde sunt incidente care ajung la pagube de 5 mil. euro, pe baza unei poliţe care costă 150 euro.”

Aceşti factori, împreună cu evoluţiile din ultimii ani din piaţa asigurărilor, au dus la elaborarea strategiei Euroins România în două direcţii, susţine CEO-ul EIG. „În primul rând am limitat cota de piaţă pe zona asigurărilor RCA. În ciuda colapsului City Insurance, unde mai mult de 40% din cota de piaţă a fost redistribuită celorlalţi jucători, Euroins a reuşit să îşi reducă cota de piaţă. Credem că a fost o mare realizare pentru că în prezent avem în jur de 30% cota de piaţă pe zona RCA. De la începutul anului avem aproape 12% scădere privind numărul poliţelor RCA vândute şi în acelaşi timp avem o creştere 113% pe zona non-RCA. În majoritatea pieţelor RCA în care operăm sunt mai mulţi jucători importanţi pe zona RCA, iar acest lucru nu se regăsea în România acum câţiva ani, când City Insurance era liderul dominant. Acum vedem mai multe companii care devin jucători importanţi pe zona RCA, acest lucru fiind benefic şi pentru clienţi pentru că duce la o creştere a competitivităţii, dar şi la creşterea calităţii serviciilor. Eu cred că acest lucru va ajuta piaţa RCA din România să se normalizeze precum în alte jurisdicţii europene.” Kiril Boshov consideră că în prezent, Euroins România este cel mai experimentat jucător RCA din piaţa de asigurări din România, iar în ultimii ani asigurările sunt dependente de gestionarea bazei de date.

Având una dintre cele mai bune baze de date din România, CEO-ul EIG a explicat că acest lucru a oferit posibilitatea de a aplica o segmentare mai profundă portofoliului. „Avem o diversificare accentuată a ofertei în ceea ce priveşte preţul. Putem merge cu preţurile competitive la clienţii care au cele mai bune caracteristici precum comportamentul la volan, regiune şi aşa mai departe. Da, prin această strategie am oferit preţuri mai mari clienţilor care nu se pliau pe segmentarea noastră şi probabil au găsit alternative mai bune la competitorii noştri. Acest lucru a fost important în special în perioada în care cota de piaţă a City Insurance se distribuia. Ne-a ajutat să ne echilibrăm portofoliul şi să ne îmbunătăţim rezultatele pe zona RCA. Un alt lucru important este că avem mulţi clienţi care nu şi-au reînnoit poliţa RCA la noi, dar au ales alt produs din portofoliul nostru non-RCA, precum asigurarea de călătorie, property.” CEO-ul EIG a mai spus că a fost o situaţie unică în ultimele 12 luni, de la redistribuirea celor 40% a cotei de piaţă pe zona asigurărilor RCA la jucătorii rămaşi şi adaptarea portofoliilor la preţurile stabilite în funcţie de apetitul riscurilor. „De aceea, mă aştept la o creştere mai lineară a pieţei RCA, iar o creştere sau scădere a preţului poliţelor RCA va depinde de rata daunei, frecvenţei şi a preţului mediu plătit daunelor materiale care afectează preţul final. Cred şi vreau să văd o creştere mult mai mare pe zona non-RCA, iar România cred că va avea o creştere de două cifre în următorii ani pe zona non-RCA. Aici este o temă importantă pentru anul 2023, mai ales că suntem la începutul unei crize financiare mondiale cauzată de inflaţie, război şi energie. Prin urmare, în prognoza pentru anul 2023 trebuie să avem grijă la impactul celor trei evenimente la economia României şi a regiunii pentru că ritmul de creştere în asigurări depinde şi este legat de ritmul de creştere al PIB-ului. Sper ca economia României să continue să crească pentru că acest lucru ajută şi industria de asigurări.”

Pe lângă această schimbare a modelului de business, Kiril Boshov a mai spus că Euroins România a început să pună un accent mai mare pe asigurarea de sănătate. „Când spui sănătate nu toată lumea are nevoie de produse pentru fiecare problemă medicală pe care ai putea să o ai. De exemplu, cancerul este o problemă importantă pentru toţi clienţii şi acum dezvoltăm un produs de asigurare de sănătate care este separat pentru acoperirea cancerului. În principiu, nu ai de ce să plăteşti pentru o serie întreagă de acoperiri în loc să plăteşti concret pentru ce ai nevoie să fii acoperit. În luna noiembrie am sărbătorit un număr de 1 milion de clienţi pe zona de non-RCA. Este mai mult decât dublu faţă de anii trecuţi Aproape 500.000 de clienţi noi au selectat produsele noaste non-RCA.” CEO-ul EIG consideră că acum, românii sunt mult mai dispuşi să cumpere produse non-RCA comparativ cu acum 5 ani. Astfel, odată cu creşterea culturii clientului român „putem executa această strategie”, susţine Kiril Boshov. În ceea ce priveşte posibilitatea accelerării dezvoltării pe zona non-RCA prin achiziţii pe piaţa de asigurări, Kiril Boshov a spus că strategia este concentrarea pe îmbunătăţirea companiei Euroins România. „Este o companie suficient de mare, lider de piaţă şi credem că este mult mai mult potenţial pentru a diversifica portofoliul şi de aceea nu suntem interesaţi de achiziţii pe piaţa din România. Avem o strategie la nivelul grupului care implică vizibilitatea pe toate pieţele în care operăm. Acest lucru înseamnă că trebuie să fim în top 5 pe fiecare piaţă în care operăm. Mai degrabă vedem Euroins activă pe zona de achiziţii în pieţele în care sunt departe de a fi suficient de vizibile în top 5, decât în pieţe ca România unde am ajuns deja unde am vrut. Toate schimbările şi o asemenea schimbare drastică au nevoie de momentul oportun. De multe ori oamenii cred că este vorba de o decizie, dar pentru a aborda o strategie ai nevoie de o echipă potrivită.” În ultimii ani, nivelul solvabilităţii Euroins România a fost pus la îndoială de diverşi actori ai pieţei asigurărilor. Kiril Boshov a explicat că de la finalul lunii septembrie 2022, nivelul solvabilităţii Euroins România este de peste 140%, cel mai ridicat nivel din ultimii ani, ca urmare a îmbunătăţirii rezultatelor. „În industria de asigurări trebuie să te gândeşti mereu pentru viitor. În acest business faci ceva azi, dar rezultatele le vezi în următorii ani. Vom continua cu capitalizarea companiei pentru a sprijini creşterea viitoare a companiei. Nu facem capitalizarea pentru că are nevoie de capital astăzi. Trebuie să ne gândim pe termen lung. De aceea, acum vom capitaliza cu circa 100 mil. lei prin Euroins Insurance Group, cu capital venind atât de la Eurohold, cât şi de la BERD. Momentan, la nivelul EIG, facem a doua rundă de capitalizare cu BERD, aceasta făcând parte din înţelegerea pe termen lung semnată cu BERD în urmă cu mai bine de un an. La nivelul grupului vrem să ajungem la un nivel al solvabilităţii pentru toate companiile care fac parte din Euroins Insurance Group de 160%. Acesta este obiectivul în următoarele 12-18 luni, inclusiv pentru România. Ne aşteptăm ca după creşterea capitalului, la sfârşitul anului 2023 să ajungem al 160% nivel solvabilitate pentru Euroins România.” Din punctul de vedere al planurilor companiei pentru anul 2023, Kiril Boshov susţine că anul viitor Euroins România va investi în continuare în digitalizarea proceselor şi extinderea echipei. „Cea mai valoroasă investiţie în asigurări este cea în digitalizare şi în echipă.

Vom continua să căutăm şi să angajăm cele mai bune talente din piaţă. Bugetul pentru cele două investiţii anul viitor va ajunge cu siguranţă în jurul a 4 mil. euro. Momentan, echipa Euroins România este în jurul a 700 de oameni şi în ceea ce priveşte activitatea companiei este un nivel al angajaţilor optimizat. Cu toate acestea, vom avea nevoie probabil cel puţin 15-20 de angajaţi pentru dezvoltarea produselor pe zona non-RCA.” La finalul lunii noiembrie 2022, Euroins România a ajuns la 2,4 mld. lei subscrieri, însemnând o creştere de 30% faţă de primele 11 luni din 2021. După luna decembrie, care este cea mai importantă pentru industria de asigurări, Euroins România ar putea ajunge la 2,6 - 2,7 mld. lei subscrieri, a mai spus Kiril Boshov. În ceea ce priveşte Euroins Insurance Group, volumul primelor brute subscrise a ajuns la 614 mil. euro, însemnând o creştre de 44% faţă de perioada similară a anului trecut. Profitul grupului este de 32,7 mil. euro la finalul primelor nouă luni din 2022.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.