100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022 Diana Corocăescu: „Avem de învăţat de la toţi oamenii care ne înconjoară”

Postat la 30 iulie 2022 368 afişări

100 TINERI MANAGERI DE TOP 2022 Diana Corocăescu: „Avem de învăţat de la toţi oamenii care ne înconjoară”

Vârstă: 24 de ani

Funcţie: Comercial & Logistic Finance Stream Leader

Companie: MOL România

Numărul de persoane aflate în subordine: 4

Număr de angajaţi: 260

Cifră de afaceri (2020): 5,548 mld. lei

Profit (2020): 280 mil. lei

Experienţă: A început activitatea profesională în 2018, pe postul de Back Office Intern în departamentul financiar al MOL România. După nouă luni a avansat pe postul de Senior Back Office, iar din august 2021 deţine rolul de Finance Back Office Stream Leader.


Ambiţia sau talentul – ce contează cel mai mult pentru a avea succes?

Talentul poate reprezenta un avantaj, însă pentru mine contează mai mult ambiţia pe care o persoană o manifestă la locul de muncă. Perseverenţa este un alt element definitoriu, la fel de important ca dorinţa personală de a te implica şi de a-ţi aduce contribuţia la realizarea unor proiecte de succes.

Ce ţi-ar plăcea să ai şi nu deţii în prezent?

Sunt abia la începutul carierei şi îmi doresc să acumulez experienţă, care mă va ajuta să gestionez cu succes provocările. Cred că mai am foarte multe lucruri de învăţat şi îmi doresc să evoluez constant şi să-mi dezvolt abilităţile necesare pentru a-i ajuta pe colegii mei să facă performanţă.

În ce loc te simţi cea mai fericită?

Mă simt cea mai fericită înconjurată de familie şi prieteni. Susţinerea pe care mi-o acordă persoanele dragi mă ambiţionează sa fiu un om mai bun şi să evoluez în fiecare zi. Consider că fericirea o găsim în lucruri mici şi trebuie să apreciem fiecare moment petrecut cu cei dragi.

Care este cea mai realizare din viaţa ta de până acum?

Cea mai mare realizare profesională a fost obţinerea rolului de manager. Echipa mea şi rezultatele pe care le avem mă fac să mă simt împlinită. În plan personal, o realizare a fost faptul că am reuşit să parcurg traseul către Piatra lui Lucaci, deşi nu aveam fizică optimă pentru acest traseu.

Dacă ar fi să oferi un rating vieţii tale de până acum, între 1 şi 10, care ar fi acesta?

Viaţa mea este una foarte echilibrată şi activă – îmi place să citesc, să călătoresc, să ies în natură, dar şi să petrec timp cu cei dragi. Totodată sunt dedicată activităţii mele profesionale şi mă implic în toate proiectele 100%. Aşadar, ratingul pe care mi-l acord este 10.

Cine este mentorul tău?

Cred că avem de învăţat de la toţi oamenii care ne înconjoară. Totuşi, cred că managerul meu direct, Velinca Ciuciu, a avut o influenţă semnificativă asupra dezvoltării mele, fiindcă m-a îndrumat şi m-a susţinut în toate etapele prin care am trecut, iar din acest motiv o consider mentorul meu.

Ce te motivează?

Dorinţa de a evolua şi de a-i ajuta pe alţii să se dezvolte mă motivează, să fiu implicată şi proactivă. Îndeplinirea obiectivelor pe care mi le setez mă face să mă simt împlinită şi îmi oferă energie pentru noi provocări.

Care crezi că este cea mai mare provocare a vremurilor noastre?

Cea mai mare provocare este să selectăm bine sursele din care ne informăm. Aproape orice ştire este la un click distanţă, de aceea trebuie să definim filtre care să ne ajute să consumăm doar acele informaţii relevante pentru atingerea obiectivelor noastre.

Profilul Dianei Corocăescu a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, EDIŢIA 2022. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Servicii Financiare,
Diana Corocaescu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.