Un angajat Apple descrie infernul prin care a trecut cât timp a lucrat în companie

Autor: Razvan Muresan Postat la 09 aprilie 2015 51710 afişări

Un angajat Apple descrie infernul prin care a trecut cât timp a lucrat în companie

Ben Farrell a lucrat timp de doi ani pentru Apple, fiind responsabil de îmbunătăţirea relaţiei cu clienţii companiei care deţin centre de suport, şi a demisionat la începutul lunii aprilie din motive legate de condiţiile de muncă.

În primul rând, Farrell a descoperit o cultură organizaţională nu doar solicitantă, dar şi meschină, câtă vreme este centrată pe a-i face pe ceilalţi să greşească pentru a-ţi asigura propriul succes. 

“16 ore muncite zilnic şi încărcate cu şedinţe peste şedinţe urmate de alte şedinţe. Deşi astfel de întâlniri sunt frecvent întâlnite în multinaţionale, cele de la Apple sunt însoţite de o agendă toxică, menită să îi prindă pe angajaţi pe picior greşit şi să îi ironizeze pe cei mai puţin respectaţi. Spiritul de echipă nu există, iar clienţii îşi permit atacuri la persoană, dar şi să traseze sarcinile angajaţilor în funcţie de starea lor de spirit. Ore peste ore sunt pierdute în sedinţe de pregătire pentru alte şedinţe care pregătesc alte şedinţe, până în momentul în care se concluzionează că s-a muncit de fapt prea puţin. Iar asta nu este sănătos”, scrie Farrell, într-o postare pe blogul personal.

Angajatul vorbeşte şi despre felul în care unii manageri se identifică în totalitate cu interesele acţionarilor şi chiar se mândresc cu deciziile de concediere luate în trecut şi cu tehnicile folosite pentru ca partenerilor de business să li se diminueaze profiturile.

“Ieşirile cu colegii se învârt în jurul aceloraşi poveşti iar şi iar pe măsură ce managerii povestesc la nesfârşit despre măsurile strategice de a reduce personalul şi de a închide fabrici. Au o sclipire în privire când descriu metodele prin care diverşi parteneri de afaceri au fost lăsaţi cu profituri aproape de zero pentru a spori profitabilitatea Apple”, mai scrie fostul angajat Apple.

Farrell remarcă şi diferenţele dintre crezul lui Steve Jobs, cofondatorul companiei, legat de echilibrul dintre muncă şi viaţa personală, exprimat în anul 2005, şi realitatea din prezent de la Apple.

“Problemele de sănătate, urgenţele familiale şi chiar nunţile nu sunt respectate la Apple. Când am început să lucrez la ei, soţia mea însărcinată a căzut pe scări şi a avut nevoie de spitalizare, aşa că nu am mai putut participa la o delegaţie. Compania a notat evenimentul drept o problemă de performanţă şi mi s-a reproşat într-o întâlnire faţă în faţă cu un manager din companie că am comis o mare greşeală", arată Farrell.

“Managementul era inconsecvent şi capricios. Primeam adeseori mesaje agresive la orice oră, chiar şi în afara programului, atât pe chat-ul intern cât şi la telefon, chiar şi pentru o întârziere de un minut la o întâlnire".

Citiţi pe blogul personal dezvăluirile angajatului.

Apple a înregistrat un profit record, de 18 miliarde de dolari, în primul trimestru al anului fiscal 2015, în urcare cu 38% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, datorită vânzărilor noilor modele de iPhone-uri lansate în luna septembrie a anului trecut. În luna noiembrie, pe fondul entuziasmului investitorilor legat de noile produse lansate de Apple, valoarea de piaţă a companiei a depăşit 700 de miliarde de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
apple,
companie,
angajare,
timp,
infern,
picioare,
promovare,
trecere
/analize/resurse-umane/un-angajat-apple-descrie-infernul-prin-care-a-trecut-cat-timp-a-lucrat-in-companie-14115007
14115007
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.