O româncă vinde unele dintre cele mai scumpe maşini din România. Cine este ea?

Autor: Bogdan Alecu Postat la 30 aprilie 2024 640 afişări

Industria auto trece prin cea mai amplă tranziţie a sa din ultimul secol – maşinile înlocuiesc dieselul şi benzina cu bateria, simplitatea devine cuvântul de ordine pentru o asamblare cât mai eficientă, iar interacţiunea dintre companie-vânzător şi client este redusă la un nivel minim. Maşina deja se poate comanda online şi poate fi livrată întocmai precum un smartphone. Dar nu toate.

Segmentul de lux rămâne ultimul bastion care continuă să pună accent pe relaţia dintre client, maşină şi companie. Pentru că maşina în sine, de această dată, nu este un simplu mijloc de transport. Aici limuzina, coupe-ul sau SUV-ul devin o experienţă. Sunt obiecte preţioase care pot fi colecţionate, lăsate moştenire şi nu în ultimul rând ţinute la loc de cinste în garaj. „Viitorul, din punctul meu de vedere, se bazează pe servicii de calitate, pe factor uman cât mai apropiat viitorului client, pentru că segmentul de lux de asta are nevoie.

Va rămâne în continuare partea de personalizare, de vizite la fabrică, de poveste, chiar dacă poate va dispărea zona de sunet. Iar la Lamborghini nu cred că va dispărea”, explică Mihaela Tudorică, director  de vânzări pentru Bentley şi Lamborghini în cadrul Porsche Inter Auto, compania care importă cele două branduri. Ea este unul dintre cei mai experimentaţi directori din sectorul de lux, având în spate cinci ani în care a vândut maşini pentru marca Audi, tot în cadrul Porsche Inter Auto, pentru ca din 2012, odată cu inaugurarea noilor showroomuri Bentley şi Lamborghini, să preia conducerea vânzărilor celor două mărci exclusiviste. Pentru Mihaela Tudorică şi echipa sa, fiecare zi este o nouă oportunitate de a împărtăşi pasiunea pentru automobilele de lux.

Deschiderea uşilor showroom-ului semnifică nu doar începutul unei zile de muncă, ci şi un moment de emoţie pură pentru fiecare client ce pătrunde în acest univers. „Achiziţia unei maşini Bentley sau Lamborghini nu este doar o tranzacţie; este o experienţă plină de emoţie, o poveste de succes şi, pentru unii, împlinirea unui vis”, explică  Mihaela Tudorică. Fie că este vorba despre clienţi care moştenesc pasiunea pentru un brand sau despre cei impulsionaţi de admiraţia spontană, echipa condusă de Tudorică este pregătită să transforme fiecare vizită într-o experienţă memorabilă. Personalizarea devine o călătorie, nu doar o selecţie de opţiuni, unde fiecare decizie este o pagină în povestea maşinii visurilor lor. „E o bucurie să vedem clienţi care, de-a lungul anilor, devin adevăraţi ambasadori ai mărcilor noastre, ajunşi la al patrulea Bentley sau care consideră Lamborghini nu doar o maşină, ci o parte din identitatea lor”, mărturiseşte directorul de vânzări.

Într-o eră marcată de tranziţia către sustenabilitate, Bentley şi Lamborghini îşi reafirmă angajamentul către inovaţie, fără a pierde din vedere tradiţia care le defineşte. Trecerea la hibrid, un pas necesar în adaptarea la noile reglementări globale, este văzută de Tudorică şi echipa sa ca o oportunitate de a oferi clienţilor nu doar performanţă, ci şi o nouă dimensiune a experienţei de condus. „Este esenţial să menţinem acea legătură unică cu clientul, să transformăm fiecare limitare într-o posibilitate de a redefini luxul şi performanţa auto”, afirmă Tudorică. Tehnologia şi digitalizarea au transformat radical modul în care interacţionăm cu brandurile şi produsele preferate. Însă, în lumea auto de lux, experienţa personalizată şi contactul direct cu clientul rămân de neînlocuit. “O maşină Bentley sau Lamborghini nu este doar un vehicul, este o extensie a personalităţii şi a visurilor clientului”, subliniază Tudorică. Această filosofie ghidează fiecare aspect al procesului de vânzare, de la consultanţă personală la vizitarea fabricilor, unde clienţii pot vedea cum visul lor devine realitate.

Reflectând asupra evoluţiei pieţei auto de lux, Mihaela Tudorică observă un trend ascendent în România, un semnal al progresului economic şi al apetitului tot mai mare pentru lux şi calitate. Prin evenimente exclusive şi preview-uri, clienţii sunt invitaţi să facă parte din familia Bentley şi Lamborghini, explorând noi orizonturi ale exclusivităţii.

„La Bentley acum încet, încet se face trecerea către hibrid. Deci începând de anul trecut nu se mai fabrică pe modelul continental şi pe Flying Spur motoarele termice. A rămas doar Bentayga cu motorul termic pentru anul acesta, urmând ca anul acesta să apară noul GT cu varianta hibrid. Şi singurul. Şi la fel şi Flying Spur-ul. La fel, la Lamborghini. Vine Revuelto. Revuelto, după 12 ani de Aventador, vine cu forţe noi, cu alt design. Şi Revuelto e hibrid. Da. Plug-in, dar ca să compenseze. Important e că rămâne sunetul. Şi asta e foarte important şi am tot menţionat-o de-a lungul timpului şi sunt alături de colegii de la service, că noi trebuie să fim foarte sus. Aşa cum sunt şi mărcile şi cum sunt şi banii investiţi de clienţi, pentru că, automat, şi noi când ne cumpărăm pantofi scumpi şi se degradează după câteva utilizări, suntem dezamăgiţi şi nu mai venim să cumpărăm. E foarte important să existe mulţumire, pentru că mulţumirea duce mai departe achiziţia altor maşini”, a spus Mihaela Tudorică.

Cei mai mulţi clienţi de ediţii limitate sunt la Lamborghini, unde sunt colecţionarii. La Bentley colecţionarii reprezintă circa 20% dintre vânzări deoarece sunt maşini utilizate zi de zi. „De aceea, şi noi le recomandăm clienţilor când au o zi grea, să se urce la volanul unui Bentley şi să conducă pentru a se relaxa.”

Cum vor cumpăra clienţii, ce vor căuta de acum înainte, ce li se va oferi de acum înainte? Dispare cumva puţin din partea de emoţie, că nu mai auzi V8-ul bolborosind.

„Dar rămâne partea de personalizare, pentru că, fiind manufactură şi fiind vorba că noi avem peste 70 de culori disponibile, Clienţii îi văd că devin mai pretenţioşi de la an la an. Deci creşte nivelul de exigenţă pentru că piaţa oferă mai mult şi atunci ei au de unde să aleagă. Şi dacă tu nu eşti la nivelul cerinţelor prin produs, prin servicii, trec la următorul”, a spus directorul. Ea explică faptul că astfel ajungem să avem clienţi care după 15 ani sunt la al patrulea Bentley.”

Clientul este ataşat de marcă, de produs şi de relaţionarea pe care şi-a creat-o cu vânzătorul. Şi eu mă simt onorată prin prisma acestui lucru, pentru că începuturile au fost altfel. Noi configuram maşinile de pe acele cataloage, alegeam pielea de pe nişte fâşii.” În lumea Bentley şi Lamborghini, fiecare client este protagonistul propriei poveşti de succes. Sub îndrumarea experţilor conduşi de Mihaela Tudorică, pasiunea pentru auto de lux devine o călătorie plină de emoţie, personalizare şi excelenţă. Este o lume în care fiecare detaliu contează, unde tradiţia se întâlneşte cu inovaţia, şi unde fiecare achiziţie este, de fapt, începutul unei noi aventuri.  

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.