Cât de importantă este ţara de fabricaţie a maşinii pentru clientul român: obsesia pentru germane

Autor: Bogdan Alecu Postat la 14 iulie 2014 1413 afişări

Cât de importantă este ţara de fabricaţie a maşinii pentru clientul român: obsesia pentru germane

Ţara de origine a mărcii sau unde sunt asamblate automobilele reprezintă un plus sau un minus în ochii clienţilor, care iau în calcul toate aspectele în momentul achiziţiei. Nu contează întotdeauna preţul, ci şi încărcătura emoţională, istoria sau cultura furnizorului.

Criteriile de achiziţie pentru maşini diferă într-o oarecare măsură, cel puţin în pondere, atât între segmente de cumpărători cât şi între regiuni, dar în general sunt legate de factori obiectivi cum ar fi calitatea sau preţul de achiziţie, costurile de operare, aspectul, service-ul, funcţionalitatea, motorizarea, dotările sau siguranţa. Poate fi ţara de origine a fabricantului un criteriu de selecţie?

Se pare că da. Mărcile germane, care au cartierul general pe bătrânul continent sau care sunt deţinute de grupuri germane, au înregistrat o creştere puternică în cotă de piaţă între 2007 şi 2014, de la 30,5% la peste 38%.

„Ţara de origine a mărcii este mai des corelată cu criteriile obiective de cumpărare, iar ca exemple am putea menţiona mărcile germane, care au o reputaţie bună pentru calitate, precum şi mărcile japoneze, în general recunoscute pentru fiabilitate“, spune Bogdan Belciu, partener, Servicii de Consultanţă pentru Management, PwC România.

Profilul clientului român doritor de automobil german este confirmat şi de un importator ce comercializează un brand coreean, cum este Kia, cu toate că în prezent aproape toate maşinile mărcii sunt produse în Europa. „România este ţara unde majoritatea covârşitoare preferă maşinile germane. Cei care aleg alte branduri o fac din câteva motive, cum ar fi faptul că nu conduc ei maşinile respective, fiind achiziţii pentru firme, din raţiuni financiare sau sunt clienţi tradiţionali ai unui anumit brand, fiind mulţumiţi de la început de maşină şi servicii“, subliniază Dan Chitaru, directorul Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piaţa locală, care în 2007-2008 reuşea cu modelul Cee’d să concureze direct cu VW Golf.

Şeful importatorului Kia spune că printre avantajele coreenilor în piaţă sunt îmbunătăţirea constantă a modelelor, dinamica revizuirii acestor, lansând modele restilizate la fiecare doi, doi ani şi jumătate, dar şi modele noi la trei ani de la ultimul facelift, mult mai repede decât nemţii. Un alt avantaj ar fi şi garanţia de şapte ani, de asemenea cea mai lungă din piaţă, sau livrarea rapidă a automobilelor.

„Ţara de origine a mărcii şi ţara în care au fost asamblate maşinile nu sunt în general criterii directe, dar pot avea influenţă, legată atât de percepţie cât şi de date analitice, asupra criteriilor obiective menţionate mai sus“, crede Bogdan Belciu. El a subliniat că în cele mai multe cazuri „ţara în care au fost asamblate maşinile este mai puţin vizibilă clienţilor, în multe cazuri, dar atunci când este, poate influenţa o decizie de cumpărare, fie că este vorba de patriotism, fie că este vorba de percepţia de calitate. Continua globalizare a economiei mondiale face ca locaţia în care se face asamblarea să conteze din ce în ce mai puţin“.

În opinia şefului reprezentanţei Kia, imaginea mărcii este importantă, dar achiziţia depinde mult de destinaţia autovehiculului. Decizia este puternic emoţională, atunci când maşina este pentru uz personal, sau mai pragmatică, impusă de reguli suplimentare. „Preferinţele clienţilor sunt legate de posibilităţile financiare de achiziţie şi de imaginea de brand. De aceea, piaţa second-hand, care nu este corect manageriată la nivel de instituţii ale statului, permiţând încă importante abuzuri şi evaziuni fiscale, va avea un rol extrem de important în vânzările către persoanele fizice în special“, a subliniat Chitaru.

De partea cealaltă, şi Germania este în topul ţărilor care cumpără maşini fabricate în România, piaţa germană fiind în ultimii ani pe locul secund în topul destinaţiilor de export pentru marca Dacia şi inclusiv pentru Ford B-Max, produs la Craiova.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/cat-de-importanta-este-tara-de-fabricatie-a-masinii-pentru-clientul-roman-obsesia-pentru-germane-12933851
12933851
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.