Va scumpi Prima Casa 2 apartamentele? Ce parere ai?

Postat la 08 februarie 2010 46 afişări

Programul guvernamental Prima Casa a ajuns la primul moment de bilant. Urmeaza varianta a doua, care ar trebui sa incurajeze in special achizitia si constructia locuintelor noi. Exista insa si posibilitatea unui efect secundar nedorit: cresterea preturilor.

Anuntat ca unul din pilonii de baza ai programului de lupta impotriva crizei economice, programul Prima Casa a dus la o animare a pietei rezidentiale. Din pacate, doar atat. Pana la inceputul lunii februarie, circa 13.800 de cumparatori obtinusera garantarea unui credit pentru achizitionarea unei locuinte, potrivit datelor comunicate de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGIMM).

Majoritatea locuintelor in cauza nu reprezinta insa constructii de la zero sau recent finalizate, iar acesta e unul dintre aspectele semnalate de catre dezvoltatori, consultanti imobiliari sau constructori deopotriva: gandit ca un program de stimulare a constructiilor noi, Prima Casa a dus de fapt la intensificarea tranzactiilor cu apartamente vechi, inclusiv din cauza pretului mai mic al acestora comparativ cu cel al locuintelor noi. Deplasarea centrului de greutate spre constructiile noi a fost considerata deci de actorii pietei imobiliare ca o modificare necesara a programului, iar aceasta modificare, potrivit graficului asumat de catre autoritati, ar trebui sa fie pusa in practica incepand cu jumatatea lunii februarie.

Lucrurile nu sunt insa atat de simple pe cat par. "Cu exceptia caselor, constructiile noi nu pot fi stimulate, deoarece este foarte greu sa se finanteze direct clientii pentru apartamente intr-un bloc nou", considera Ionut Bordei, directorul departamenteului rezidential din cadrul CBRE Eurisko. "Asta s-ar putea face daca avem toti clientii odata - ceea ce este visul oricarui dezvoltator, dar e in acelasi timp SF. Oricum, s-ar putea rezolva daca banii din credit vin pe parcursul constructiei, nu la sfarsit; altfel nu se poate rezolva problema finantarii blocului", adauga Bordei.

Problema semnalata de consultantul imobiliar, dar si de alti consultanti si reprezentanti ai dezvoltatorilor este ca o finantare bancara pentru achizitia unei locuinte noi se acorda, de regula, atunci cand proprietatea poate fi intabulata, adica atunci cand constructia este deja intr-un stadiu avansat. Pana la acel punct, dezvoltatorul trebuie sa construiasca folosind fondurile proprii si un avans platit de cumparator, avans care este mai redus decat cel acordat in cazul unui credit ipotecar clasic. Chiar si asa, Valentin Ilie, CEO al Coldwell Banker Affiliates of Romania, afirma ca "in acest moment, dezvoltatorii sunt fericiti si cu un avans mic si cu o promisiune de garantare a imprumutului".

O alta neclaritate legata de modalitatile prin care ar putea fi stimulata achizitia de locuinte noi tine de faptul ca acordarea imprumutului se face dupa instaurarea unei ipoteci de gradul I pe locuinta ce urmeaza a fi achizitionata, care este insa deja ipotecata de catre banca care finanteaza dezvoltatorul proiectului. Consultantii imobiliari spun insa ca aceasta problema are o rezolvare mai usoara, bancile ce finanteaza clientii final fiind dispuse sa accepte, pentru cateva zile, o ipoteca de rang II.

O alta cerinta venita dinspre piata imobiliara este legata de majorarea plafonului de garantare, variantele luate in calcul de catre autoritati fiind cuprinse intre 70.000 si 100.000 de euro, fata de 60.000 in prezent. "O crestere a plafonului la 80.000 de euro sau chiar mai mult ar debloca si segmentul de apartamente cu trei camere, nu doar cele de garsoniere si doua camere", spune Laurentiu Plosceanu, presedinte al Asociatiei Romane a Antreprenorilor din Constructii (ARACO).

Cresterea plafonului de garantare ar putea avea insa si un efect nedorit pentru potentialii cumparatori: o scumpire apartamentelor din segmentul locuintelor vechi si cel putin o oprire a scaderii la preturile apartamentelor noi, in contextul in care multi dezvoltatori au incercat, in ultimele luni, sa reduca preturile astfel incat sa se apropie cat mai mult de suma garantata de catre stat.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/va-scumpi-prima-casa-2-apartamentele-ce-parere-ai-5483512
5483512
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.