Autorităţilor statului le-a trebuit peste zece ani să constate, la presiunile externe exercitate de Fondul Monetar Internaţional (FMI), ale Comisiei Europene (CE) şi ale presei, că la Hidroelectrica ceva nu este în regulă. Este vorba de acele contracte pe care foşti directori generali ai Hidroelectrica şi foşti miniştri ai economiei le-au creat şi apoi cultivat atent, departe de ochii publicului şi ai legii, cu companii mai mult sau mai puţin cunoscute, prin care electricitatea produsă de Hidroelectrica era vândută arbitrar, prin acorduri directe, nu prin licitaţie, la preţuri discutabile din perspectiva referinţei de pe bursa de energie OPCOM.

Pentru că aici sunt toate întrebările: de ce Hidroelectrica a ales să-şi vândă energia la preţuri mai mici decât cele de pe bursă? Pare complet ne-economic, chiar falimentar. Apoi, de ce a ales să vândă către acele companii, iar nu către altele, şi de ce nu transparent, pe bursă?

Întrebări pe care, fără îndoială, "băieţii deştepţi" şi paravanele lor politice le-au considerat şi le consideră, în cel mai bun caz, naive. Dar sunt întrebări ale căror răspunsuri ar putea dezveli în faţa publicului starea reală a companiilor de stat din România şi implicit a economiei, pe care toţi politicienii spun că vor s-o vadă crescând, fără să-i ofere însă condiţiile necesare.

În urmă cu o lună scriam că noul guvern ar putea avea trei posibile abordări ale acestor contracte. Se pare că deocamdată s-a confirmat varianta pe care atunci o consideram cea mai plauzibilă, respectiv renunţarea doar la unele acorduri. Desigur, varianta-surpriză aleasă acum, respectiv introducerea în insolvenţă a Hidroelectrica, nu cred că putea fi anticipată şi contrariază.

Surprizele sunt însă mult mai multe. Prima surpriză: în 18 iunie apare în presă ştirea surprinzătoare că Hidroelectrica, perla coroanei energetice a patriei, ar putea intra în insolvenţă. A doua surpriză: două zile mai târziu compania de stat este declarată, la cererea Consiliului său de Administraţie, insolventă. Surpriza-surprizelor: după încă o săptămână este denunţat primul contract, cel cu firma gălăţeană Euro-P.E.C., despre al cărei proprietar, Adrian Comşa, presa susţine că este fin al fruntaşului PDL Mircea Toader.

Motivul denunţării contractului, avansat de avocatul Remus Borza, care deţine firma Euro Insol, desemnată administrator judiciar al producătorului de electricitate, este datoria de 38 milioane de lei, precum şi neplata unor facturi pentru electricitate în valoare de 118,5 milioane de lei. Acest motiv ar putea fi considerat şi el o surpriză, deoarece se ştie că toţi "băieţii deştepţi" îşi plăteau energia ieftină de la Hidroelectrica. Gurile rele spun că la cât de ieftină era, nici nu se făcea să nu.

O altă surpriză este reacţia, nu directă, ci livrată de Euro Insol, a Euro-P.E.C., firmă care recunoaşte că are datorii către Hidroelectrica, dar mai mici, de 19,4 milioane de lei. Nu ştim dacă faptul că Euro-P.E.C. nu şi-a asumat, aşa cum spune Euro Insol, niciun "angajament sau termen de plată" a datoriilor poate fi considerat o surpriză sau nu.

Contractul dintre Hidroelectrica şi Euro-P.E.C. a fost încheiat în 2004 şi a fost prelungit prin acte adiţionale succesive. La fel ca toate celelalte. Numele firmei Euro-P.E.C. a fost asociat în 2006 cu un alt scandal privind piaţa electricităţii, de această dată achiziţionată de complexurile energetice Turceni şi Rovinari. La acea dată, actualul premier Victor Ponta, pe atunci deputat PSD, spunea că firma gălăţeană cumpăra energie de la termocentrale la preţuri foarte mici şi o revindea mult mai scump. Exact ca în cazul Hidroelectrica.