Noul cuvânt din strategia Enel

Autor: Ioana Matei Postat la 29 septembrie 2021 151 afişări

Enel a fost una dintre primele companii care a explorat şi a adaptat modelul ONU de dezvoltare durabilă, fiind astfel în avanpostul tranziţiei de la „shareholder capitalism”, către „stakeholder capitalism”. Conducerea companiei vrea să facă un pas în plus chiar şi să îmbine sustenabilitatea cu inovaţia, inventând un nou concept în acest sens: inovabilitatea. Care sunt investiţiile grupului italian în această direcţie şi cum se reflectă acestea asupra pieţei locale, povesteşte Carlo Pignoloni, CEO şi country manager al Enel România.

Credem cu tărie că o companie are un viitor numai dacă începe să împărtăşească valoarea pe care o generează tuturor părţilor interesate, nu numai acţionarilor. Şi credem atât de mult în acest lucru, încât am emis un nou format de obligaţiuni, prin intermediul cărora piaţa ne va măsura în funcţie de performanţa noastră durabilă şi de obiectivele de dezvoltare sustenabilă modul în care contribuim activ la bunăstarea societăţii în viitor prin reţele moderne şi rezistente, prin infrastructura dedicată mobilităţii electrice, prin servicii energetice avansate precum instalarea de panouri fotovoltaice, case inteligente/oraşe inteligente, deschizând calea pentru prosumatori şi nu numai în funcţie de rezultatele noastre financiare”, descrie Carlo Pignoloni, country manager şi CEO al Enel România, angajamentul companiei pe care o reprezintă pentru o dezvoltare sustenabilă. El adaugă că sustenabilitatea a fost în centrul modelului de afaceri şi al modului lor de lucru de ani de zile, iar odată cu aprobarea de către ONU a Agendei globale pentru dezvoltare durabilă şi obiectivelor relevante de dezvoltare durabilă, care urmează să fie atinse până în 2030, au integrat aceste obiective în politicile companiei lor, definind unele specifice.

Agenda 2030, aprobată de ONU în 2015, cuprinde 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD), reunite informal şi sub denumirea de Obiective Globale. Prin intermediul Obiectivelor Globale, se stabileşte o agendă de acţiune pentru următorii 15 ani în vederea eradicării sărăciei extreme, combaterii inegalităţilor şi a injustiţiei şi protejării planetei până în 2030.

În toamna anului 2019, Enel a lansat prima obligaţiune globală legată de scopul generic al ODD – invitând piaţa să investească în ţintele lor, măsurate în raport cu patru obiective specifice: ODD 13 – Acţiune climatică, ODD 7 – Energie accesibilă şi curată, ODD 9 – Industrie, inovaţie şi infrastructură şi ODD 11 – Oraşe şi comunităţi durabile. „Credem că acestea sunt cruciale pentru dezvoltarea durabilă, iar succesul acestor obligaţiuni şi al ultimelor emisiuni ale Enel a arătat restului lumii că investiţiile în sustenabilitate au devenit acum sinonime şi cu valoarea economică. Obiectivul nostru este de a creşte calitatea vieţii comunităţilor, creând o societate inteligentă şi sigură din punctul de vedere al mediului, cu valori la care se raportează toate părţile interesate. Oamenii, companiile şi instituţiile administrative publice au acum oportunitatea de a obţine noi beneficii din metodele folosite pentru electrificarea caselor, afacerilor şi oraşelor”, punctează CEO-ul Enel.



El adaugă că pentru o companie precum Enel, Acţiunea climatică (ODD 13) reprezintă cea mai mare provocare şi oportunitate. „Enel şi-a consolidat poziţia de lider în tranziţia energetică prin accelerarea procesului de decarbonizare. Acest lucru a condus la o reducere considerabilă a emisiilor în comparaţie cu nivelurile din 2017, după cum a fost certificat de iniţiativa globală Science-Based Targets (SBTi), care validează strategiile de decarbonizare corporative”, argumentează Pignoloni.

Liderii Enel îşi iau angajamentul ca, până în 2030, să realizeze o reducere cu 80% a emisiilor directe de gaze cu efect de seră pe kWh comparativ cu nivelurile din 2017, şi ca, până în 2050, să atingă decarbonizarea completă, în conformitate cu obiectivele Acordurilor de la Paris. Îşi propun, de asemenea, să dezvolte şi capacitatea de a produce energie accesibilă şi curată (ODD 7). În următorii trei ani, conform planului strategic, vor investi la nivel de grup aproximativ 17 miliarde de euro în forme regenerabile de energie, ceea ce va duce la o capacitate totală regenerabilă de aproximativ 68 GW în 2023. Pe lângă modul în care este produsă energia, creşterea sustenabilă a societăţii depinde şi de Industrie, inovaţie şi infrastructură (ODD 9), spune Pignoloni, motiv pentru care vor să investească 16,2 miliarde de euro în infrastructură şi reţele în următorii trei ani.

În ceea ce priveşte Oraşele şi comunităţile durabile (ODD 11), investesc într-o serie de noi servicii de electrificare, care vor creşte capacitatea de echilibare a reţelei prin managementul consumului (Demand Response) la 10,6 GW în 2023 şi la 780.000 de puncte de încărcare a vehiculelor electrice până la sfârşitul acelui an, permiţând astfel consumatorilor să joace un rol cheie în modul în care energia este stocată, partajată şi utilizată mai eficient.

„Ne angajăm în fiecare zi să promovăm dezvoltarea socială şi economică, ajungând la comunităţile defavorizate din diferite părţi ale lumii. Pe lângă asigurarea accesului la energie curată acolo unde este cea mai mare nevoie, am investit mult în sprijinul Educaţiei de calitate (ODD 4) şi al Muncii decente şi al creşterii economice (ODD 8). Lucrând astfel, progresul fiecărei persoane este o parte inestimabilă a progresului umanităţii în ansamblu”, adaugă CEO-ul şi country managerul Enel.

Pentru România în mod specific, Planul Strategic include investiţii semnificative în special în surse regenerabile şi în reţele. Companiile E-Distribuţie din România investesc anul acesta 880 de milioane de lei, echivalentul a 182 de milioane de euro, în modernizarea, digitalizarea şi extinderea reţelei electrice din Bucureşti şi din cele zece judeţe din toată ţara în care îşi desfăşoară activitatea. „Programele de investiţii au un impact direct asupra capacităţii reţelei de a distribui energie noilor consumatori şi de a îmbunătăţi gestionarea întreruperilor neplanificate pentru a asigura alimentarea clienţilor în siguranţă”, punctează Carlo Pignoloni.

El observă şi că modelul vechi al economiei liniare, în care am exploatat resurse, le-am folosit, după care am aruncat deşeurile sau le-am depozitat, este înlocuit treptat de economia circulară. „Resursele au fost transformate în deşeuri, iar deşeurile au ajuns în gropile de gunoi. Acest model nu mai este, desigur, sustenabil, nici din punct de vedere ecologic, nici din punct de vedere social. Omenirea nu-şi mai permite să consume resurse fără să se gândească la ce se va întâmpla cu produsele realizate şi la impactul lor asupra planetei.”



Strategia de dezvoltare durabilă a companiei susţine tranziţia către o economie circulară, iar din aceasta face parte iniţiativa de reciclare a echipamentelor înlocuite în urma modernizării reţelei de energie electrică. În ultimii cinci ani, companiile E-Distribuţie au reciclat echipamente însumând peste 15.200 de tone de deşeuri de echipamente rezultate din lucrările de modernizare şi întreţinere a reţelei electrice. Dintre acestea, în ultimele 18 luni, peste 95% din volumele reciclate au revenit în circuitul economic sub formă de metale feroase, neferoase, plastic, lemn, sticlă etc.

În ceea ce îi priveşte pe cei responsabili de implementarea strategiilor de sustenabilitate, Carlo Pignoloni este de părere că directorii generali ai marilor companii vor avea un rol din ce în ce mai important în acest sens. El aminteşte de o scrisoare a lui Larry Fink, preşedintele şi CEO-ul fondului de investiţii BlackRock, către directorii executivi ai companiilor în care fondul deţine participaţii. Unul dintre lucrurile pe care le-a spus acesta este că este esenţial să construiască o economie mai rezistentă, de care să beneficieze mai mulţi oameni şi că este optimist cu privire la viitorul capitalismului şi la sănătatea viitoare a economiei – nu în ciuda tranziţiei energetice, ci datorită acesteia. „Sau, aşa cum s-a exprimat el, va trebui ca liderii de business şi boardurile să dea dovadă de un mare curaj şi angajament faţă de părţile interesate”, subliniază Pignoloni.

În cadrul Enel, atât la nivel de grup, cât şi în cadrul companiei din România, există un chief sustainability officer. Pignoloni spune că vor să facă un pas în plus şi să îmbine sustenabilitatea cu inovaţia, „inventând” chiar un nou termen în acest sens: inovabilitate.

„Rolul nostru este de a permite un progres sustenabil pentru comunităţile pe care le deservim şi, în acest scop, trebuie să inovăm, nu numai din punct de vedere tehnologic, ci şi din perspectiva modului în care suntem organizaţi şi performăm. Pandemia este un exemplu clar despre cum aceste două elemente trebuie să lucreze împreună: trebuie să conducem operaţiunile (nu există o societate modernă fără electricitate) într-un cadru complet diferit în care apar nevoi noi din partea clienţilor şi angajaţilor. Aici mă refer în primul rând la faptul că munca la birou s-a transformat  în munca de acasă, de aici şi grija noastra faţă de aceştia  în această situaţie foarte complexă în care digitalizarea este cheie pentru a continua desfăşurarea activităţilor”, menţionează CEO-ul Enel România.

Iar contextul pandemic a arătat că implementarea strategiilor sustenabile trebuie accelerate, adaugă el: „A arătat cât de importante sunt serviciile noastre pentru funcţionarea societăţii, pentru civilizaţie în cea mai literală înţelegere a termenului”.  Scopul lor principal a fost de a minimiza răspândirea virusului în rândul personalului, asigurând în acelaşi timp continuitatea serviciilor pentru clienţii lor.

„Un lucru care a devenit evident imediat este că strategia noastră de a implementa, încă de acum câţiva ani, digitalizarea serviciilor şi a forţei de muncă ne-a ajutat să ne menţinem activităţile la un nivel bun în ciuda pandemiei şi a distanţării sociale, cu impact redus sau zero asupra clienţilor. Călătoria către digitalizare pe care am început-o cu ceva timp în urmă ne-a ajutat foarte mult. De asemenea, pandemia ne-a adus aminte cât de fragilă este lumea,  societatea în care trăim, ceea ce a ajutat ca tot mai mulţi oameni să devină conştienţi asupra celorlalte ameninţări la adresa modului nostru de viaţă – schimbări climatice, disparităţi şi inegalităţi în ceea ce priveşte accesul la serviciile de bază.”

Adaugă că noua lor abordare i-a ajutat şi în contextul în care felul în care interacţionăm unul cu celălalt s-a schimbat mai mult ca niciodată, ceea ce a adus noi provocări precum siguranţa psihologică şi fizică a angajaţilor lor, un nou mod de interacţiune cu clienţii ş.a.: „Având o abordare bazată pe inovabilitate, acest lucru ne-a ajutat enorm, mai ales în contextul Green Deal, al modului cum putem asigura un sistem funcţional, accesibil şi disponibil pentru clienţii noştri, în timp ce consumul de gaz va fi înlocuit cu energie din surse regenerabile. Este o provocare imensă, dar o putem depăşi dacă suntem deschişi în faţa inovaţiei continue, bazate pe principii şi valori sustenabile”.


De ce rubrica Business sustenabil?

Sustenabilitatea a devenit un imperativ pentru liderii de organizaţii, atât din punctul de vedere al mediului, al societăţii, cât şi financiar, schimbând accentul corporativ de la crearea de valoare pe termen scurt spre valoarea adăugată pe termen lung pentru toate părţile interesate, nu doar pentru acţionari. Vă propunem să deschidem un dialog nu doar despre provocările, ci şi despre oportunităţile semnificative pe care sustenabilitatea le prezintă leadershipului actual. Prin această rubrică ne propunem să vorbim despre cum se raportează companiile din România la imperativul sustenabilităţii şi despre schimbările pe care le fac pentru a-l reflecta în activitatea de business. Ne dorim astfel să inspirăm cât mai multe organizaţii să adopte principiile creării de valoare pe termen lung.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.