Depopularea României: procente îngrijorătoare despre cei care vor să plece din ţară

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 02 iulie 2013 6997 afişări

Aproape un sfert din românii din mediul urban spun că plănuiesc să emigreze în viitor, arată datele unui studiu realizat pentru Business Magazin de compania de cercetare de piaţă 360insights. Şi chiar dacă de la „a spune" la „a face" poate fi cale lungă, mulţi dintre cei care au declarat că vor să plece în altă ţară, au deja în minte un plan de urmat, ştiind unde, când, cu cine şi ce vor face peste hotare.

TOŢI PRIETENII CU CARE AM DISCUTAT VREODATĂ DESPRE ACEST SUBIECT S-AU ÎNTREBAT, măcar o dată, dacă este sau nu oportun să emigreze. Unii sunt convinşi că peste hotare ar putea găsi un trai mai bun, dar, din motive cât se poate de diverse, nu reuşesc să facă acest pas. Sunt şi curajoşi care au plecat în ţări europene sau chiar mai îndepărtate şi, în funcţie de posibilităţi şi dramul de noroc aferent, o duc mai bine, sau nu, decât în România. Fenomenul nu este nou, devreme ce plecările peste hotare au cunoscut de-a lungul anilor variate etape - de la etapa „căpşunarilor„ care prin trimiterile băneşti au avut o contribuţie importantă la mersul economiei româneşti, până la mai actuala şi controversata situaţie a emigrării cadrelor medicale. Spre deosebire de visele poate uşor naive pe care le aveau cei care păşeau peste graniţe în urmă cu şapte-opt ani, acum cei care îşi doresc să emigreze sunt conştienţi că nici în alte ţări nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Ba, mai mult, dificultăţile economice cu care se confruntă şi alte ţări au sporit problemele pe care le au de înfruntat mai cu seamă muncitorii români care nu au forme legale de muncă. În plus, în mai multe ţări, emigranţii români trebuie să se confrunte cu opinia publică, în multe cazuri neprietenoasă - fie că vorbim de britanici, italieni sau chiar spanioli.

Cert este că apetitul pentru plecări nu numai că nu s-a stins, ba se menţine la cote ridicate în continuare. Dintre toate categoriile de vârstă „intenţia de emigrare atinge cel mai ridicat nivel în rândul tinerilor, de 16-24 de ani (41%) şi al adulţilor tineri de 25-34 de ani (29%)", spune Manuela Dănilă, client service & new business development manager în cadrul 360insights. De fapt, intenţia de a pleca în altă ţară este invers pro-porţională cu vârsta, cei care au depăşit 55 de ani decla-rându-se cei mai puţin dornici că emigreze (numai 9%).

„Dacă urmărim dorinţa de a emigra pe sexe, bărbaţii sunt mai deschişi către această opţiune, dorind să plece în principal pentru a munci, însă doar pentru o perioadă determinată de timp, pentru ca apoi să se întoarcă în ţară", arată Manuela Dănilă.

Deloc surprinzător, veniturile sunt un element definitoriu pentru cei care se gândesc la plecarea peste hotare: cei cu venituri mici (29%) şi medii (26%) sunt mai tentaţi de această opţiune, pe când printre cei cu venituri ridicate intenţia de a pleca este mult mai mică (doar 14%). În plus, în rândul celor cu venituri mari care îşi doresc totuşi să emigreze, mulţi sunt indecişi cu privire la când, unde şi cum vor pleca, deci intenţia rămâne într-un stadiu incipient, mai arată datele studiului. "Oarecum de aşteptat este faptul că acest trend de emigrare este mult mai accentuat printre cei care au deja rude apropiate plecate peste hotare", afirmă Manuela Dănilă. Aproape o treime (32%) dintre cei în această postură intenţionează să urmeze experienţa celor apropiaţi. În rândul celor care deja au fost plecaţi ei înşişi în străinătate, dorinţa de a repeta experienţa este şi mai mare (45%).

Pentru două treimi dintre cei care intenţionează să emigreze, plecarea nu va fi definitivă şi îşi doresc să se întoarcă apoi în ţară, după muncă sau studii. Cei mai mulţi (55%) îşi doresc să plece pentru a munci, acest scop fiind urmărit mai cu seamă de cei cu nivel scăzut de educaţie şi venituri mici, mai arată studiul. Mult mai puţini sunt cei care plănuiesc să plece peste hotare pentru a studia (7%), aceştia fiind tineri cu vârsta până în 24 de ani, care îşi doresc să se perfecţioneze la nivel academic.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
plecare,
romani,
studiu,
refuz,
business magazin,
cercetare
/analize/depopularea-romaniei-procente-ingrijoratoare-despre-cei-care-vor-sa-plece-din-tara-11064607
11064607
comments powered by Disqus
ZF.ro
BREAKING. Scandal fără precedent la una dintre cele mai mari bănci. Instanţa a pus SECHESTRU. Ce trebuie să ştie românii BREAKING. Scandal fără precedent la una dintre cele mai mari bănci. Instanţa a pus SECHESTRU. Ce trebuie să ştie românii
BREAKING. Planul lui Bill Gates merge înainte: Miliardarul scoate tunurile pe masă. Anunţul care a surprins pe toată lumea
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Ion Iliescu: Am pierdut un prieten şi un camarad Ion Iliescu: Am pierdut un prieten şi un camarad
Liderii USR, acuzaţi că fac jocurile PSD în Bucureşti
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.