Unde sunt profiturile berarilor?

Postat la 08 septembrie 2009 33 afişări

Cei mai mari doi producatori de bere din Romania si-au anuntat saptamana trecuta rezultatele financiare aferente primei jumatati de an, anuntand scaderi pe toata linia, alimentate de starea precara a economiei.

Dupa ce anul trecut Heineken si Ursus se aflau in top 20 al celor mai profitabile firme din economia Romaniei, cu vanzari cumulate de 550 milioane euro si profituri de 80 milioane euro, primul semestru al anului a adus primele scaderi ale afacerilor celor doua companii. Heineken Romania a postat o cifra de afaceri de 103 milioane euro in prima jumatate a anului, cu 3% mai mica decat cea inregistrata anul trecut si nu a precizat evolutia profitului.

Vanzarile companiei s-au diminuat cu mai mult de 11%, trendul pietei, ceea ce a condus la scaderea cotei de piata. Ursus Breweries Romania a comunicat intr-un raport bursier o cifra de afaceri de 146,5 milioane euro, similara celei de anul trecut. In schimb, compania a inregistrat un profit de 11,7 milioane euro, la jumatate fata de primele sase luni ale lui 2008. Ursus a inregistrat o evolutie negativa mai mica decat cea a pietei, ceea ce i-a permis cresterea cotei de piata la 30,6%, potrivit companiei, care citeaza un studiu MEMRB. Care sunt factorii care au contribuit la declinul afacerilor producatorilor de bere? Dupa doi ani de cresteri de doua cifre, berarii s-au vazut pusi in fata unei scaderi de 11% a pietei in prima jumatate a anului, determianta de reducerea puterii de cumparare a consumatorilor. "In timpul recesiunii, oamenii se simt nesiguri cu privire la ceea ce va aduce ziua de maine si cheltuiesc mai putin".

Jan Derck van Karnebeek, directorul general al Heineken Romania a simtit in bilantul companiei pe care o conduce adevarul spuselor sale. Un alt motiv invocat la unison de producatorii de bere este cresterea pretului la materiile prime, amplificata si de deteriorarea raportului de schimb. "Cumparam toate materiile prime intr-o moneda care este tot mai scumpa (n.red. - euro)", a explicat directorul Heineken. Potrivit berarilor, pretul hameiului, maltului si al ambalajelor s-a majorat cu 20% in prima jumatate a anului, iar aceste costuri ale companiei nu au fost transferate integral in preturile de vanzare ale berii, ceea ce a dus la reducerea profiturilor.

"Diferentele dintre cifrele de profit (n.red. - primul semestru 2009 vs primul semestru 2008) se pot explica prin faptul ca aceasta crestere a costurilor de productie nu s-a petrecut simultan cu o majorare a preturilor, ceea ce a erodat o parte din profit", a detaliat Stephan Maria Weber, directorul general al Ursus Breweries pentru Ziarul Financiar. Potrivit reprezentantilor Heineken, preturile au fost majorate cu 4-6% in prima jumatate a anului, ceea ce nu a acoperit integral cresterea costurilor. Berarii au fost mult mai atenti cu investitiile anul acesta. Dupa ce anul trecut Heineken anunta un buget de 50 milioane euro pentru modernizarea si renovarea unitatilor de productie, dupa primul trimestru a revizuit planurile si a pus investitiile in stand-by. Ursus a finalizat anul acesta doua investitii majore la fabricile de la Buzau si Timisoara, pentru care a alocat un buget cumulat de 92 milioane euro.

Ce i-a indemnat pe berari sa continue investitiile, ignorand semnalele de stagnare ale pietei din 2008? "Investitiile sunt ca elefantii: se urnesc greu, dar odata puse in miscare nu se mai pot opri", a comentat Karnebeek asupra investitiilor Heineken in cresterea capacitatilor de productie, care erau justificate la momentul respectiv de cresterea cererii in piata. Ursus si-a marit capacitatea de productie in ultimii 2 ani cu 1,6 milioane hectolitri, fiind optimisti cu privire la cresterea consumului, dar si din dorinta de a acapara cat mai mult din cota de piata a competitorilor. "Noi nu urmarim trendul pietei. Scopul nostru este sa fim peste piata", declara Weber la momentul finalizarii investitiilor de la fabrica de la Timisoara. De altfel, cand piata este in scadere, miza berarilor este aceea de a scadea mai putin decat piata, pentru a castiga o felie cat mai mare din vanzarile competitorilor.

"Singura cale de crestere pentru mine cand piata este in declin este sa iau de la competitie cateva sticle de bere", declara zambind seful Heineken, care are drept principal scop de la preluarea mandatului majorarea cotei de piata a companiei. Daca profitul nu mai este un indicator relevant pentru performantele companiilor pe timp de criza, producatorii de bere acorda o tot mai mare importanta fluxului de numerar. Heienken a achizitionat anul trecut Bere Mures pentru 150 milioane euro, in timp ce Ursus este in plin proces de dobandire a controlului unic asupra Bere Azuga, pentru suma de 10 milioane euro. Companiile au nevoie de cash flow pentru a putea plati achizitiile facute pe o piata plina de optimism, iar incapacitatea de a genera numerar poate duce la intrarea in insolventa a companiilor.

Acest lucru s-a intamplat cu InBev la nivel mondial, care dupa ce a ajuns la o intelegere de 46 miliarde dolari pentru achizitia Anheuser-Busch s-a vazut nevoita sa renunte la operatiunile din Europa Centrala si de Est pentru a-si putea achita datoriile. Piata berii este disputata de patru multinationale: Ursus Breweries, Heineken, InBev si URBB. Vanzarile totale pe piata romaneasca au insumat 9 milioane de hectolitri de bere in prima jumatate a anului si reprezinta o scadere de 10%, comparativ cu perioada similara a anului trecut.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fmcg,
azuga,
bere,
producator,
ursus,
heineken
/analize/comert/unde-sunt-profiturile-berarilor-4856253
4856253
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.