Povestea românilor care fac peste un milion de euro din obiecte care se află la a doua viaţă, aduse din Austria

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 10 decembrie 2022 19296 afişări

Pasiunea pentru Vintage au scos-o la iveală odată cu mutarea la Viena. Săptămânal, în capitala austriacă, obişnuiau să colinde pieţele de vechituri în căutare de noi comori. Era anul 2015, iar Beatrice şi Emil Stoian abia făceau cunoştinţă cu bogăţia obiectelor aflate la a doua lor viaţă. Ani mai târziu, aduceau şi în România această pasiune aparte şi deschideau la Bucureşti magazinul Măria Ta, cu un portofoliu de obiecte vintage dintr-o mulţime de categorii.

La un moment dat, un prieten ne-a întrebat dacă nu am vrea să căutăm piese de mobilier second-hand în Viena şi să le aducem în România. Planul era ca el să le vândă, iar banii obţinuţi să fie destinaţi proiectelor sociale în care eram împreună implicaţi de mai mulţi ani”, povestesc Beatrice şi Emil Stoian. Pe lângă mobilier, Beatrice a mai adăugat colecţiei de obiecte vintage noi piese, făcând apartamentul de trei camere din Viena în care locuia să devină neîncăpător.

Activitatea a mers bine, iar în 2018 a căpătat contur şi la Registrul Comerţului, unde a fost înfiinţată firma Noebe 4 Life SRL. Beatrice este originară din Bucureşti, Emil vine din Constanţa, împreună şi-au unit destinele la Călăraşi, iar de mai bine de 20 de ani locuiesc la Viena. Businessul cu obiecte vintage a început cu un magazin în Călăraşi, apoi s-a extins curajos în Bucureşti, unde a fost deschis magazinul sub emblema Măria Ta, din zona Nerva Traian. De el se ocupă nepotul lui Beatrice, Andrei, împreună cu logodnica lui, Alina.

Recent, antreprenorii au mai deschis un al doilea magazin în Călăraşi, iar pentru 2023 estimează să obţină, cu trei spaţii în portofoliu, o cifră de afaceri de un milion de lei. „Am investit, în primul rând, multă pasiune şi foarte mult suflet. Oamenii întreabă mereu de ce investesc atâţia bani pentru un magazin, iar asta vorbeşte mult despre patroni şi despre dedicarea noastră. Vrem să ne implicăm în România şi nu este vorba doar de a lua banii clienţilor, ci şi de a oferi un ambient plăcut, frumos, în care să te simţi bine când intri.” Financiar, investiţia a ajuns la circa 10.000 de euro, bani adunaţi în timp, până la deschiderea magazinului Măria Ta, care a necesitat alţi 35.000 de euro pentru amenajare, la care au lucrat, de altfel, cu propriile mâini.„Vindem preponderent produse din perioada vintage 1920-1980, dar şi antichităţi şi chiar produse noi aduse din afară. Tot ceea ce nouă ni se pare frumos sau ne încântă aducem şi în magazinele noastre.”

Clienţi sunt, în general, tinerii, mulţi dintre ei studenţi, dar şi familii care apreciază obiectele vintage, pensionari sau pur şi simplu vecinii curioşi de ce se ascunde dincolo de uşile magazinului din cartierul lor. „Iubim să vină vecinii şi să stăm la o poveste cu ei”, spune Beatrice. Găsirea spaţiului potrivit pentru magazinul Măria Ta din Bucureşti, pe strada Traian, lângă Bulevardul Unirii, a fost un proces greu şi îndelungat. Birocraţia a făcut şi mai grea această deschidere, iar schimbarea comportamentului de consum după pandemie a fost un obstacol în plus. Oamenii au preferat să investească banii în vacanţe, bucurându-se de libertatea recâştigată a mişcării, aşa că achiziţiile de obiecte, vintage sau nu, au fost puse pe hold. Totuşi, fondatorii Măria Ta spun că au înregistrat vânzări în creştere la haine şi accesorii, iar anul 2021 s-a încheiat cu o cifră de afaceri de 187.000 de lei şi trei angajaţi. „Anii pandemiei au fost ani de supravieţuire. Nu am fost susţinuţi deloc de stat, am avut voie să ţinem magazinele deschise, însă oamenii nu au avut voie să umble pe străzi şi au fost zile în care am avut vânzări de 3 lei, 6 lei. Am adus bani de acasă, de unde muncim noi, în Viena, pentru a putea să ne ţinem angajaţii şi locaţiile.”

Însă cum din orice provocare sunt şi lecţii de învăţat, Beatrice şi Emil au ieşit mai curajoşi din pandemie şi cu planuri mai înverşunate de extindere. Au avut timp să le „disece” în lunile în care activitatea a stagnat, iar acum încep să le pună în aplicare. 

Financiar, investiţia a ajuns la circa 10.000 de euro, bani adunaţi în timp, până la deschiderea magazinului Măria Ta, care a necesitat alţi 35.000 de euro pentru amenajare, la care au lucrat, de altfel, cu propriile mâini.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

TonCorner: magazin cu vopsele decorative (Bucureşti)

Fondatoare: Liana Leriu

Investiţii: 120.000 de euro

Cifră de afaceri în 2021: 200.000 de euro

Prezenţă: online şi pe bd. Ion Mihalache din Bucureşti


Aqua Champions: şcoală de înot pentru copii (Bucureşti)

Fondator: Horia Cristea

Prezenţă: bd. Basarabia din Bucureşti


Diana Bîrsan: ilustratoare (Cluj-Napoca)

Investiţii: 2.000 de euro

Prezenţă: naţională


Beauty2Go: servicii de înfrumuseţare la domiciliu (Bucureşti)

Fondatoare: Alexandra Bălan

Investiţii: 50.000 de euro

Prezenţă: Bucureşti


Land of Kids: afterschool (Bucureşti)

Fondator: Mihai Drobu

Investiţii: 20.000 de euro

Prezenţă: zona Vatra Luminoasă din Bucureşti



ZF, Banca Transilvania şi Vodafone  au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.