Povestea copilul din Calabria care a transformat moda într-un imperiu global de aproape 700 de milioane de euro

Autor: Ioana Matei Postat la 01 iulie 2026 11 afişări

Înainte de a deveni simbolul luxului exuberant, al culorilor vibrante şi al glamourului mediteranean, Gianni Versace a fost un băiat care a crescut într-un oraş din sudul Italiei, într-o familie modestă, unde a învăţat încă din copilărie secretele croitoriei. Povestea succesului său începe departe de podiumurile din Milano şi Paris, într-un atelier de cusut din Calabria.

Gianni Versace s-a născut la  2 decembrie 1946 în Reggio Calabria, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Italiei, situat în regiunea Calabria, în extremitatea sudică a peninsulei.

Numele său complet era Giovanni Maria Versace şi a crescut alături de fratele mai mare, Santo Versace, şi sora mai mică, Donatella Versace. Cea mai importantă influenţă din viaţa sa timpurie a fost mama sa, Francesca, croitoreasă apreciată în oraş.

Atelierul ei avea numeroase cliente şi o echipă de croitorese, iar Gianni şi-a petrecut mare parte din copilărie printre tipare, materiale şi probe de haine. În timp ce alţi copii se jucau pe stradă, el observa cum o idee se transformă într-o piesă vestimentară şi astfel a învăţat tehnicile de bază ale croitoriei, importanţa detaliului şi a calităţii execuţiei.

Mediul în care a crescut avea să-i influenţeze profund stilul.

Calabria este o regiune încărcată de istorie greacă şi romană, iar tânărul Gianni era fascinat de mitologie, artă şi simbolurile antichităţii. Această pasiune va reapărea mai târziu în creaţiile sale şi chiar în celebrul logo al casei Versace, inspirat de figura Meduzei din mitologia greacă.

A urmat cursurile liceului clasic din Reggio Calabria, unde a studiat latina şi greaca veche. Deşi nu şi-a finalizat complet studiile academice, educaţia umanistă i-a oferit o cultură generală solidă şi o familiaritate cu simbolurile şi estetica lumii antice.

În adolescenţă a fost atras şi de arhitectură, domeniu care îi stimula imaginaţia şi simţul proporţiilor, unii critici de modă considerând că interesul pentru arhitectură poate fi observat ulterior în structura riguroasă şi în liniile dramatice ale creaţiilor sale. În paralel, continua să lucreze în atelierul mamei sale, unde acumula experienţă practică pe care nicio şcoală de modă nu i-ar fi putut-o oferi.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

 

Urmărește Business Magazin

COVER STORY. România dintre cod şi strategie: cum a ajuns Accenture să construiască de aici proiecte care influenţează industrii globale

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.