Iulia Ionescu: Nicio criză nu schimbă valorile în care crezi, dimpotrivă, ele îţi devin scut şi speranţă

Autor: Andra Stroe Postat la 07 iulie 2021 75 afişări

Iulia Ionescu: Nicio criză nu schimbă valorile în care crezi, dimpotrivă, ele îţi devin scut şi speranţă

Country Lead Sanofi România şi Moldova; director general General Medicines Sanofi România


Cifră de afaceri (2019): 1 mld. lei Număr de angajaţi (2019): 220


—   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

Nicio criză nu schimbă valorile în care crezi, dimpotrivă, ele îţi devin scut şi speranţă.

—   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

Toate deciziile referitoare la siguranţa, sănătatea colegilor şi la menţinerea accesului la medicamentele Sanofi au fost extrem de importante, e greu să numesc una singură.

—   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

Comunicând transparent, empatic şi constant, oferind ajutor şi grijă concrete (mod de lucru flexibil, echipamente, suport psihologic), rămânând conectaţi real. Prin tot ceea ce facem împreună cu partenerii din sistemul medical clădim, susţinem, oferim o viaţă  mai bună şi mai lungă pacienţilor din România, iar acest lucru este cea mai mare motivaţie.

—   Work from home sau de la birou?

Clar, ambele, pentru majoritatea; doar echilibrul între cele două poate, pe termen lung, susţine şi potenţa atât motivarea, cât şi productivitatea. Eu văd în jurul meu oameni fericiţi la muncă, împliniţi, neobosiţi, cu planuri şi ambiţii pentru următorii 50-100 de ani… şi astfel sunt şi eu.

—   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize: Din natură. Şi cred că raţiunea rămâne o ancoră solidă cu care se pot pondera, echilibra emoţiile, oricât de negative ar fi.

—   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

Nu pot numi o singură persoană, m-au inspirat copiii mei, cărţile, colegii din Sanofi şi din întreaga industrie farma – prin determinarea şi munca înzecită de a construi mai departe, fără teamă.

—   Putere vs. feminitate:

Putere şi feminitate, completându-se una pe cealaltă, în mod armonios; armonia şi echilibrul sunt, după mine, atribute de mare preţ pentru orice om.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.