Consumatorul-cameleon, creaţia crizei

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 22 martie 2012 397 afişări

Tot ceea ce au învăţat producătorii şi comercianţii despre propriii clienţi poate fi şters cu buretele. Nimic nu mai este la fel, consumatorul îşi schimbă radical nu doar pretenţiile, ci şi comportamentul de consum. Ca orice schimbare, această modificare aduce nu doar pericole, ci şi veritabile oportunităţi.

"Acum cumpărătorii nu sunt dispuşi să mai rişte nimic. Ştiu exact care sunt produsele pe care vor să le cumpere şi nu sunt dispuşi să facă încercări", declară Radu Timiş, preşedinte al grupului CrisTim, una dintre cele mai mari companii procesatoare de carne de pe piaţa românească.

Este o schimbare drastică faţă de dispoziţia cumpărătorilor din urmă cu numai câţiva ani: conform studiilor, românii erau cei mai dispuşi dintre toţi europenii să încerce produse sau servicii noi, ceea ce făcea din această piaţă locul ideal pentru lansări. Schimbarea comportamentului de consum nu este însă apanajul exclusiv al românilor, fenomenul găsindu-şi corespondent în întreaga lume. "Consumatorul de azi trece printr-o metamorfoză radicală, devenind un adevărat <cameleon>", arată un studiu realizat la nivel mondial de Ernst & Young.

La nivel local, consumatorul "este adesea pus în faţa unei provocări: de a alege produsele în funcţie de un buget de cheltuieli mai redus", declară Ioan Popa, directorul general al Transavia, cel mai mare producător de carne de pui de pe piaţa românească.Andreea Mihai, directorul de marketing al Carrefour România, spune că de-a lungul ultimilor trei ani comportamentul de cumpărare şi consum s-a schimbat.

Astfel, 99% din gospodării au adoptat un comportament mai înţelept sau cumpătat, mergând de la renunţarea la anumite categorii, cumpărarea unor cantităţi mai mici, căutarea activă a promoţiilor, migrarea spre branduri mai ieftine sau spre mărcile proprii şi până la vizitarea mai multor magazine pentru a compara ofertele.

Coşurile de cumpărături nu mai sunt îndesate în exces, "acest comportament fiind mai degrabă privit drept risipă", spune Alina Niţă, head of shopper insight, loyalty and credits, în cadrul Real Hypermarket. Tot ea completează că stocurile din cămări sunt acum un lucru rar, oamenii fiind din ce în ce mai concentraţi pe strictul necesar.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
producătorii,
comercianţii,
consumator,
consum
/analize/comert/consumatorul-cameleon-creatia-crizei-9422254
9422254
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.