Circuitul migraţiei anuale a miliardarilor

Postat la 03 iulie 2015 602 afişări

Se spune că ai avea mai mult noroc să găseşti un trifoi cu patru foi decât să dai nas în nas cu un miliardar. Motivul este simplu - în lume există doar unul la fiecare trei milioane de oameni, ceea ce face din persoanele care au reuşit să strângă măcar 1 miliard un grup exclusivist. Deşi mic, grupul are un impact major asupra economiei globale. Într-un an, din iulie 2013 până în iunie 2014, populaţia acestui grup a crescut cu 7%, numărul membrilor ajungând la 2.325.

Circuitul migraţiei anuale a miliardarilor

Asta înseamnă că anul trecut au apărut 155 de miliardari noi. Cu ritmul de creştere actual, firma de cercetare de piaţă Wealth-X prognozează că populaţia globală a miliardarilor va depăşi 3.800 în 2020.

Acest club select şi-a dezvoltat propriul traseu de migraţie anuală. Miliardarii şi-au creat un calendar social propriu, ce conţine evenimente de neratat, cu ajutorul căruia navighează în decursul anului. La fel cum piloţii de Formula 1 urmează circuitul competiţiei de la Melbourne, Australia până la Silverstone în Marea Britanie, în mod asemănător miliardarii urmează ceea ce se numeşte „circuitul”. Un şir de evenimente ce ţine tot anul, format din conferinţe economice, petreceri exclusiviste, evenimente de divertisment şi licitaţii de artă. Iar în ţara bogaţilor, cetăţenii nu mai folosesc nume de ţări când vine vorba de locuri de întâlnire. Ci spun, pur şi simplu, ne vedem la Art Basel.

Bogaţii din secolul trecut călătoreau, în primul rând, pentru relaxare şi pentru climat. Aceştia voiau să simtă briza oceanului din New England în timpul veri şi soarele călduros al Palm Beach în timpul iernii. Miliardarii de astăzi traversează globul de-a lungul şi de-a latul aproape lunar pentru a adera la anumite cercuri, în căutarea divertismentului şi a unui statut intelectual.

O analiză a New York Times folosind datele NetJets, companie aeriană privată, şi studiile realizate de Wealth-X, dezvăluie detalii interesante despre circuitul elitelor mediului de business. Totul începe pe 1 ianuarie în St. Bart, la petrecerea de Anul Nou gazduită de magnatul Roman Abramovici. La petrecerea ce are loc pe domeniul acestuia de 28 de hectare sunt prezente celebrităţi, oameni importanti de business, titani din industria media, iar muzica live este asigurată de formaţii precum Red Hot Chili Peppers. După ce şi-au băut şampania şi şi-au urat „La mulţi ani”, miliardarii plănuiesc viitorul la Formul Economic de la Davos, ca mai apoi să discute cu politicieni precum Tony Blair şi Wesley Clark despre economia globală la Milken Institute Global Conference în Beverly Hills.

Primavara începe oficial împreună cu licitaţiile de artă de la New York din mai. Urmează întoarcerea pe bătrânul continent pentru Festivalul de Film de la Cannes, Grand Prix-ul de Formula 1 de la Monaco, apoi festivalul de artă de la Basel şi cursele de cai Royal Ascot din Marea Britanie. În timpul verii, când gradele urcă în termometre, cei înstăriţi se împrăştie prin Hamptons, Nantucket, în sudul Franţei sau în alte locuri exotice. O coadă de dans conga formată din megaiahturi străbate marea Mediterana din Franţa spre Italia. În această conglomeraţie de vase de lux se află Rising Sun, iahtul de aproape 140 de metri deţinut de magnatul David Geffen, sau iahtul Seren, ce se întinde pe 130 de metri, al lui Iuri Shefler, om de afaceri rus.

În cuptorul verii, august, iubitorii de maşini se îndreaptă spre Pebble Beach pentru Concours d’Elegance, show-ul şi licitaţia auto, unde anul trecut a fost vândut un autoturism vintage Ferrari 250 GTO din 1962, pentru 38 de milioane de dolari. După parada de automobile rare, unice, miliardarii se reîntorc la New York pentru evenimentul Clinton Global Initiative, unde filantropia se amestecă cu socializarea. Donează, în medie, peste 100 de milioane de dolari pe an în acte de caritate, potrivit Wealth-X. Apoi miliardarii fac o serie de traversări ale Oceanului Atlantic; mai întâi pentru a merge în Londra la târgul de artă Frieze London, unde peste 100 de galerii de artă din lume îşi vor expune operele, după care înapoi la New York pentru licitaţiile de artă de toamna şi, în final, aceştia poposesc în decembrie la târgul Art Basel din Miami Beach.

„Când călătoresc la asemenea evenimente, ei nu o fac doar de plăcere, ci caută şi o oportunitate de business. Vor să facă o tranzacţie chiar şi când sunt în vacanţă”, spune David  Friedman, preşedintele Wealth-X, pentru New York Times. Declaraţia acestuia este întărită de unul dintre membrii clubului miliardarilor, Jean Pigozzi, om de afaceri, colecţionar, fotograf, care mărturiseşte că, într‑adevăr, miliardarii dau foarte multe petreceri, dar mulţi ar rămâne surprinşi să afle câte afaceri se realizează la aceste evenimente.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/circuitul-migratiei-anuale-a-miliardarilor-14536398
14536398
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.