Acţionarii celui mai mare operator din domeniul medical vor să vândă pe bursă 44% din acţiuni

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 30 noiembrie 2016 738 afişări

Acţionarii celui mai mare operator din domeniul medical vor să vândă pe bursă 44% din acţiuni

Cel mai mare operator din domeniul medical şi-a anunţat săptămâna trecută intenţia de a vinde 44% din acţiuni pe bursă. În urma ofertei, fondul de private equity V4C doreşte să vândă întreg pachetul pe care îl deţine la Medlife, de peste 36,2% din acţiuni, iar IFC, care are peste 12,7% din companie, vrea să îşi reducă deţinerea până la 5%.

8.840.480 de acţiuni vor să vândă la Bursa de Valori Bucureşti acţionarii MedLife, ceea ce înseamnă 44% din numărul total de acţiuni ale liderului pieţei de servicii de sănătate din România. Aceasta ar putea fi cea mai importantă tranzacţie de pe acest segment pe piaţa românească. „Prin intermediul acestei oferte, investitorii vor avea acces la o oportunitate unică de a investi în liderul pieţei private de sănătate din România şi unul dintre cei mai mari  furnizori de servicii medicale private din Europa Centrală şi de Est, pentru a obţine expunere la piaţa cu cea mai mare rată de creştere a serviciilor medicale private în ECE şi să facă parte dintr-o călătorie uimitoare, care a început acum 20 de ani şi este departe de a fi finalizată”, declară Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife. Familia Marcu, care deţine 51% din acţiunile MedLife, va păstra controlul companiei, care anul trecut a înregistat o cifră de afaceri de 391 de milioane de lei, cu o EBITDA de 55,7 milioane de lei. În primele nouă luni din 2016, vânzările MedLife au ajuns la 361,5 milioane de lei (80,8 mil. euro), cu o EBITDA de 38,9 de milioane de lei (8,7 mil. euro).

2016 este un an agitat pentru MedLife. În prima parte a anului compania a anunţat că are disponibile 25 de milioane de euro pentru achiziţii şi că „ne aflăm în competiţie pentru toate companiile medicale din sectorul privat românesc şi nu numai, iar cu unele dintre acestea suntem deja în discuţii avansate”, declara anterior Mihai Marcu. Operatorul de servicii medicale a contractat un credit de 56 de milioane de euro de la un sindicat de bănci coordonat de Banca Comercială Română, din care mai fac parte ING Bank, Raiffeisen Bank şi BRD-Groupe Société Général. Dintre acestea, 20 milioane de euro sunt destinate exclusiv proiectelor de achiziţii planificate pentru perioada imediat următoare, în vederea extinderii la nivel naţional. Compania va suplimenta cu alte minimum 5 milioane euro, fonduri proprii, valoarea totală a bugetului de achiziţii depăşind 25 milioane euro.

Iar aşteptările de creştere a domeniului de servicii private de medicină în România sunt optimiste. În condiţiile în care creşterea economică estimată pentru anul în curs se plasează în jurul a 5%, iar pentru anul viitor previziunile se referă la un plus de 3-3,5%, rata medie anuală compusă de creştere aşteptată pentru sectorul de servicii medicale private în România pentru perioada 2016-2021 este de  9,5%, un nivel mai accelerat comparativ cu cel din alte pieţe din regiune, cum ar fi Polonia, Republica Cehă şi Ungaria. În ultimul an şi jumătate, reţeaua s-a extins masiv prin achiziţii, iar strategia MedLife, care a avut în 2014 afaceri de 80 de milioane de euro, este de a păstra în acţionariat şi vânzătorii firmelor preluate. Pentru a se extinde, MedLife va miza şi pe dezvoltarea de proiecte greenfield; două noi clinici şi un spital de mari dimensiuni vor fi ridicate în oraşe cu peste 200.000 de locuitori. În buget sunt prevăzute şi cheltuieli pentru retehnologizare şi achiziţii de noi echipamente. Una peste alta, din 2009 încoace, MedLife a deschis sau a achiziţionat 83 de unităţi medicale. Compania a început anul cu preluarea Diamed Center, care operează cinci laboratoare, două clinici medicale, un centru de recuperare medicală, medicină estetică funcţională şi opt puncte de recoltare. Recent, a deschis şi prima clinică din Ploieşti, în urma unei investiţii de 700.000 de euro.

Pentru listarea la BVB a acţiunilor MedLife, Raiffeisen Bank a fost numit lead global coordinator şi lead joint bookrunner al ofertei. Wood & Company Financial Services a fost numit co-global coordinator şi joint bookrunner. Potrivit companiei, „este aşteptat ca oferta să fie finalizată până la sfârşitul anului 2016, sub rezerva unor condiţii de piaţă şi cu aprobarea prospectului de către Autoritatea de Supraveghere Financiară din România”.

Din grupul MedLife fac parte 36 clinici de mari dimensiuni, 24 de laboratoare proprii de analize, opt spitale generaliste şi specializate, opt cabinete de stomatologie şi 9 farmacii sub umbrela PharmaLife Med. Pe piaţa serviciilor medicale private, cu o valoare anuală de circa 600 de milioane de euro, principalii concurenţi sunt Regina Maria, Medicover, Medsana, Sanador şi Polisano. Serviciile medicale private şi de stat au o valoare de peste 5,5 miliarde de euro. Segmentul de servicii medicale private, estimat la 600-700 milioane euro, reprezintă unul dintre cele mai efervescente domenii pe plan local, bifând creşteri anuale chiar şi în timpul crizei economice.

În aceste condiţii, întrebarea care rămâne deschisă, este, în cazul în care această listare va avea succes, câţi bani vor câştiga fondul de private equity şi IFC.

Urmărește Business Magazin

ZF.ro
EXODUL medicilor români: MII de medici pleacă în Franţa şi Germania şi Ungaria. Zeci de mii de specialişti au părăsit România EXODUL medicilor români: MII de medici pleacă în Franţa şi Germania şi Ungaria. Zeci de mii de specialişti au părăsit România
BREAKING. Scandal fără precedent la una dintre cele mai mari bănci. Instanţa a pus SECHESTRU. Ce trebuie să ştie românii
Mediafax
„Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut „Afacerea Pandemia”. Cum a umflat România până şi factura de 3,4 milioane de euro a „ajutorului umanitar” dat fraţilor de peste Prut
Economiile se prăbuşesc în pandamie, dar cei 4 giganţi din tech au înregistrat un profit de 28 de miliarde de dolari
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Orban şi Cîţu, chemaţi la Cotroceni Orban şi Cîţu, chemaţi la Cotroceni
Tomac: Semnăturile pentru candidatura lui Traian Băsescu, strânse într-o singură zi
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării COMENTARIU Valeriu Şuhan Diversiunea inducerii confruntării
COMENTARIU Valeriu Şuhan Pe bune ? Nu-mi da vestea asta...

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.