Wizz Air introduce în decembrie o nouă rută din Bucureşti, spre Aqaba (Iordania), cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână

Autor: Roxana Rosu Postat la 04 octombrie 2021 28 afişări

Wizz Air introduce în decembrie o nouă rută din Bucureşti, spre Aqaba (Iordania), cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână

Operatorul aerian Wizz Air introduce o nouă rută din Bucureşti, spre Aqaba (Iordania), cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, în fiecare miercuri şi sâmbătă.

Primul zbor va decola de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă în data de 15 decembrie.  

Această nouă rută completează zborurilor deja operate de pe aeroporturile din România către destinaţii din Orientul Mijlociu, populare pentru vacanţe pe parcursul întregului an.

 Aqaba este un oraş din sudul Iordaniei, centru turistic important, cu ieşire la Marea Roşie.

 „Urmărim în permanenţă să ne extindem reţeaua de rute operate de pe aeroporturile din România către destinaţii diversificate din întreaga Europă şi nu numai. Astfel, suntem încântaţi să anunţăm extinderea reţelei noastre cu o nouă rută operată între Bucureşti şi Aqaba, Iordania. Prin fiecare nouă rută, oferim românilor mai multe destinaţii la tarife ultra-reduse. Aşteptăm cu nerăbdare să întâmpinăm primii pasageri ce vor călători spre Aqaba.”, spune Paulina Gosk, Corporate Communications Manager la Wizz Air .

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
iordania,
aeroport,
destinatii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.