Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară. Fostul premier: Instituţiile statului sunt controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc - VIDEO

Autor: Ioana Bojan Postat la 15 octombrie 2015 53 afişări

Parlamentul moldovean a votat joi pentru ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier Vlad Filat, acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii (BEM). Fostul şef al Guvernului de la Chişinău a declarat, la scurt timp după anunţul procurorului general al Republicii Moldova, că instituţiile statului sunt controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc, care ar urmări deturnarea parcursului european al Republicii Moldova.

UPDATE 16:22 - Fostul premier moldovean Vlad Filat a rămas fără imunitate parlamentară

Parlamentul moldovean a votat joi pentru ridicarea imunităţii parlamentare a fostului premier Vlad Filat, acuzat de implicare în fraudele de la Banca de Economii (BEM), relatează site-ul Unimedia.info.

Pentru ridicarea imunităţii deputatului Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), au votat 79 din totalul de 101 parlamentari.

UPDATE 14:22 - Instituţiile R.Moldova sunt controlate de oligarhul Vladimir Plahotniuc

"Am fost pregătit pentru un asemenea scenariu. De mai mult timp se vorbea prin oraş cum se pregăteşte şi cum se va veni într-o manieră triumfalistă, pe de o parte cu Usatîi în faţa Parlamentului şi pe de altă parte cu acest discurs al procurorului general privind scoaterea imunităţii mele de deputat. Acest show a fost prea scump şi mult timp pregătit. Este adevărat pe parcursul activităţii mele am făcut foarte multe greşeli. Îmi asum responsabilitatea pentru ele", a declarat Vlad Filat, relatează Jurnal de Chişinău în ediţia online.

"Sistemul din Republica Moldova este unul putred din simplu motiv că este controlat de o singură persoană. Această persoană nu este altcineva decât Plahotniuc care încearcă prin farse, forţându-l pe acest Shor să semneze o dispoziţie, să se eschiveze de la responsabilitate. Până în ultimul moment am crezut că se poate. Oamenii vor ca cei vinovaţi să plătească. Dar oamenii au nevoie de o ţară. O ţară în care instituţiile funcţionează legal şi nu în interesul unei singure persoane. Sunt grave probleme în sistemul bancar, în sectorul energetic. Şi aici sunt nevoit să accept că instituţiile statului sunt acaparate", a adăugat el.

"Spuneam în debutul şedinţei de azi, ca replică lui Voronin, care este şi el folosit de Plahotniuc când este nevoie, că eu nu am nevoie de imunitate parlamentară. Se va face procedura respectivă. Mesajul meu către colegii din comisie a fost să se voteze pentru ridicarea imunităţii ca să nu se creadă că doresc să mă eschivez. Sper că procesul va fi echitabil şi că voi putea să-mi demonstrez nevinovăţia. Sper ca jertfa care este adusă pe altar va provoca destrămarea acestui sistem odios care duce la putrefacţie ţara în care trăim", a adăugat liderul PLDM.

"Mă adresez către cei care-l servesc pe Plahotniuc: CNA, PG, presa: pentru mine lucrul acesta contează mult, dar mai puţin pentru fiecare dintre voi - atât timp cât Plahotniuc va mai fi prezent în viaţa publică, ţara asta nu are viitor. Spun lucrul acesta nu din răzbunare, dar în cunoştinţă de cauză", a spus Filat.

 

Declaraţiile lui Vlad Filat în timpul şedinţei Parlamentului d...

După capul lui Filat, se cere şi capul lui Plahotniuc!

Posted by Privesc.Eu on Thursday, October 15, 2015

Liderul PLDM nu exclude că Plahotniuc are o înţelegere cu liderul prorus al Partidului Nostru, Renato Usatîi, şi cu liderul comunist Vladimir Voronin privind provocarea alegerilor anticipate, prin care să urmărească deturnarea parcursului european al Republicii Moldova.

"Nu exclud că, împreună cu ruşii, el o să organizeze alegeri şi după alegeri poate să schimbe şi parcursul ţării, pentru că el în Europa nu are cum să supravieţuiască", a conchis Filat, care la finalul discursului şi-a cerut iertare de la întreg poporul Republicii Moldova.

Liderul Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, este implicat direct în fraudele de la Banca de Economii, a declarat joi procurorul general Corneliu Gurin, de la tribuna centrală a Parlamentului.

Procurorul general a cerut Legislativului ridicarea imunităţii parlamentare a lui Filat, pentru ca acesta să poată fi anchetat.

"Vin cu o solicitare care nu a mai fost în istoria Republicii Moldova, privind punerea în învinuire a deputatului PLDM, Vladimir Filat. Avem probe concludente despre implicarea lui Filat în comiterea fraudelor de la Banca de Economii, prejudiciul fiind estimat la sute de milioane de euro. Este o crimă deosebit de gravă, fiind implicat şi în distrugerea probelor", a spus Corneliu Gurin.

Totodată, liderul PLDM este învinuit că în perioada în care a îndeplinit funcţia de premier, a primit 60 de milioane de dolari de la directorul Dufremol, Ilan Shor. Potrivit sesizării, exercitând funcţia de premier, Filat ar fi primit de la Ilan Shor bunuri pentru a înceta controalele la Dufremol, pentru a-l numit consul onorific în Federaţia Rusă, dar şi pentru a acorda dreptul de comercializare a produselor petroliere.

De asemenea, Vlad Filat ar fi pretins bunuri şi mijloace băneşti în valoare de peste 190 de milioane de dolari de la Shor, pentru a determina funcţionarii publici din Guvern, dar şi din alte structuri de stat, să ia decizii şi să adopte acte normative necesare asigurării emisiei suplimentare de acţiuni de la BEM, fără participarea statului, fapt ce a generat diminuarea pachetului de acţiuni a statului până la 33,3%, plus o acţiune şi preluarea controlului asupra BEM de către Ilan Shor.

"Ţinând cont de gravitatea faptelor cercetate, există bănuiala rezonabilă că Vladimir Filat, făcând uz de imunitatea parlamentară deţinută, va întreprinde acţiuni de împiedicare a procesului de administrare a probelor prin influenţarea martorilor, distrugerea sau tăinuirea probelor, a materialelor relevante cazului sau sustragerea cu rea-voinţă de a se prezenta organului de urmărire penală", se menţionează în sesizare.

Cererea privind ridicarea imunităţii urmează să fie examinată de Comisia parlamentară pentru Numiri şi Imunităţi.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
R.MOLDOVA,
FILAT,
PROCUROR
/actualitate/vlad-filat-a-ramas-fara-imunitate-parlamentara-fostul-premier-institutiile-statului-sunt-controlate-de-oligarhul-vladimir-plahotniuc-video-14845782
14845782
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.