Vivre iese din insolvenţă prin sentinţă nedefinitivă: Bursa de Valori Bucureşti suspendă tranzacţionarea obligaţiunilor companiei
Bursa de Valori Bucureşti a suspendat vineri tranzacţionarea obligaţiunilor Vivre Deco, după ce compania a anunţat o sentinţă nedefinitivă privind închiderea procedurii de insolvenţă. Vivre, considerată primul mare default al pieţei locale de obligaţiuni corporative, intrase în insolvenţă în 2023 după ce nu şi-a putut onora plăţile către investitori pe fondul deteriorării accelerate a rezultatelor financiare.
Potrivit unei informări transmise investitorilor, Tribunalul Bucureşti a dispus prin sentinţa nr. 5830/2025 din 11 decembrie 2025 închiderea procedurii de insolvenţă a Vivre Deco S.A., în dosarul nr. 5218/3/2023. Instanţa a constatat îndeplinirea planului de reorganizare şi reinserţia companiei în activitatea de afaceri. Totodată, a fost dispusă descărcarea consorţiului de practicieni în insolvenţă INFINEXA RESTRUCTURING SPRL şi CONTINUUM SPRL de orice responsabilităţi legate de procedură. Sentinţa este executorie dar poate fi atacată cu apel în termen de şapte zile de la comunicare.
Reorganizarea vine după doi ani de restructurare agresivă, perioadă în care compania de comerţ online a operat reducerea costurilor, renegocierea contractelor comerciale şi reevaluarea activelor şi pasivelor înscrise la masa credală.
Datele financiare arată însă că activitatea operaţională rămâne sub presiune, iar recuperarea este departe de a fi completă.
În primul semestru din 2025, Vivre a raportat venituri totale de 1,49 milioane de lei, la jumătate faţă de cele 2,7 milioane de lei din aceeaşi perioadă a anului precedent. Cifra de afaceri a rămas aproape constantă, la 1,08 milioane de lei, faţă de 1,17 milioane de lei în S1/2024. Compania continuă să funcţioneze cu pierderi operaţionale semnificative: EBITDA a fost negativă, la minus 329.183 de lei, mai adâncă decât nivelul negativ de 121.513 lei din primele şase luni din 2024.
La nivelul rezultatului operaţional, pierderea a fost de 1,78 milioane de lei, de peste trei ori mai redusă decât cea din S1/2024, însă încă departe de un nivel sustenabil. Pierderea netă s-a situat la 1,66 milioane de lei, comparativ cu 6,61 milioane de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Compania explică deteriorarea EBITDA prin recunoaşterea unor costuri nerecurente generate de procedura de insolvenţă. Diferenţele dintre EBITDA şi pierderea brută au fost determinate de ajustări ale valorii pasivelor şi activelor realizate în cadrul insolvenţei, respectiv actualizări ale tabelului definitiv al creditorilor. Aceste elemente au avut efect contabil, dar nu au influenţat fluxurile de trezorerie din perioada raportată.
Vivre a devenit un caz-şcoală pentru piaţa locală de obligaţiuni după ce în urmă cu câţiva ani nu a mai reuşit să plătească cuponul obligaţiunilor listate la Bursa de Valori Bucureşti, pe fondul prăbuşirii cererii de home-deco după pandemie, al costurilor ridicate de logistică şi al managementului financiar deficitar. Investitorii au rămas captivi într-un proces de reorganizare complicat, în lipsa unor garanţii care să acopere valorile emisiunilor.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













