Vin roboţii, dar pe şosele: Uber şi Pony.ai, companie chineză specializată în taxiuri autonome, vor să lanseze 2.000 de robotaxiuri în toată Europa, iar proiectul nu se opreşte la graniţele continentului
Uber, gigantul american de ride-hailing, îşi extinde acoperirea globală a serviciilor de robotaxi, în parteneriat cu operatorul chinez Pony.ai. Cele două companii au anunţat vineri planul de a desfăşura 2.000 de maşini autonome Pony.ai în întreaga Europă. După Europa, cele două companii vor să se extindă şi în Orientul Mijlociu, scrie Bloomberg.
„Obiectivul nostru este să devenim cea mai importantă platformă de comercializare a vehiculelor autonome din lume", a declarat Dara Khosrowshahi, directorul general al Uber.
La finalul lunii martie, Uber şi Pony.ai au lansat un serviciu comercial de robotaxi în Zagreb, capitala Croaţiei, pe care cele două companii îl descriu drept primul de acest tip din Europa.
Parteneriatul anunţat vineri va extinde serviciul de robotaxi în alte patru oraşe europene, ale căror nume nu au fost dezvăluite, fără a oferi o dată clară privind lansarea.
O flotă suficient de mare de vehicule este esenţială pentru comercializarea acestor servicii: cu cât sunt disponibile mai multe maşini, cu atât se pot colecta mai multe date pentru a demonstra siguranţa în faţa autorităţilor de reglementare şi pentru a creşte eficienţa operaţională, iar disponibilitatea mai mare încurajează, la rândul ei, mai mulţi utilizatori să apeleze la acest tip de serviciu.
Waymo, operatorul de robotaxi susţinut de Alphabet, rămâne liderul global al pieţei, cu o flotă de aproximativ 5.000 de vehicule, concentrată în principal în Statele Unite. Compania testează deja curse la Londra şi urmăreşte extinderea şi în alte patru ţări europene pe care compania încă nu le-a numit.
Waymo are, de asemenea, planuri în curs pentru intrarea în Tokyo şi poartă discuţii cu oficiali din întreaga lume pentru a „pune bazele unor operaţiuni globale”.
Rivalii chinezi Baidu Apollo Go şi WeRide îşi intensifică, la rândul lor, planurile şi testele pentru operarea unor curse autonome în Europa. Uber este implicat în multe dintre aceste planuri: compania şi WeRide au anunţat în iunie lansarea, până la finalul acestui an, a primului proiect-pilot de robotaxi din Spania, la Madrid, cele două companii având deja un parteneriat activ şi în Abu Dhabi şi Dubai.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe fanatik.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro











