Ursus Breweries îl numeşte pe Glenn Burgess în funcţia de supply chain vice-president

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 24 septembrie 2015 245 afişări

Ursus Breweries, subsidiară a SABMiller plc., anunţă numirea lui Glenn Burgess în funcţia de supply chain vice-president.

Ursus Breweries îl numeşte pe Glenn Burgess în funcţia de supply chain vice-president

Glenn Burgess lucrează pentru SABMiller plc. din 2008, iar înainte lucrat peste zece ani în sectoarele FMCG şi logistică în cadrul unor companii importante de manufactură şi retail din Marea Britanie şi Australia.

Înainte de numirea sa în cadrul Ursus Breweries, Glenn Burgess a ocupat funcţia de head of supply chain operations and services la Miller Brands Marea Britanie, filiala SABMiller din Marea Britanie. Experienţa sa include poziţii în cadrul companiilor Bakkavor, din Marea Britanie, precum şi Visy Industries, VersaCold Logistics Services şi Kent Removals & Storage, în Australia.

“Glenn Burgess are o experienţă importantă, care a inclus managementul strategic al lanţului de aprovizionare în diferite industrii şi pentru proiecte regionale SABMiller”, declară Igor Tikhonov, preşedinte al Ursus Breweries.

În noul său rol, Glenn Burgess va conduce toată structura de aprovizionare a Ursus Breweries şi va implementa strategia de dezvoltare pe termen lung a companiei.

Glenn Burgess este licenţiat in Management Tehnologic şi Manufacturare la Universitatea Lincoln din Christchurch, Noua Zeelandă, şi are o diplomă MBA de la Universitatea Oxford, Said Business School, Marea Britanie.

Ursus Breweries, parte din grupul SABMiller plc, este unul dintre cei mai mari producători de bere din România. Mărcile Ursus Breweries sunt: Ursus, Timişoreana, Ciucaş, Grolsch, Peroni Nastro Azzurro, Redd’s, Stejar, Azuga, Pilsner Urquell, Miller Genuine Draft şi St. Stefanus.

SABMiller plc este una dintre cele mai mari companii producătoare de bere din lume, cu participaţii în societăţi producătoare de bere sau acorduri de distribuţie pe şase continente. SABMiller plc este şi una dintre cele mai mari companii din lume care îmbuteliază produse Coca-Cola.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
ursus breweries,
functie,
bere,
logistica,
management
/actualitate/ursus-breweries-il-numeste-pe-glenn-burgess-in-functia-de-supply-chain-vice-president-14745497
14745497
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.