UniCredit listează a doua emisiune de obligaţiuni de anul acesta la Bursa de Valori Bucureşti, în valoare de 480 de milioane de lei. Dobândă anuală de 7,8%

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 20 decembrie 2023 29 afişări

UniCredit listează a doua emisiune de obligaţiuni de anul acesta la Bursa de Valori Bucureşti, în valoare de 480 de milioane de lei. Dobândă anuală de 7,8%

UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit şi una dintre principalele bănci din România, listează astăzi, 20 decembrie, a doua emisiune de obligaţiuni corporative din acest an la bursă, în valoare de 480 de milioane lei. Bondurile se vor tranzacţiona pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul UCB28, potrivit unui comunicat al BVB.

Obligaţiunile corporative au o valoare nominală de 500.000 lei şi o rată a dobânzii fixă, de 7,82% pe an, iar data maturităţii este 24 noiembrie 2028. Emisiunea este parte a unui program mai amplu de diversificare a surselor de finanţare, destinate creşterii accesului la finanţare pentru clienţii băncii. Operaţiunea a fost intermediată de către Alpha Bank România.

„Revenim la Bursa de Valori Bucureşti cu o nouă emisiune de obligaţiuni senioare, negarantate, emise în cadrul programului de emisiune de obligaţiuni pe termen mediu de 200 milioane de euro, aprobat în 2022”, spune Mihaela Lupu, CEO UniCredit Bank.

Emisiunea de obligaţiuni care a intrat miercuri la tranzacţionare este a patra listată de UniCredit Bank la BVB. Prima emisiune de obligaţiuni emisă sub simbolul bursier UCT18 în anul 2013 a ajuns la maturitate. A doua emisiune de obligaţiuni a intrat la tranzacţionare în 2017 cu trei scadenţe diferite, la trei, cinci şi şapte ani, sub simbolurile bursiere UCB20, UCB22, respectiv UCB24; cea din urmă va ajunge la maturitate pe 17 iulie 2024.

A treia emisiune de obligaţiuni a băncii a intrat la tranzacţionare la începutul acestui an. De miercuri, valoarea obligaţiunilor UniCredit Bank disponibile la tranzacţionare ajunge la 1,1 miliarde lei.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.