Un an în clădiri

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 19 ianuarie 2019 90 afişări

Marile metropole ale lumii se întrec, printre altele, şi la capitolul clădiri spectaculoase, având în permanenţă câte ceva în construcţie sau gata de lansat.

Un an în clădiri

Nici anul 2019 nu face excepţie, pe lista celor mai interesante clădiri care urmează a fi terminate sau date în folosinţă în acest an numărându-se proiecte din diverse ţări ale lumii, de la Statele Unite la China sau Qatar, conform CNN.

Printre acestea se numără Muzeul Naţional din Qatar, din Doha, o clădire care pare alcătuită din discuri suprapuse şi va găzdui opere de artă şi obiecte de preţ, cum ar fi celebrul covor de perle din Baroda, brodat cu mai bine de 1,5 milioane de perle, aeroportul internaţional Beijing Daxing din capitala Chinei, care pare nepământean, deşi designul său, de punct central cu şase spiţe, este inspirat din arhitectura tradiţională a ţării şi în care diverse spaţii sunt interconectate în jurul unei curţi centrale sau The Leonardo, un zgârie-nori de la Johannesburg, în Africa de Sud, care graţie celor 227 de metri ai săi va deveni cea mai înaltă clădire de pe continent, deşi nu pentru multă vreme.

La New York se apropie de finalizare 30 Hudson Yards, care va deveni a doua clădire ca înălţime din oraş cu cei circa 395 de metri ai săi şi va oferi o platformă deschisă pentru admirat peisajul aflată la o înălţime mai mare decât cea a Empire State Building. Lista de clădiri spectaculoase ale anului mai include şi primul restaurant subacvatic din Europa şi cel mai mare din lume, Under, din Lindesnes, Norvegia.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.