Turcan: Sunt persoane care scapă de pe radarul sărăciei din România

Autor: Cosmin Pirv Postat la 07 aprilie 2021 76 afişări

Ministrul Muncii Raluca Turcan susţine că în urma campaniei dedicate persoanelor vulnerabile a rezultat că sunt persoane care scapă de pe „radarul sărăciei din România”.

Turcan: Sunt persoane care scapă de pe radarul sărăciei din România

„Rezultatele campaniei naţionale dedicate persoanelor vulnerabile derulată prin ANOFM şi ANPIS, ne-au dat un feedback negativ pentru noi ca societate, prin intermediul căreia am înţeles că sunt persoane care scapă de pe radarul sărăciei din România pentru autorităţi”, a scris miercuri pe Facebook Raluca Turcan.

Ministrul Muncii susţine că a avut o primă întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale pentru a discuta măsurile care trebuie incluse în Strategia de incluziune socială 2021-2027, document care a fost publicat şi în transparenţă decizională.

„Cred că s-a făcut foarte puţin în materie de asistenţă socială, iar dacă ne dorim să vorbim la modul real de creşterea incluziunii şi de acordarea unor măsuri de sprijin eficiente, măsurile trebuie integrate într-un parteneriat nedisimulat cu organizaţiile neguvernamentale, prin care să dezvoltăm partea de servicii integrate, de servicii la domiciliu, de consiliere şi îndrumare”, a scris Raluca Turcan pe reţeaua de socializare.

Ea susţine că parteneriatul cu organizaţiile neguvernamentale este fundamental: „Avem nevoie de un parteneriat strâns, pentru a identifica problemele şi pentru a pune pe masă soluţii. În acest fel îi putem sprijini pe cei vulnerabili şi putem pregăti cadrul legal cu ajutorul fondurilor europene”.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
raluca turcan,
sărăcie,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.