Trigranit: Vrem să reluăm dezvoltarea imobiliară în România, Bucureştiul este atractiv

Autor: Cristina Cuncea Postat la 12 decembrie 2014 51 afişări

Grupul TriGranit, deţinut de omul de afaceri maghiar Sandor Demjan şi implicat în dezvoltarea mai multor proiecte imobiliare din România în perioada de boom, vrea să reia investiţiile pe piaţa locală, fiind interesat de "dezvoltări de nişă" în Bucureşti.

"În România am dezvoltat câteva centre comerciale şi ne uităm să ne întoarcem pe această piaţă. Bucureştiul este un oraş atractiv şi în prezent căutăm dezvoltări de nişă aici", a declarat Tomasz Lisiecki, chief development officer TriGranit Development Corporation, citat de publicaţia propertyeu.info.

În acelaşi timp, Lisiecki a precizat că dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, în Polonia este cel mai uşor să începi noi dezvoltări, deoarece există posibilităţi de a vinde active imobiliare, multe fonduri germane fiind interesate să cumpere proiecte de retail pe această piaţă, existând de asemenea şi capital autohoton.

Pe de altă parte, despre Ungaria reprezentantul TriGranit spune că deşi recentele modificări legislative din domeniul bancar fac dificile atât dezvoltarea, cât şi atragerea de fonduri pentru astfel de proiecte, piaţa de retail este în creştere şi oferă multe active bune de vânzare.

Sandor Demjan, fondator al companiei de dezvoltare imobiliară TriGranit şi unul dintre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Ungaria, a preluat anul trecut integral mallul Atrium Center din Arad, dezvoltat de compania Atrium Centers, condusă de Michael Israeli.

Demjan, care a dezvoltat şi mallul Polus din Cluj, con­trola 50% din Atrium Arad încă din 2010, de la des­chi­derea proiectului, când investitorii au cedat 50% către firma de construcţii Arcadom, controlată de Demjan.

TriGranit a fost implicat în mai multe proiecte din România în anii de boom ai pieţei imobiliare, inclusiv în dezvoltarea mall-ului Maritimo din Constanţa (care a fost finalizat de Immofinanz), dar cel mai impor­tant proiect al său propus în România a fost Esplanada de pe Bulevardul Unirii din Bucureşti, un parteneriat public-privat care însă nu a mai fost pus în practică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TRIGRANIT,
ROMÂNIA,
/actualitate/trigranit-vrem-sa-reluam-dezvoltarea-imobiliara-in-romania-bucurestiul-este-atractiv-13717507
13717507
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.