TRAGEDIA din clubul Colectiv: Peste 25.000 de protestatari în stradă. Mii de oameni cer demisia lui Piedone, a lui Oprea şi a lui Ponta în faţa Primăriei Sectorului 4 - LIVE TEXT, VIDEO, FOTO

Autor: Departamentul Social Postat la 03 noiembrie 2015 298 afişări

Numărul manifestanţilor care mărşăluiesc în Capitală a ajuns la 25.000, unii dintre aceştia ajungând la Primăria Sectorului 4, unde cer demisia lui Cristian Popescu Piedone, a ministrului Gabriel Oprea şi a premierului Victor Ponta, strigând ”Demisia!” ”Ruşine, ruşine să vă fie!”, ”Asasinii!”, ”Ieşi afară, javră ordinară!” şi "Nu plecăm acasă, hoţii nu ne lasă!"

UPDATE 22: 32 - Protestatarii au ajuns la Primăria Sectorului 4

Manifestanţii, care au plecat din Piaţa Constituţiei, pe bulevardul Libertăţii, au ajuns, la ora transmiterii acestei ştiri, la sediul Primăriei Sectorului 4, unde cer demisia primarului Cristian Popescu Piedone.

Manifestanţii strigă ”Demisia!” ”Ruşine, ruşine să vă fie!”, ”Asasinii!”, ”Ieşi afară, javră ordinară!”. În acelaşi timp, ei scandează ”Colectiv”.

Unii dintre ei au steaguri tricolore, dar şi pancarte cu mesaje prin cer cer demisia primarului Cristian Popescu Piedone, pentru tragedia din Colectiv. De asemenea, protestatarii cer demisia premierului Victor Pontaşi a vicepremierului Gabriel Oprea.

UPDATE  - 22:27 - Numărul manifestanţilor continuă să crească. Au plecat de la Parlament spre Primăria Sectorului 4

Numărul manifestanţilor continuă să crească, după ce mii de oameni li s-au alăturat acestora pe Calea Victoriei. Protestatarii au plecat din Piaţa Constituţiei, iar la ora transmiterii acestei ştiri se află pe bulevardul Libertăţii, mergând spre sediul Primăriei Sectorului 4.

Oamenii strigă ”O dorinţă sinceră, România liberă”, ”Jos Oprea!”.

În faţa Primăriei Sectorului 4 au fost mobilizaţi deja câteva zeci de jandarmi.

UPDATE 22: 16 - Manifestanţii au ajuns în Piaţa Constituţiei; unii s-au urcat pe gard

La ora transmiterii acestei ştiri, numărul manifestanţilor depăşeşte 20.000.

Protestatarii, care au plecat de la MAI pe Calea Victoriei, se află acum în faţa Parlamentului, iar unii s-au urcat pe garduri, strigând ”Daţi-ne drumul!”

Oamenii strigă ”Jandarmeria apără hoţia”, ”Hoţii”, ”Jos Oprea, Ponta, Piedone!”

UPDATE 21:54 - Manifestanţii pleacă de la MAI, mărşăluiesc pe Calea Victoriei

Cei peste 15.000 de manifestanţi plecat de la sediul MAI, pe Calea Victoriei, scandând ”Jos Oprea, Ponta, Piedone!”

La ora transmiterii acestei ştiri, protestatarii, al căror număr a crescut, sunt acum în faţa Muzeului de Istorie, pe Calea Victoriei.

Manifestanţii se îndreaptă spre Palatul Parlamentului şi ar urma să meargă şi la Primăria Sectorului 4.

UPDATE 21:45 - Peste 15.000 de manifestanţi au cerut demisia lui Oprea în Piaţa Revoluţiei. Peste 200 de jandarmi, cordon în faţa Ministerului de Interne

Peste 15.000 de protestari se află în faţa sediului Ministerului de Interne, unde scandează "Jos Oprea", "Oprea, nu uita, noi îţi vrem demisia", "Oprea la puşcărie", "Oprea nu rezişti nici cu mii de securişti".

Peste 200 de jandarmi au format un cordon în faţa Ministerului de Interne. Alţi aproximativ 50 sunt pregătiţi în dispozitiv pentru a interveni în cazul în care există incidente.

UPDATE 21: 37 - Mii de manifestanţi, în faţa Bisericii Kretzulescu, unde au ţinut un moment de reculegere

Mii de manifestanţi care au plecat din Piaţa Victoriei s-au oprit în faţa Bisericii ”Kretzulescu” din centrul Capitalei, unde au ţinut un moment de reculegere.

Manifestanţii au umplut Piaţa Revoluţiei şi vin în continuare de pe Calea Victoriei.

UPDATE 21: 24 - Peste 100 de jandarmi mobilizaţi deja în faţa MAI, deşi protestatarii nu au ajuns

Peste 100 de jandarmi se află deja în faţa Ministerului Afacerilor Interne, aceştia montând garduri în apropierea instituţiei.

La ora transmiterii acestei ştiri, coloana de manifestanţi nu ajunsese la MAI.

UPDATE 20:57 - Peste 15.000 de manfestanţi au început să plece din Piaţa Victoriei spre sediul MAI

Peste 15.000 de oameni au protestat în faţa Guvernului, în urma tragediei din clubul Colectiv, cerând demisiile primarului Cristian Popescu Piedone, ministrului Gabriel Oprea şi premierului Victor Ponta.

În jurul orei 21.00, oamenii au început să plece din piaţă, spunând că merg la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

UPDATE 20:12 - Scurt incident cu jandarmii în Piaţa Victoriei; oamenii cer în continuare demisii

Un grup de manifestanţi din Piaţa Victoriei au fost implicaţi într-o scurtă ciocnire cu jandarmii, când numărul acestora în cordonul din faţa Guvernului a fost suplimentat, însă majoritatea celor din piaţă continuă să protesteze şi să ceară demisii fără să aibă loc alte incidente.

 

UPDATE: Numărul protestatarilor depăşeşte 7.000; manifestanţii au ajuns în Piaţa Victoriei

În faţa Guvernului, manifestanţii au fost întâmpinaţi de zeci de jandarmi, care le-au oprit înaintarea spre clădire.

Pe drum, protestatarii au întâlnit o maşină de pompieri şi au început să strige: "Cinste lor, cinste pompierilor", iar aceştia le-au răspuns la scandări cu sirena.

De asemenea, le-au strigat celor aflaţi în maşini pe bulevard "Şi voi aveţi copii".

Oamenii strigă "Ruşine să vă fie", "Demisia", "Piedone nu uita, a venit şi vremea ta", "Jos Oprea", "Jos Ponta", "Piedone asasin, Oprea asasin", "Toate partidele politice, aceeaşi mizerie", "Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă", "Ultima soluţie, înc-o revoluţie".

Ei au venit cu steaguri naţionale, poze cu tinerii decedaţi în incendiu şi cu pancarte pe care scrie "Corupţia ucide", "Corupţia, indiferenţa şi lăcomia ucid toată România", "Politicieni, toţi sunteţi vinovaţi de masacrarea României".

Majoritatea sunt tineri şi spun că au venit în piaţă pentru a manifesta împotriva indiferenţei şi coprupţiei din rândul autorităţilor, care duc la tragedii.

Manifestanţii au blocat bulevardul Magheru, în marş spre Guvern.

UPDATE: În timp ce oamenii îi cer demisia în stradă, Piedone anunţă că va face un monument la Colectiv

Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, anunţă, marţi seară, în timp ce oamenii îi cer demisia în Piaţa Universităţii, pentru tragedia din Clubul Colectiv, că în rondul din zona localului va fi ridicat un monument în memoria victimelor - ”monumentul celor fără de vină”.

”În urma lor ne-a rămas tuturor o durere imensă, care ne-a împietrit. Şi tot în piatră vom săpa pentru totdeauna un monument închinat lor, celor care au pierit atât de tragic, brutal şi absurd, pentru ca noi să deprindem, din păcate, prea târziu, că, întotdeauna când e vorba de vieţile oamenilor, nu este suficient să faci doar ceea ce îţi revine, ci mult, cu mult mai mult, infinit, până la a-ţi da viaţa, aşa cum au făcut-o unii dintre aceşti copii, care astăzi sunt alături de îngeri. După bunul obicei creştin, atunci când un suflet se stinge într-un loc, departe de casă şi de cei dragi, întru pomenirea sa, locul este marcat cu o troiţă sau o cruce, pentru ca familia să aibă unde să se reculeagă, să aprindă lumânări şi să-şi plângă durerea”, spune Primăria Sectorului 4, într-un comunicat de presă transmis marţi seară, în timp ce sute de oameni protestează în Piaţa Universităţii, cerând demisia primarului Piedone pentru tragedia din Clubul Colectiv.

”Cu sprijinul unor oameni inimoşi, care au înţeles întotdeauna să sprijine proiecte de suflet, cu lacrimi şi o suferinţă adâncă, respectăm de-a pururi memoria acestor tineri nevinovaţi, ridicând spre Cer ruga noastră şi MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ, pe care care vom grava numele tuturor celor care au pierit în urma tragediei din data de 30 octombrie. Foarte curând, în rondul situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, MONUMENTUL CELOR FĂRĂ DE VINĂ va fi edificat, prin aportul unor personalităţi ale vieţi publice, care au răspuns acestei iniţiative a Primarului Cristian Popescu – Piedone”, se mai arată în comunicatul transmis de Primărie.

În comunicat este citat şi primarul Sectorului 4, care se declară ”prăbuşit sufleteşte”.

“Ca om sunt prăbuşit sufleteşte, cu gândul la drama familiilor care îşi plâng acum oamenii dragi pe care i-au pierdut. Mă rog pentru răniţii care luptă acum pentru viaţa lor pe patul de spital. Condoleanţe familiilor, pentru imensa pierdere, iar nouă, tuturor, înţelepciunea de a deprinde învăţămintele necesare şi de a judeca drept!” (Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4)”, se încheie comunicatul transmis de primărie.

Protestatarii au adus lumânări şi flori pe care le-au depus pe lângă fântână, formând şi o cruce din lumânări.

Protestul a fost anunţat pe Facebook, pe pagina ”Demisia Piedone, subordonaţilor lui şi tuturor celor răspunzători”, însoţit de mesajul ”Să nu mai lăsăm oamenii să fie sacrificaţi în numele şpăgii!”.

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a declarat, sâmbătă, a doua zi după producerea tragediei de la clubul Colectiv, că nu are ce să-şi reproşeze şi că, din punctul de vedere al primăriei, clubul a funcţionat legal, controalele inspectorilor săi desfăşurându-se înainte de ora 16.30, în cadrul programului de lucru, nu seara şi noaptea, când clubul are activitate.

"Avem la dosar toate actele, am îndeplinit toate normele legale de eliberare a acordului de funcţionare (...) Legea Poliţiei locale spune că pentru eliberarea acordului de funcţionare trebuie să avem acordul locatarului, contractul de închiriere, titlul de proprietate, datele de identificare de la Registrul Comerţului. Locatarul dă declaraţie pe proprie răspundere despre ce activitatea pe care trebuie să o desfăşoare. Acordul de funcţionare însumează toate acordurile de la toate institituţiile”, a susţinut primarul Sectorului 4.

Clubul avea autorizaţie de funcţionare de la Primăria Sectorului 4 din 14 ianuarie 2015, potrivit reprezentanţilor primăriei, iar Poliţia Locală a efectuat ultima oară un control la local pe 21 octombrie, ocazie cu care agenţii au întocmit un proces-verbal pentru lipsă calificare personal.

Clubul Colectiv îşi desfăşura activitatea în baza declaraţiei pe propria răspundere, reprezentanţii Autorităţii Locale Sector 4 neavând competenţe în a controla respectarea normelor PSI, susţinea Primăria sectorului 4, în declaraţie precizându-se că în bar/club sunt 80 de locuri pe scaun.

Marţi, un cunoscut expert pirotehnician din Arad, Lucian Cebuc, a apreciat că în cazul incendiului din Clubul Colectiv este posibil ca buretele să fi avut urme de materiale inflamabile şi de aceea viteza de propagare a fost aşa de rapidă, mai ales că buretele nu era ignifugat.

"În cazul de la Bucureşti, cred că jerbele folosite au fost prea aproape de peretele pe care se afla materialul din burete şi incandescentele. Fiind în raza minoră a jerbei pentru cele 15-20 de secunde cât a durat jerba, s-a produs aprinderea buretelui care nu era ignifugat, asta e sigur. Altfel, bineînţeles, nu s-ar fi aprins, deoarece materialul de ignifugare rezistă 30 de minute la foc", a declarat expertul arădean.

De asemenea, o echipă de chimişti de la Univeristatea Politehnică a analizat gazul rezultat prin arderea buretelui cu care erau căptuşiţi stâlpii şi tavanul din Colectiv, depistând un gaz foarte toxic - monoxid de carbon, acid cinahidric, acid clorhidirc, mono şi dioxid de azot, dar şi substanţe inflamabile.

"Am luat o bucată de burete. Am ars-o în instalaţii speciale şi am analizat gazul rezultat în urma arderii. Ne-am şocat, nu ne-am imaginat să găsim atât de multe substanţe toxice, puternice la un loc. Se ştie că orice arde consumă oxigen. Din gazul analizat am putut constata că ponderea cea mai mare era a monoxidului de carbon. Acesta se leagă de hemoglobina din sânge şi formează carboxihemoglobina, care omoară fără să simţi. Este cazul celor care mor din cauza improvizaţiilor la instalaţiile de gaz, spre exemplu. Apoi, acidul cinahidric care prin descompunere formează cianurile. Nu cred că mai este cazul să spunem că aceste cinauri sunt ortăvuri foarte puternice. Monoxidul şi dioxidul de azot sunt alţi produşi foarte toxici - îi putem vedea ieşind pe coşurile combinatelor chimice, este gazul de culoare roşiatică", a explicat Ecaterina Andronescu, specialist în chimie organică.

Potrivit ultimului bilanţ, în urma incendiului izbucnit vineri noapte în clubul Colectiv au murit 32 de persoane, ultima - o tânără de 28 de ani internată la Spitalul "Sfântul Pantelimon" - în cursul dimineţii de marţi. Alte aproximativ 130 de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti, peste 50 fiind în stare critică şi gravă.

Clubul Colectiv se află în subsolul fostei fabrici Pionierul, o clădire de patru etaje, de pe strada Tăbăcarilor, nr. 7.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MITING,
PIEDONE,
DEMISIE
/actualitate/tragedia-din-clubul-colectiv-peste-25-000-de-protestatari-in-strada-mii-de-oameni-cer-demisia-lui-piedone-a-lui-oprea-si-a-lui-ponta-in-fata-primariei-sectorului-4-live-text-video-foto-14872845
14872845
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.