Guvernul a revenit asupra creşterii salariilor din Ministerul de Finanţe. Măsura nu se mai aplică

Autor: Raluca Ghinea Postat la 03 noiembrie 2015 0 afişări

"Prin Ordonanţa de Urgenţă aprobată astăzi (marţi - n.r.), a fost abrogat art.63 din OUG 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare. Prin acest articol se instituise acordarea unei majorări medii a salariilor de bază cu 22% pentru personalului din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, ANAF, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice", se arată într-un comunicat al Guvernului.

Executivul a aprobat marţi ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri pentru realizarea de investiţii la operatorii economici din industria de apărare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Câteva mii de angajaţi de la direcţiile de Finanţe din ţară şi din administraţia locală au oprit lucrul, marţi dimineaţă, cerând majorarea salariilor şi reclamând că salariile celor din Ministerul de Finanţe şi ANAF au crescut printr-o Ordonanţă a Guvernului adoptată "pe ascuns".

Ministerul Finanţelor a anunţat vineri că funcţionarii publici şi personalul contractual din Ministerul Finanţelor, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili beneficiază de 25 de clase de salarizare succesive faţă de clasa deţinută, începând cu 1 noiembrie.

Ministerul a precizat că, astfel, salariile de bază vor fi majorate, în medie, cu 22%, iar de această creştere a salariilor vor beneficia aproximativ 5.700 de persoane.

Majorarea salariilor s-a făcut prin derogare de la OU 23/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în 2015.

Liderul CNS Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara pentru MEDIAFAX că peste 60.000 de angajaţi, în principal ai MFP şi ANAF, vor beneficia de o creştere salarială de peste 60%, după ce Guvernul a inclus în rectificarea bugerată o derogare care nu făcea parte din proiect şi nu a fost discutată cu partenerii sociali.

Alianţa Sindicatelor Sed Lex a anunţat marţi că angajaţii din instituţiile fiscale, din primării şi din alte unităţi din administraţia locală au declanşat un protest spontan pe termen nelimitat, cerând creşteri salariele similare celor acordate în învăţământ şi sănătate.

Potrivit reprezentanţilor Sed Lex, acţiunile de protest au fost declanşate spontan şi durata acestora nu poate fi precizată, angajaţii din administraţie publică reclamând faptul că lor nu le-au fost acordate creşteri salariale, în condiţiile în care în acest domeniu media salarizării este de aproximativ 1.350 de lei net.

"Din cauza modului defectuos în care este gestionată politica salarială din România, creând discriminări între categorii sociale ş chiar între angajaţii din cadrul administraţiei publice (vezi creşterile salariale acordate în învăţământ şi sănătate, precum şi angajaţilor din cadrul structurilor centrale ale Ministerului Finanţelor Publice şi ANAF), salariaţii din domeniul Fiscului, din primării şi din alte instituţii din administraţia publică centrală şi locală au declanăat au declanşat acţiuni spontane la nivel naţional, solicitând în mod expres acordarea de creşteri salariale", au transmis liderii Sed Lex, într-un comunicat.

La Cluj, peste 300 de angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Cluj au întrerupt lucrul marţi dimineaţă şi s-au adunat în curtea instituţiei.

Aproximativ 3.000 de angajaţi ai Regionale Finanţelor Publice Ploieşti, care include judeţele Prahova, Argeş, Dâmboviţa, Ialomiţa, Teleorman, Călăraşi şi Giurgiu, au întrerupt şi ei lucrul şi au ieşit în stradă, nemulţumiţi că doar colegii lor din aparatul central beneficiază de majorări salariale.

Şi la Suceava, activitatea Administraţiei Finanţelor Publice este blocată, după ce angajaţii au întrerupt lucrul. La Bucureşti, s-au adunat protestatari în faţa Ministerului Finanţelor.

"Oamenii sunt extrem de revoltaţi pentru faptul că guvernanţii găsesc întotdeauna soluţii pentru ei, dar niciodată pentru cei care muncesc efectiv", apreciază liderul Sindicatului Finanţe Prahova Sed Lex, Aurel Fănică.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SALARII,
FINANŢE,
GUVERN

Citeşte pe comedymall.ro

Citeşte pe MonitorulApararii.ro

/actualitate/guvernul-a-revenit-asupra-cresterii-salariilor-din-ministerul-de-finante-masura-nu-se-mai-aplica-14872326
comments powered by Disqus
Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români? Cum îşi reinventează afacerile micii antreprenori români?

Reinventaţi de pandemie Ţi-ai pus toate economiile la bătaie. Ţi-ai vândut, poate, apartamentul sau motocicleta şi ai investit banii într-o afacere. Nu acum, ci în urmă cu câţiva ani. Totul a mers bine. Ai crescut, uşor-uşor, cu paşi mici, dar ai ajuns la profit, iar acum businessul îţi e suficient să trăieşti fără a avea nevoie şi de un job. Ţi-ai îndeplinit visul. Până când, într-o zi pe care nici tu, nici altcineva nu putea s-o prevadă, totul se prăbuşeşte. Totul se închide. Marfa ta, serviciile tale nu-şi mai găsesc acum clienţii. Totul e captiv în izolare, publicul tău ţintă nu mai există, iar dacă există, îşi drămuieşte cu grijă banii pentru o potenţială criză care se prevesteşte.

vezi continuarea
ZF.ro
Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru Dezvăluirile unui medic de la Medlife despre coronavirus. Care este cel mai IMPORTANT lucru
Măsuri drastice în piaţa muncii. Cum se schimbă contractele de muncă din cauza crizei
Mediafax
Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO Harta cazurilor din România, publică pentru prima dată. Care sunt ”zonele roşii” din ţară şi unde sunt cei mai puţini infectaţi | FOTO
Alimentul care rezistă chiar şi mii de ani. La ce moduri de conservare pot apela oamenii în cazuri extreme
MonitorulApararii
Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte Fostul premier social-democrat Zoran Milanović revine la conducerea Croaţiei. Ca preşedinte
Ce se întâmplă la Moscova este de bine deopotrivă pentru Rusia şi Putin(?)
MonitorulPartidelor
Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel” Apartamentul lui Ungureanu, oferit drept REFUGIU al medicilor în calea COVID-19. „Toţi să facă la fel”
Demisie „fulger”. Un medic chirurg va conduce Ministerul Sănătăţii. Cine este Nelu Tătaru, propus să preia funcţia după plecarea lui Costache
MonitorulSiguranteiCetateanului
COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo... COMENTARIU Valeriu Suhan Hai, da-ma... incolo...
Dr. Tudor Ciuhodaru atentioneaza ca virusul (Covid-19) rezista minim 30 de minute in aer dupa eliminarea sursei infectiei si peste cinci zile pe piele

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.