Taxele au fost mereu mai mult decât o simplă obligaţie financiară – ele au scris istorie, au declanşat revoluţii şi au modelat imperii. De la berile oferite în Mesopotamia până la urina taxată în Roma antică, sistemele fiscale au reflectat nu doar economiile, ci şi valorile epocilor respective. În spatele fiecărui impozit bizar se ascunde o poveste despre putere, control şi adaptare. Iar uneori, o simplă taxă a schimbat cursul lumii.

Magna Carta Libertatum, sau Marea Cartă a Libertăţilor, act care a limitat puterea conducătorului Angliei şi a garantat anumite drepturi pentru supuşii de rând, punând şi bazele sistemului legislativ democratic modern, a introdus în anul 1215 d.Hr. conceptul revoluţionar că regele nu poate percepe taxe noi fără consimţământul guvernaţilor. Chiar şi Revoluţia Americană, din secolul al XVIII-lea, a izbucnit din indignarea faţă de taxe. Coloniştii credeau cu tărie că impozitarea fără reprezentare este tiranie şi nu erau dispuşi să suporte taxele impuse fără consimţământul lor.

De-a lungul mileniilor, diferitele forme de conducere, guvernare şi administrare din întreaga lume au perceput taxe pe orice, de la urină la părul de pe faţă - iar perceptorii statului au acceptat plăţi sub formă de bere, paturi şi chiar mături.

Aceste plăţi au fost folosite pentru a finanţa proiecte şi servicii ale administraţiei centrale - de la piramidele grandioase din Giza până la disciplinatele legiuni ale Romei, potrivit National Geographic şi The Hill.

Ce ştim despre primele taxe din istorie

Impozitarea există de atât de mult timp încât precede existenţa monedelor ca mijloc de plată. Impozitele puteau fi aplicate la aproape orice şi puteau fi plătite cu aproape orice. În Mesopotamia antică, ţinutul fertil dintre Tigru şi Eufrat (Irakul de azi), această flexibilitate a dus la modalităţi destul de bizare de plată. De exemplu, impozitul pentru îngroparea unui mort putea consta în „şapte butoaie de bere, 420 de pâini, două coşuri de orz, o haină de lână, o capră şi un pat, acesta din urmă probabil pentru cel care a murit”, potrivit istoricului Tonia Sharlach de la Universitatea de Stat din Oklahoma. „Din jurul anilor 2000-1800 î.Hr., există o tăbliţă a unui individ care şi-a plătit impozitele cu 18.880 de mături şi şase buşteni”, a adăugat Sharlach. Contabilitatea creativă a plăţilor în natură i-a ajutat şi pe unii să-l înşele pe perceptor. „Într-un alt caz, un bărbat a susţinut că nu deţinea nicio proprietate cu excepţia unor pietre de moară extrem de grele. Aşa că l-a pus pe omul administraţiei să le ia drept plată a impozitului.”

Pregătirea impozitelor faraonilor

Egiptul Antic a fost una dintre primele civilizaţii care a avut un sistem fiscal organizat. Acesta a fost dezvoltat în jurul anului 3000 î.Hr., la scurt timp după ce Egiptul de Jos şi Egiptul de Sus au fost unite de Narmer, primul faraon al regatului unificat, întemeietorul Primei Dinastii. Primii conducători ai Egiptului au manifestat un interes foarte personal pentru impozite. Călătoreau prin ţară cu un anturaj priceput pentru a evalua posesiunile supuşilor lor - ulei, bere, vase din ceramică, vite şi culturi de plante - şi apoi colectau impozitele pe acestea. Evenimentul anual a devenit cunoscut sub numele de Shemsu Hor, sau Urmându-l pe Horus. În timpul Vechiului Regat, impozitele strângeau suficiente venituri pentru a dezvolta proiecte civice grandioase, cum ar fi piramidele de la Giza, unde au fost înmormântaţi cu multe comori faraoni. Sistemul de impozitare din Egiptul antic a evoluat de-a lungul istoriei sale de mii de ani, devenind mai sofisticat în timp. În Noul Regat (1539-1075 î.Hr.), oficialii guvernamentali au descoperit o modalitate de a impune oamenilor impozite pe ceea ce câştigă înainte chiar ca ei să câştige, datorită unei invenţii numite nilometru. Acest dispozitiv era folosit pentru a calcula nivelul apei Nilului în timpul revărsării sale anuale. Taxele erau mai mici dacă nivelul apei era prea scăzut, prevestind secetă şi pierderea culturilor. Nivelurile sănătoase ale apei indicau o recoltă bună, ceea ce însemna taxe mai mari.

Amnistia fiscală în India antică

În Imperiul Mauryan din India (cca 321-185 î.Hr.) se organiza un concurs anual de idei - câştigătorul primind amnistie fiscală. „Guvernul solicita idei de la cetăţeni despre cum să rezolve problemele guvernamentale”, explică Sharlach. „Dacă soluţia ta era aleasă şi implementată, primeai o scutire de taxe pentru tot restul vieţii.” Uimit, călătorul şi scriitorul grec Megasthenes (cca 350-290 î.Hr.) a oferit o relatare a acestei practici în cartea sa Indica. Ca majoritatea eforturilor de reformă fiscală, sistemul era departe de a fi perfect, spune Sharlach. „Problema este că nimeni nu avea vreun stimulent pentru a rezolva vreodată mai mult de o problemă.”

Daţi-i urină Cezarului

Împăratul roman Vespasian (69-79 d.Hr.) poate că nu este un nume cunoscut precum Augustus sau Marcus Aurelius, dar a adus stabilitate imperiului într-o perioadă turbulentă - parţial printr-o taxă inovatoare pe urina oamenilor. Amoniacul era o marfă valoroasă în Roma Antică. Putea curăţa murdăria şi grăsimea de pe haine. Tăbăcarii îl foloseau pentru a prelucra piele. Fermierii îl foloseau ca îngrăşământ. Oamenii de rând îl foloseau chiar şi pentru a-şi albi dinţii. Tot acest amoniac provenea din urina umană, o mare parte din ea fiind colectată din toaletele publice ale Romei. Şi, ca toate produsele valoroase, guvernul a descoperit cum s-o impoziteze. Unii romani bogaţi, inclusiv propriul fiu al lui Vespasian, Titus, s-au opus taxei pe urină. Conform istoricului Suetonius (care a scris în jurul anului 120 d.Hr.), Titus i-a spus tatălui său că taxa i se părea revoltătoare, la care Vespasian a răspuns: „Pecunia non olet” sau „Banii nu au miros”.

Aztecii

În perioada sa de apogeu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea, Imperiul Aztec era bogat şi puternic, datorită impozitării. Istoricul Michael E. Smith a studiat sistemul său de colectare a impozitelor şi a constatat că este remarcabil de complex, cu diferite tipuri de articole colectate la diferite niveluri de guvernare. Toate impozitele ajungeau la organul central de guvernare aztec, Tripla Alianţă – imperiul era o alianţă între trei oraşe-stat. Acolo se ţineau evidenţe meticuloase despre cine ce trimitea. Multe dintre aceste înregistrări supravieţuiesc şi astăzi. Cele mai faimoase se găsesc în Matrícula de Tributos, un registru ilustrat colorat, plin de pictograme care arată exact câte piei de jaguar, pietre preţioase, porumb, cacao, mingi de cauciuc, lingouri de aur, miere, sare şi textile colecta guvernul în fiecare sezon. fiscal.

 Impozitul pe modă al Rusiei

Utilizarea pe scară largă a monedelor a avut un efect de nivelare asupra sistemelor de impozitare, dar conducătorii nu se lăsau abătuţi de la calea de a acumula o oarecare putere fiscală pentru a-şi atinge scopurile. În 1698, împăratul reformator rus Petru cel Mare a căutat să facă imperiul rus să semene cu naţiunile „moderne” din Europa de Vest, ale căror înfăţişări curate, rase şi luminoase Petru le-a echivalat cu modernizarea. După ce s-a întors în Rusia, ţarul a instituit o taxă pe barbă pentru cetăţenii care preferau să aibă păr pe faţă. Orice bărbat rus care dorea să-şi lase barbă trebuia să plătească o taxă - ţăranii plăteau o sumă mică, în timp ce nobilii şi negustorii puteau plăti până la o sută de ruble. Bărbaţii care plăteau taxa erau, de asemenea, obligaţi să poarte însemne pe barbă oriunde mergeau pentru a dovedi că îşi plătiseră taxele pentru privilegiul de a fi bărboşi. Taxa pe barbă impusă de Petru cel Mare nu a rezistat. Ţarina Ecaterina cea Mare a abrogat-o în 1772.

Au fost şi evenimente fiscale care au schimbat cursul istoriei

 În 1799, când Napoleon Bonaparte se află în mijlocul campaniei sale din Egipt, unul dintre soldaţii săi a găsit o piatră neagră mare în Delta Nilului, lângă oraşul Rashid (Rosetta). Astăzi este cunoscută sub numele de Stela Rosetta. Pe piatră era inscripţionat un mesaj în trei alfabete diferite: cel pentru greaca veche, pentru demotică (care este egipteană veche într-un alfabet comun) şi hieroglife. Textul a fost în cele din urmă tradus, permiţând cercetătorilor să descifreze hieroglife pentru prima dată după secole. Piatra explică faptul că, în anul 196 î.Hr., conducătorul egiptean Ptolemeu al V-lea a acordat o scutire de taxe preoţilor rezidenţi ai templului din Memphis, una dintre capitalele istorice ale Egiptului. Preoţii au plasat stela în faţa templului pentru a-i anunţa pe perceptori să-şi continue drumul, promovând astfel principiul că instituţiile religioase nu vor fi impozitate. Iulius Cezar, celebru, considerat un geniu ca general şi politician, cu înclinaţii care astăzi s-ar traduce ca social-democrate. Majoritatea oamenilor ştiu că Iulius Cezar (100-44 î.Hr.) a avut o relaţie cu regina egipteană Cleopatra şi că a fost asasinat în Senatul Roman de bunul său prieten Brutus, în 44 î.Hr. (anul în care ar fi trebuit să pornească cucerirea Daciei). Dar el poate foarte bine să fie un model pentru politicieni progresişti precum senatorul Bernie Sanders şi deputata Alexandria Ocasio Cortez din SUA. Economiştii de la Universitatea Johns Hopkins Stephen H. Hanke şi Joshua Blustein scriu că Cezar a întreprins mai multe acţiuni controversate, inclusiv împărţirea de pământ săracilor „cu scopul egalizării treptate a claselor printr-un program larg de redistribuire”. În plus, "el i-a scutit un an întreg de chirie pe chiriaşii săraci şi a ordonat... ştergerea unui sfert din toată datoria restantă. Cezar a reglementat chiria şi a dat împrumuturi de 100 de denari fiecărui plebeu (cetaţean liber de rând)". Dacă ar fi fost preşedintele SUA în prezent, probabil că ar fi încercat să şteargă tot ce ar mai fi rămas de plată din împrumuturile studenţeşti, dacă ar fi existat o opţiune. În Imperiul Roman, Cezar a reformat, de asemenea, sistemul fiscal prin introducerea unei taxe vamale şi a unei taxe de succesiune şi prin impunerea primei taxe pe vânzări - o cotă fixă de 1% aplicată în tot Imperiul. Succesorul său, Cezar August, a ridicat taxa pe vânzări la 4%. Hanke şi Blustein avertizează că progresişti precum Sanders şi senatoarea Elizabeth Warren (democrată din Massachusetts) calcă pe urmele socialiste ale lui Cezar.

O taxă nouă a ajutat la apariţia creştinismului

Capitolul 2 din Evanghelia după Luca începe aşa: „Şi s-a întâmplat în zilele acelea că a venit o poruncă de la Cezar Augustus, ca toată lumea să fie impozitată”.   Maria şi Iosif au călătorit de la casa lor din Nazaret la Betleem deoarece Cezar Augustus ceruse un recensământ pentru a-şi actualiza listele de impozitare pentru a creşte veniturile. Cerându-le oamenilor să se întoarcă la casele lor ancestrale, Cezar a împlinit, fără să ştie, o profeţie biblică din cartea Vechiului Testament, Miheia 5:2: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”. Cine spune că lucrurile bune nu pot veni din taxe rele?  

Traducere şi adaptare: Bogdan Cojocaru