Surpriză majoră: Cea mai nouă formă a guvernului Orban. Lista de miniştri anunţată de PNL

Autor: Departamentul Politic Postat la 24 octombrie 2019 298 afişări

Surpriză majoră: Cea mai nouă formă a guvernului Orban. Lista de miniştri anunţată de PNL

Pe lista miniştrilor propuşi de Ludovic Orban apar noi nume, precum Ionuţ Ştefan la Dezvoltare, Bogdan Gheorghiu la Cultură şi Marcel Boloş la Fonduri Europene, au afirmat surse liberale pentru MEDIAFAX. Totodată, premierul desemnat o propune pe Raluca Turcan pentru funcţia de vicepremier.

Liderii liberali participă, la ora transmiterii acestei ştiri, la şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN), unde discută structura noului Guvern. Aceştia vor trebui să valideze lista miniştrilor şi programul Guvernului Orban. Surse din conducerea PNL au declarat pentru MEDIAFAX că lista încă nu este definitivă, fiind posibile modificări de ultim moment.

Potrivit surselor din PNL, noua listă a miniştrilor ar arăta în felul următor:

Vicepremier Raluca Turcan

1. Educaţie – Monica Anisie

2. Economie + Energie – Virgil Popescu

3. Externe – Bogdan Aurescu

4. Apărare – Nicolae Ciucă

5. Muncă – Violeta Alexandru

6. Dezvoltare – Ionut Stefan

7. Mediu – Costel Alexe

8. Infrastructură – Lucian Bode

9. Finante – Florin Cîţu

10. Justiţie – Cătălin Predoiu

11. Agricultură – Adrian Oros

12. Sănătate – Victor Costache

13. Interne – Marcel Vela

14. Fonduri europene –Marcel Boloş

15. Cultură – Bogdan Gheorghiu

16. Ministerul Tineretului şi Sportului - Ionuţ Stroe

Lista nu este definitivă, putând apărea modificări de ultim moment.

Potrivit calendarului propus de Ludovic Orban, pe 29 octombrie urmează să fie audierea miniştrilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului, apoi pe 30 octombrie votul de încredere într-o şedinţă de Plen comun.

„Luni, 28 octombrie-convocarea şedinţei Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului

Marţi, 29 octombrie-programarea audierilor miniştrilor desemnaţi în şedinţele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru

Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10:00-convocarea şedinţei comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului”, prevede calendarul propus de Ludovic Orban, pentru învestirea Guvernului său.

Documentul obţinut de MEDIAFAX a fost depus la secretariatul celor două Camere ale Parlamentului, respectiv Camera Deputaţilor şi Senat.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PNL,
GUVERN,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.