SUA şi UE au înăsprit sancţiunile împotriva Rusiei. Reacţia Moscovei

Postat la 17 iulie 2014 49 afişări

Statele Unite şi Uniunea Europeană au decis miercuri seara să înăsprească sancţiunile împotriva Rusiei din cauza crizei din Ucraina, au anunţat surse diplomatice şi Trezoreria americană. Rusia a apreciat joi că noile sancţiuni adoptate de Statele Unite sunt "scandaloase" şi "total inacceptabile".

SUA şi UE au înăsprit sancţiunile împotriva Rusiei. Reacţia Moscovei

 Printre cei vizaţi de sancţiunile americane se numără gigantul petrolier Rosneft, grupul rus Gazprom, Gazprombank şi autorităţile separatiste de la Doneţk, potrivit unui comunicat al Trezoreriei americane.

Potenţialele active ale grupului Rosneft în Statele Unite vor fi îngheţate, iar întreprinderile americane nu sunt autorizate să efectueze tranzacţii cu acest gigant petrolier.

Astfel, administraţia preşedintelui american Barack Obama răspunde "ocupării Crimeei" şi "tentativelor repetate ale Rusiei de a destabiliza estul Ucrainei", afirmă Trezoreria.

La rândul lor, europenii reuniţi la summitul de la Bruxelles au decis îngheţarea programelor desfăşurate în Rusia de către Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), a afirmat o sursă diplomatică.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/sua-si-ue-au-inasprit-sanctiunile-impotriva-rusiei-reactia-moscovei-12939042
12939042
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.