Studiu: Cele mai căutate zone pentru închirierea apartamentelor în Bucureşti de către studenţi

Postat la 27 august 2018 342 afişări

Studenţii care vor să stea în Bucureşti în anul universitar 2018-2019 aleg să închirieze garsoniere în zonele Dristor, Politehnica, Centru, Timpuri Noi sau Eroilor, preţurile ajungând să atingă între 230 şi 310 euro, în funcţie de regiune, arată un studiu al Salonului de Imobiliare Bucureşti.

Studiu: Cele mai căutate zone pentru închirierea apartamentelor în Bucureşti de către studenţi

Pe primul loc în preferinţele studenţilor în materie de chirii se află zona Dristor, unde nivelul chiriilor pentru o garsonieră variază între 230 şi 240 de euro.

„Deşi nu se află în imediata vecinătate a niciunui pol universitar, zona Dristor este prima în top datorită nivelului chiriilor, raportat la beneficii precum prezenţa în zonă a două magistrale de metrou diferite (M1 şi M3) care conectează cartierul la toate punctele majore de interes din Bucureşti, dar şi proximitatea faţă de două centre comerciale”, arată analiza.

Pe locul doi se află zona Grozăveşti-Politehnica, unde chiria garsonierelor variază între 250 şi 290 de euro.

„Este zona tradiţională a studenţilor din Bucureşti, unde se regăsesc şi cele două campusuri publice - Complexul Studenţesc Regie şi Complexul Studenţesc Leu. În zonă se află Universitatea Politehnică, Facultatea de Electronică & Telecomunicaţii, Facultatea de Psihologie şi Facultatea de Jurnalism, principalele beneficii fiind prezenţa a două staţii de metrou - Grozăveşti şi Politehnica, proximitatea faţă de Gara de Nord, centre comerciale, parcuri şi Grădina Botanică”, precizează studiul.

Următoarea zonă preferată de studenţi pentru închiriere este zona centrală Unirii-Universitate-Romană, unde garsonierele sunt cotate între 290 şi 310 euro.

Zona reuneşte cele mai mari centre universitare: Universitatea Bucureşti cu cele 13 facultăţi şi numeroase specializări (Litere, Drept, Filosofie, Istorie, Biologie, Chimie, Matematică, Fizică, Geografie etc), Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi Academia de Studii Economice.

„De asemenea, proximitatea faţă de Centrul Vechi, polul distracţiei din Capitală cu numeroase cafenele, restaurante şi cluburi, proximitatea de Parcul Cişmigiu, dar şi trei staţii de metrou şi numeroase staţii de autobuze şi troleibuze, se numără printre prinicipalele beneficii. Totodată aceasta este şi cea mai scumpă zonă din Topul SIB”, apreciază sursa citată.

Cititi mai multe pe www.zf.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.