Stoltenberg: Victoria Rusiei ar fi "periculoasă" pentru Europa, ar încuraja autoritarismul

Autor: Mihai Draghici Postat la 17 februarie 2023 73 afişări

Stoltenberg: Victoria Rusiei ar fi "periculoasă" pentru Europa, ar încuraja autoritarismul

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a insistat vineri pentru continuarea asistenţei militare occidentale pentru Ucraina, avertizând că o eventuală victorie militară a Rusiei ar fi "periculoasă" pentru Europa şi ar încuraja regimurile autoritariste.

"În urmă cu un an, preşedintele (Vladimir) Putin a invadat Ucraina. A fost o invazie asupra cărora aliaţii din NATO avertizaseră şi furnizaseră informaţii. (...) De atunci, am asistat la cel mai brutal război din Europa de după al II-lea Război Mondial. Astăzi, după un an, putem extrage deja anumite învăţăminte. Una este că trebuie să susţinem Ucraina. Aliaţii NATO au furnizat Ucrainei asistenţă militară fără precedent", a afirmat Jens Stoltenberg cu ocazia Conferinţei pentru Securitate de la München, potrivit declaraţiilor postate pe site-ul NATO şi vizualizate de agenţia MEDIAFAX.

"Trebuie să continuăm şi să intensificăm susţinerea noastră. Pentru că, dacă preşedintele Putin câştigă în Ucraina, va fi o tragedie pentru ucraineni. Dar va fi periculos şi pentru noi toţi. Va fi un mesaj adresat tuturor liderilor autoritarişti, din întreaga lume, că îşi ating obiectivele prin folosirea forţei militare. Iar această situaţie va face lumea mai periculoasă şi pe noi, mai vulnerabili. Deci, este interesul nostru de securitate să susţinem Ucraina", a adăugat Stoltenberg.

"Cealaltă lecţie pe care o putem învăţa este necesitatea de a investi în securitatea noastră. Chiar dacă războiul s-ar încheia mâine, ne-a schimbat mediul de securitate pe termen lung. Preşedintele Putin vrea o altă Europă. Vrea o Europă în care el să aibă control asupra vecinilor. De aceea, trebuie să continuăm investiţiile în materie de securitate", a precizat secretarul general al NATO.

"Securitatea reprezintă mai mult decât forţele armate. Este vorba despre rezilienţă, despre societatea noastră, despre infrastructura esenţială a resurselor energetice. Am observat vulnerabilitatea cauzată de dependenţa de gazul rusesc. Trebuie să ne asigurăm că nu repetăm acele greşeli cu alte regimuri autoritariste, precum China", a subliniat Jens Stoltenberg.

Secretarul general NATO a evocat "importanţa" unităţii între America de Nord şi Europa. "Nu există niciun fel de securitate în Europa fără NATO", a insistat Stoltenberg.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
nato,
ucraina,
rusia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.