Primele brute subscrise au crescut cu circa 15% în primul trimestru al acestui an raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, iar în cazul asigurărilor de viaţă creşterea a fost de aproximativ 23%, susţine Sorin Mititelu, vicepreşedinte ASF, responsabil de zona asigurărilor.

„Aş întări şi aş îngroşa cuvântul „optimism”. Un optimism justificat şi validat inclusiv de informaţiile statistice. Datele nu sunt încă publice, urmează publicarea raportului privind rezultatele pieţei pe primul trimestru, însă pot spune că, raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, primele brute subscrise au crescut cu aproximativ 15%. În ceea ce priveşte asigurările de viaţă, creşterea este de aproximativ 23%”, a spus el în cadrul evenimentului ZF Insurance 2026.

Ce a mai spus Sorin Mititelu în cadrul evenimentului ZF:

• A existat o continuitate în discursul de până acum şi aţi ajuns la capitolul debirocratizare. Da, este un trend general de simplificare. Practic, acesta a început cu reducerea numărului de ghiduri, mai ales la nivelul EIOPA, care la rândul lor se transpun în alte ghiduri sau norme la noi. Este un proces în derulare, nu unul care să se întâmple peste noapte.

• Aş vrea doar să comentez ceva legat de această debirocratizare ca proces.

Într-o lume mai complexă, cu mult mai multe date şi informaţii, debirocratizarea nu va însemna mai puţine informaţii. Va continua trendul de a se solicita şi mai multe date.

• În schimb, se va schimba modul în care se vor obţine aceste date, cum se vor transfera, prelucra şi apoi returna către piaţă ca informaţii procesate. Dacă este să ne gândim la debirocratizare ca la mai puţine date, nu aceasta este direcţia. Este un paradox: debirocratizarea se va face mai mult atunci când vom avea mai multe date.

• Tot legat de debirocratizare, aş recomanda să existe şi o privire din interior, nu doar din exterior. Adică să fie analizată documentaţia cu care operaţi, procesele pe care le-aţi desenat şi reglementat.

• Putem discuta şi concret. Sunt solicitate anumite documente pentru a putea dovedi că un anumit lucru s-a întâmplat în relaţia cu clientul, dar cerinţele sunt minimale în ceea ce priveşte structura. De asemenea, unele dintre ele pot fi folosite pentru mai multe produse şi pentru mai multe interacţiuni cu acelaşi client.Aici există şi o anumită reţinere. Se merge către varianta conservatoare de a avea cât mai multe „hârtii”, chiar dacă acum majoritatea acestor documente sunt în format digital. Deci este o evoluţie şi din această direcţie, nu numai din exterior către interior, ci şi din interior către exterior.

• Grija numărul unu, de fapt cea fundamentală, este legată de stabilitatea financiară a sistemului. Faptul că România se află astăzi la o rată de penetrare de doar 1,3% din PIB se datorează şi faptului că am avut prea multe evenimente negative, prea multe falimente în piaţă, ceea ce a erodat încrederea tuturor şi a frânat sau inhibat iniţiativele de dezvoltare, investiţiile, dezvoltarea de canale de distribuţie, produse şi chiar intrarea unor noi jucători. Această stabilitate financiară a pieţei şi, implicit, stabilitatea financiară a fiecărui jucător din piaţă reprezintă prioritatea absolută.

• În ceea ce priveşte situaţia actuală, putem spune că ne aflăm în parametri de normalitate. Avem acea cerinţă de capital standard evaluată printr-un indicator situat undeva la 160%, un nivel confortabil în corelaţie cu structura portofoliilor de produse şi structura pieţei.

• Avem totuşi această anomalie, dacă ne comparăm cu celelalte pieţe, în care asigurarea de răspundere civilă are o pondere atât de mare încât face ca celelalte produse, pentru care există cerinţe de capital mai mari, mai ales în asigurările de viaţă, să nu conducă automat la un indicator de o valoare şi mai mare. Pieţe similare din Europa de Est ar avea acest indicator în jur de 200%, iar pieţele mature, dezvoltate, la 250-300%, dar acest lucru este datorat în mare parte structurii pieţei.

• Reamintesc care a fost motivaţia introducerii unui astfel de sistem de control, de echilibrare a raportului dintre cerere şi ofertă. Ieşirea din piaţă a unui jucător care avea o pondere foarte mare conducea automat la riscul unui comportament de tarifare care ar fi expus serios consumatorul. Acest lucru ar fi determinat un grad de cuprindere în asigurare mai mic, ceea ce reprezintă un risc şi un subiect de interes public general. Aşadar, acest lucru trebuia gestionat în mod proactiv, nu lăsat exclusiv la mâna forţelor pieţei.

• După mai bine de un an, putem spune următorul lucru: gradul de cuprindere în asigurare creşte încet, dar creşte. Numărul de poliţe raportat la parcul auto este în uşoară creştere. Acesta este elementul care dovedeşte că acel mecanism a fost necesar şi că, până la urmă, a produs efectul dorit.

• Apoi, ce mai putem observa la un an distanţă este că trecerea de la perioada de plafonare la un sistem normal, competitiv, a fost una graduală. Nu am avut şocuri, nu am avut evenimente care să conducă la nevoia unor noi intervenţii. De asemenea, am văzut schimbări de comportament atât la nivelul asigurătorilor, cât şi în zona de intermediere şi cred că începem să avem şi o înţelegere mai corectă a acestui produs.

• Ceea ce nu se putea opri sau influenţa prin măsuri administrative este evoluţia primelor, care în final este una obiectivă, pentru că reflectă necesitatea de a menţine echilibrul sistemului asigurărilor de răspundere civilă. Din punct de vedere financiar, acesta trebuie să fie sustenabil.

• Chiar dacă rezultatul tehnic la final de an, la nivelul întregului sistem, a fost uşor negativ, această diferenţă a indicat necesitatea unei ajustări de primă, lucru pe care l-am observat la începutul acestui an şi probabil că va mai continua o perioadă. În plus, această creştere se datorează şi unor efecte venite din zona costurilor, costuri care au legătură cu produse şi servicii non-financiare.

• Este o întrebare recurentă, venită pe fondul acestui lung şir de evenimente negative. La un moment dat, această recurenţă riscă să devină excesivă. Să pui această întrebare în condiţiile în care situaţia este radical schimbată nu cred că ajută la nimic, atâta timp cât avem cu toţii informaţiile şi datele necesare şi vedem că situaţia este complet schimbată. Da, astăzi avem o piaţă RCA stabilă din punct de vedere financiar. Riscurile pe care le-am avut în trecut nu au dispărut complet, pentru că viitorul este imprevizibil, dar ele sunt mult diminuate.

• Operăm într-o piaţă unică europeană şi avem mai multe forme de intrare în piaţă. Există şi varianta în care jucătorii operează în piaţa noastră pe baza paşaportului european, fie prin sucursală, fie prin libera prestare de servicii.

• La nivelul pieţei europene, setul de reglementări, instrumente şi practici este uniform. Toate autorităţile naţionale de supraveghere urmează aceleaşi reguli. Cu alte cuvinte, nu ar trebui să existe diferenţe de abordare în evaluarea activităţii unei companii şi în interpretarea îndeplinirii condiţiilor de solvabilitate.

• Totuşi, există spaţiu pentru un anumit arbitraj de supraveghere. Pentru unele autorităţi, anumite companii au o pondere redusă în piaţa lor şi atunci nu reprezintă o prioritate. Reacţia poate veni mai târziu. În alte situaţii există practici mai permisive, în altele mai stricte.

• Nouă, ca autoritate locală, ne rămâne ca instrument principal componenta de conduită. Din acest punct de vedere avem o activitate din ce în ce mai intensă şi mai proactivă. Atunci când a fost necesar, am şi intervenit.

• Trebuie însă să evităm ideea că românii sunt buni şi străinii sunt răi. Nimeni nu este perfect. Pot exista probleme, dar există şi soluţii. Important este ca intervenţia să fie cât mai timpurie şi să minimizăm eventualele efecte negative.

• După cum se vede nu doar din statistici, ci şi din analizele realizate de entităţi independente, piaţa de asigurări din Europa de Est şi implicit din România este evaluată ca având un potenţial de creştere foarte mare. Prin urmare, interesul pentru a intra într-o asemenea piaţă, mai ales din partea jucătorilor care au prezenţă regională sau sunt în proximitatea Europei de Est, este din ce în ce mai mare. Este de aşteptat să vedem interes pentru intrarea unor noi jucători.

• Nu este neapărat nevoie să vină prin înfiinţarea unei noi companii, mai ales dacă sunt deja înregistraţi în Uniunea Europeană. Există semnale şi informaţii privind interesul mai multor jucători de a opera în piaţa noastră. Nu pot da nume concrete, dar vorbim despre jucători regionali. Polonia, Germania şi Italia sunt exemple.

• Schimbarea legislaţiei reprezintă un instrument, o soluţie, dar aplicarea este şi mai importantă. Prin urmare, trecerea la o supraveghere bazată pe riscuri este cât se poate de necesară, aş spune chiar stringentă. Este însă un proces de durată, pentru că presupune trecerea de la o supraveghere bazată pe conformitate – în care faci o simplă comparaţie între a avea sau nu un document, a avea sau nu un anumit text, o anumită structură şi ajungi la concluzia că este conform sau nu – la evaluarea modelelor de business, a sistemelor de guvernanţă, a politicilor de constituire a rezervelor şi a metodologiilor de calcul, a politicilor de investiţii şi a multor altor aspecte.

• Este un proces care necesită know-how adecvat la nivelul celor care fac astfel de analize, instrumente potrivite şi practică. Suntem în acest proces, deşi resursele de care am avea nevoie, atât cantitative, cât şi calitative, sunt mai mari decât cele pe care le avem în prezent.

• Aş mai menţiona o prioritate. Vorbeam mai devreme despre stabilitatea financiară şi despre supravegherea bazată pe risc. Din tot ce s-a discutat până acum, am abordat subiectele mai ales din perspectiva asigurătorilor. Trebuie să punem alături şi perspectiva consumatorului, iar astfel ajungem la ceea ce se numeşte conduită de piaţă.

• În ceea ce ne priveşte, începem să acordăm din ce în ce mai multă atenţie acestui domeniu. Au fost alocate resurse şi au fost iniţiate diverse acţiuni care să conducă la îmbunătăţirea conduitei de piaţă. Nu este un subiect „soft”, cum ar putea părea la prima vedere. El poate avea impact asupra fundamentelor întregului sistem de asigurări, pentru că influenţează major încrederea.

• Ceea ce este cel mai vizibil în conduita asigurătorilor în relaţia cu consumatorul final este momentul adevărului: plata daunelor, despăgubirilor şi indemnizaţiilor. Dacă acel proces nu este bine gestionat, corect şi echitabil, toate investiţiile în tehnologie, în pregătirea personalului şi toate celelalte eforturi vor avea o eficienţă minimă, nu maximă. Prin urmare, astfel de comportamente sunt absolut necesare.

• Aş mai adăuga un aspect. Vorbim despre inovaţie, despre produse şi despre nevoile clientului. Dar să nu uităm că toate acestea trebuie puse în ecuaţia „value for money”. Cu alte cuvinte, produsul trebuie să fie adecvat profilului clientului şi să ofere beneficii reale pentru banii pe care acesta îi plăteşte.

• Există un mic paradox. Deşi este de interes să avem o piaţă cât mai dezvoltată pe această categorie de produse, atunci când a apărut şocul din perioada 2009-2011, impactul în România a fost mai redus tocmai pentru că aveam o piaţă mică. În schimb, în pieţele cu volume foarte mari impactul a fost într-adevăr unul semnificativ. Din acest motiv, astăzi ne aflăm într-o situaţie favorizată de faptul că experienţele negative din alte pieţe au determinat introducerea unor reglementări şi reguli suplimentare.

• Să nu uităm regulile privind PRIIPs. Acum sunt în discuţie noi reguli privind investiţiile de retail. Au fost introduse mecanisme care au adus mai multă disciplină în piaţă. Pe acest fundament au venit şi reglementările privind Product Oversight and Governance. Lucrurile s-au îmbunătăţit. Riscul nu dispare, dar este administrabil. Clienţii continuă să fie expuşi riscului investiţional, însă aici revenim la tema conduitei şi la responsabilitatea asigurătorului în administrarea produsului.

• Produsele nu trebuie doar să fie adecvate, ci şi construite responsabil. Ideea că poţi crea un produs cu un nivel ridicat de risc investiţional şi să presupui că acesta va fi selectat corect de distribuitor şi înţeles perfect de clientul final reprezintă un risc important. Mai degrabă, o astfel de abordare arată o responsabilitate redusă din partea asigurătorului, ţinând cont de specificul pieţei şi de nivelul general de educaţie financiară. Poţi intra în piaţă cu astfel de produse, dar trebuie să ai în vedere ca profilurile de risc pe care le introduci să fie adecvate pieţei în ansamblu, nu doar unui segment foarte restrâns de clienţi.

• Aţi făcut bine că aţi lăsat RCA-ul la urmă. Este bine să facem acest lucru, pentru că trebuie să discutăm din ce în ce mai mult despre celelalte clase de risc şi despre alte categorii de produse, unde expunerea este mult mai mare, iar beneficiile economice şi sociale sunt semnificativ mai importante.

• Avem riscurile catastrofale, în special riscul de cutremur, unde gradul de cuprindere în asigurare este de doar aproximativ 25%. Avem riscul de longevitate, preluat în mare măsură prin asigurările de viaţă. Acesta devine din ce în ce mai important pe fondul evoluţiei demografice negative. Cu alte cuvinte, şi aici este foarte mult de lucru.

• Avem o întreagă categorie de produse care contribuie la stabilitatea financiară a micilor afaceri, dar şi a companiilor mari, iar implicarea sectorului de asigurări în această zonă este încă redusă.

• Aş mai aduce în discuţie un risc care, deocamdată, este privit mai ales din perspectiva informării şi a vânzărilor: riscul cibernetic. Acesta este deja prezent. Este şi o oportunitate de business, şi o cerinţă de reglementare şi supraveghere. Avem deja DORA şi urmează şi alte reglementări.

• În final însă, acest risc va fi prezent aproape peste tot, pentru că lucrăm din ce în ce mai mult cu date şi cu instrumente care utilizează aceste date. De aceea, riscul cibernetic va deveni unul dintre riscurile majore ale economiei. Şi mai sunt şi altele. Avem multe riscuri care trebuie gestionate prin sistemul de asigurări, în beneficiul general, evident cu avantajele financiare necesare pentru actorii implicaţi, pentru că altfel nu există motivaţia de a participa la acest sistem.