Situaţie alarmantă pentru ţara noastră. Ne pierdem produsele autentice româneşti, acestea fiind sufocate de produse de import mult mai ieftine

Postat la 06 martie 2020 810 afişări

Situaţie alarmantă pentru ţara noastră. Ne pierdem produsele autentice româneşti, acestea fiind sufocate de produse de import mult mai ieftine

 Produsele din carne de porc românesc dispar din târgurile tradiţionale. Autorităţile nu pot garanta provenienţa cărnii din produsele expuse la tarabă. 65% din carnea de porc comercializată în România provine din import.

La sediul Ministerului Agriculturii din Bucureşti s-a deschis o mică piaţă cu produse tradiţionale, cu borcane cu dulceaţă, miere, zacuscă şi multe alte specialităţi.

„Vreau să sper că sunt autohtone. Nici nu mă gândesc că ar putea să fie din altă parte”, spune o cumpărătoare.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a fost întrebat la o tarabă cu tobă, cârnaţi şi alte specialităţi culinare dacă produse din carne de porc sunt făcute din carne din România.

„Nu ştiu, întrebaţi, vă rog să întrebaţi…”, a răspuns Oros.

Întrebat, din nou, dacă produsele din târg sunt autohtone sau nu, Oros a spus „Sigur că produsele sunt autohtone”.

„Nu sunt un producător mare, produc tot ce am în fermele mele. Acolo la Mănăstireni. (...) Este carne ce producem noi, animalul. Îl sacrificăm şi îl prelucrăm în abatoare autorizate. Deci e tot un produs românesc autentic”, a declarat Aurora Gânscă, producător de produse tradiţionale.

Salamul de Sibiu, de exemplu, a rămas românesc doar cu numele. De doi ani de când e pestă porcină aproape în toată ţara, cele 6 firme care produc salamul de Sibiu importă carnea din Spania, Italia şi Germania.

Producătorii români mai acoperă acum doar 35% din carnea de porc necesară pentru consum.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
carne,
produse,
import,
pierdere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.