Şi vacilor le plac gadgeturile. Experimentul inedit prin care o fermă din Rusia a crescut producţia de lapte

Autor: Luiza Moldovan Postat la 27 noiembrie 2019 63 afişări

Experimentele cu vacile cărora li se pune muzică clasică pentru a le îmbunătăţi lactaţia sunt istorie, de acum. O fermă din Rusia foloseşte realitatea virtuală pentru a spori producţia de lapte, transmite BBC.

O fermă din Rusia şi-a dotat vacile cu ochelari de Realitate Virtuală pentru a le reduce stressul. Setul pus pe capul vacilor e special conceput pentru anatomia animalelor. Sistemele înfăţişează un câmp de vară de o frumuseţe epică.

Ministerul Rus al Agriculturii şi Alimentelor citează o cercetare în care se arată legătura dintre experienţele emoţionale şi producţia de lapte şi evidenţiază faptul că, cu cât acestea sunt mai liniştite, cu atât producţia de lapte e mai mare, iar laptele de o calitate mai bună.

Din testele iniţiale reieşea că acest set de căşti a schimbat clar în bine emoţia generală a cirezii, deci şi-a probat eficienţa.

Exemple de la fermele de lapte din diferite ţări au arătat că, într-o atmosferă calmă, cantitatea şi calitatea laptelui a crescut în mod remarcabil.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.