Care este sfatul celebrului miliardar american Mark Cuban pentru noile generaţii: „Fiecare oră petrecută jucându-te cu AI-ul azi îţi aduce un job mâine”. Companiile caută oameni care ştiu să folosească tehnologia mai mult decât diploma de facultate
Mark Cuban, miliardar şi investitor american, îi îndeamnă pe elevi şi studenţi să profite de o oportunitate unică: să înveţe să folosească instrumentele de inteligenţă artificială (AI). Potrivit lui, cei care vor şti cum să integreze aceste tehnologii în activitatea companiilor vor fi extrem de căutaţi pe piaţa muncii, scrie CNBC.
„Folosiţi timpul liber pentru a învăţa cât mai mult despre AI. Nu trebuie să fiţi ingineri software. Învaţaţi cum să implementaţi aceste instrumente în firme. Companiile nu ştiu încă cum să facă asta pentru a obţine un avantaj competitiv.” a spus acesta.
Pentru el, învăţarea despre AI înseamnă experimentarea cu instrumentele gratuite disponibile pe piaţă şi dezvoltarea abilităţilor de prompt engineering sau personalizare a modelelor pentru situaţii reale de business.
„Fiecare companie are nevoie de asta. Integrarea AI-ului nu e intuitivă şi majoritatea firmelor nu ştiu cum să facă acest lucru. Vor fi locuri de muncă peste tot pentru cei care înţeleg acest domeniu.” mai spune el.
În SUA există peste 34 de milioane de companii, majoritatea mici şi fără bugete mari pentru implementarea AI-ului în activitatea zilnică. Cuban consideră că tocmai aceste firme vor angaja tineri care pot integra soluţii AI şi le pot face afacerea mai eficientă şi mai productivă.
Chiar şi marile corporaţii care investesc masiv în AI caută încă modalităţi eficiente de implementare. Un studiu realizat de EY arată că rezultatele sunt mixte: 95% dintre companii nu au obţinut până acum niciun randament financiar măsurabil din investiţiile în AI, potrivit unui raport publicat în iulie de cercetători de la Massachusetts Institute of Technology. În schimb, startup-urile conduse de tineri care personalizează modelele AI pentru propriile nevoi au obţinut cele mai bune rezultate.
Cuban compară situaţia actuală cu experienţa sa din anii ’80, când vindea software firmelor care nu văzuseră niciodată un calculator personal.
„Mergeam în companii unde oamenii spuneau că nu vor avea niciodată nevoie de un PC. Astăzi, nicio firmă nu poate funcţiona fără unul”, spune el.
Dacă ar fi adolescent astăzi, Cuban ar începe un business prin care să îi ajute pe antreprenori să înţeleagă şi să folosească AI-ul.
„Aş merge la firmele mici şi medii care nu ştiu încă cum să folosească aceste tehnologii şi le-aş arăta cum le pot implementa. Nu contează că ai 16 ani – poţi fi extrem de valoros.”
Profesorul Ethan Mollick de la Wharton School, specialist în AI, oferă sfaturi similare. El recomandă tinerilor să dedice cel puţin zece ore pe săptămână experimentării cu instrumente gratuite de AI şi, eventual, să investească într-un abonament lunar la modelele premium, precum GPT, Claude sau Gemini.
„Companiile trebuie să adune cei mai buni utilizatori de AI şi să transforme ideile lor în produse reale. Plăteşte 20 de dolari pe lună pentru un model performant şi foloseşte-l pentru orice aplicaţie legală”, spune Mollick.
Inteligenţa artificială nu mai este doar o tehnologie de nişă, ci o competenţă esenţială pentru viitorul profesional. Pentru elevii şi studenţii de azi, mesajul lui Mark Cuban este clar: învaţă singur să foloseşti AI-ul şi vei deveni indispensabil în piaţa muncii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe alephnews.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro













