Un nou studiu arată că exerciţiile fizice uşoare şi treburile casnice scad mortalitatea cu 14-20% pentru persoanele cu sindrom cardiovascular-renal-metabolic.

Cercetătorii de la Johns Hopkins au descoperit că activitatea fizică uşoară poate salva vieţi, chiar dacă nu implică efort intens, notează Medical News Today. Sindromul cardiovascular-renal-metabolic este o afecţiune recent definită care include boli de inimă, boli renale, obezitate şi diabet de tip 2. Aproximativ 90% dintre americani se încadrează cel puţin în stadiul 1 al acestui sindrom.

„Medicii vor folosi această nouă abordare atunci când vor gestiona riscul de boli cardiace la pacienţi”, explică Joseph Sartini, autorul principal al studiului.

Stadiul 1 include semne timpurii de exces de grăsime corporală sau prediabet.

Stadiul 2 cuprinde diabet, hipertensiune, trigliceride ridicate şi risc moderat până la ridicat de boală renală cronică.

Stadiul 3 prezintă semne iniţiale de boală cardiacă, împreună cu simptomele stadiului 2.

Stadiul 4 înseamnă boală cardiacă diagnosticată, cum ar fi insuficienţă cardiacă sau accident vascular cerebral, cu sau fără insuficienţă renală.

Cercetătorii au analizat date din 2003 până în 2006 din Ancheta naţională de sănătate şi nutriţie (NHANES).

Studiul a inclus informaţii despre sănătate şi activitate fizică de la aproximativ 7.200 de participanţi adulţi. Cercetarea a fost publicată în Journal of the American Heart Association. Niciun studiu anterior nu evaluase beneficiile pe termen lung pentru persoanele cu boli cardiace identificate folosind măsurători ale sindromului CKM.

Participarea la exerciţii fizice de intensitate uşoară era corelată semnificativ cu un risc mai mic de mortalitate. Beneficiile au fost evidente pentru participanţii aflaţi în stadiile 2, 3 şi 4 ale sindromului CKM.

Creşterea activităţii fizice uşoare cu doar o oră pe zi era asociată cu un risc de deces cu 14-20% mai mic pe o perioadă de 14 ani. Creşterea duratei activităţii uşoare aducea mai multe beneficii în stadiile mai avansate ale sindromului.

„Activitatea uşoară este foarte accesibilă – nu necesită abonament la sala de sport sau echipament special”, subliniază Sartini. Persoanele cu sindrom CKM mai avansat întâmpină dificultăţi în respectarea recomandărilor tradiţionale de 150 de minute de activitate moderată până la intensă pe săptămână. Pentru multe dintre acestea, activitatea susţinută de intensitate ridicată nu este nici măcar sigură sau posibilă.

Activitatea uşoară reprezintă o alternativă utilă pentru populaţiile cu risc ridicat.

„Constatările noastre sugerează un beneficiu substanţial al întreruperii perioadelor de sedentarism”, explică Michael Fang, coautor al studiului.

Activităţi simple includ yoga, plimbări ocazionale, întinderi şi treburi casnice.

Aceste exerciţii sunt deosebit de utile pentru persoanele cu boli cardiace sau cu risc ridicat de a le dezvolta. Mişcarea nu trebuie să fie intensă pentru a fi semnificativă.

Dr. Kevin Shah de la MemorialCare Heart & Vascular Institute confirmă că rezultatele studiului reflectă observaţiile din practica zilnică. „Beneficiile păreau să fie mai puternice la pacienţii cu stadii mai avansate de CKM”, remarcă Shah.

Studiul subliniază că mişcarea incrementală, realizabilă, se traduce în beneficii semnificative pentru sănătate pe termen lung. În loc să considere activitatea fizică ca un obiectiv de tipul "totul sau nimic", pacienţii pot adopta o abordare graduală.

Dr. Ian Del Conde de la Miami Cardiac & Vascular Institute subliniază că nivelul de activitate din studiu este practic şi realizabil. „Ca societate, ne-am îndreptat către un stil de viaţă din ce în ce mai sedentar, adesea asociat cu o alimentaţie nesănătoasă”, avertizează Del Conde. Aceasta alimentează o povară tot mai mare a bolilor cardiovasculare şi metabolice.

„Trebuie să inversăm această tendinţă şi să readucem societatea la ceva mai apropiat de originile noastre”, adaugă medicul.

Specialiştii doresc să vadă cum activitatea uşoară afectează nu doar bolile cardiovasculare, ci şi sănătatea mintală şi durata de viaţă. Cercetările viitoare ar trebui să testeze dacă creşterea intenţionată a activităţii fizice uşoare îmbunătăţeşte rezultatele la pacienţii cu sindrom CKM.

Programele structurate de mers pe jos sau rutinele zilnice bazate pe mişcare ar putea fi soluţii practice.

„Schimbările mici şi durabile în mişcarea zilnică pot duce la câştiguri semnificative în ceea ce priveşte longevitatea”, conchide Shah.