SCANDAL în Parlament pe legea pensiilor, la votul final/ Cristian Seidler: Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale

Postat la 26 iunie 2019 159 afişări

Parlamentarii din Opoziţie nu au fost de acord, la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor, cu modul de reexaminare a legii sistemnului public de pensii. Deputatul USR Cristian Seidler acuză deputaţii coaliţiei de guvernare că "stoarcerea de voturi de la pensionari".

SCANDAL în Parlament pe legea pensiilor, la votul final/ Cristian Seidler: Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale

Deputatul PNL Valeria Schelean a reclamat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, că legea pensiilor nu a fost pusă în acord, în comisii, cu decizia Curţii Constituţionale.

"Nici cu ocazia reexaminării legii după decizia CCR, actuala majoritate parlamentară nu a vrut să adopte o soluţie legislativă care să garanteze în mod real respectarea dreptului la pensie şi al dreptului la proprietate privată. CCR a declarat neconstituţională legea pensiilor, întrucât formula folosită pentru a materializa dreptul la pensie este complet neclară şi permite arbitrariul. Dispoziţiile CCR nu au fost transpuse în acest proiect de lege", a declarat liberalul.

Deputatul USR Cristian Seidler a acuzat PSD, iniţiatorii legii pensiilor, că vor să "storcă voturi de la pensionari".

"Această lege este o farsă. Să-ţi propui creşterea punctului de pensie cu 40% cu doar trei luni înaintea alegerilor parlamentare din 2020 în scopuri evident politice a fondului pensii. Pretindeţi că era în programul de guvernare, deşi nu era în forma aceasta. Bani nu există, că Lia Olguţa Vasilescu arată în expunerea de motive se arată că această lege doar în anul curent are un impact negativ de 8,5 miliarde lei, bani pe care nu i-aţi prevăzut în legea asigurărilor sociale. Să folosiţi fondul de pensii cu scopul de a stoarce voturi de la pensiuonari este imoral. Nu poţi pretinde că reformezi sistemul de pensii, dar să păstrezi pensiile speciale. (...) Nu vă mai satură Dumnezeu de pensii speciale", a afirmat Seidler.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
refuz,
legea pensiilor,
pensii speciale,
dumnezeu

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.