Scăderi abrupte vineri la Bursa de la Bucureşti: toată prima liga bursieră este pe minus, de la 1% la Electrica la 5% pentru MedLife. Indicele BET, minus 2,3%, dinamică în ton cu pieţele externe. Indicele trece pe minus în 2022

Autor: Liviu Popescu Postat la 21 ianuarie 2022 36 afişări

Scăderi abrupte vineri la Bursa de la Bucureşti: toată prima liga bursieră este pe minus, de la 1% la Electrica la 5% pentru MedLife. Indicele BET, minus 2,3%, dinamică în ton cu pieţele externe. Indicele trece pe minus în 2022

Toate cele 19 acţiuni din prima ligă bursieră de la Bucureşti, adică cele incluse în structura indicelui principal BET, sunt pe minus vineri după-amiză, de la 1% la Electrica la minus 5% pentru MedLife, pe o bursă în scădere prin prisma indicelui BET cu 2,3%, arată datele agregate de ZF.

Astfel Bursa de la Bucureşti se corelează cu cele europene, care au la ora redactării acestei ştiri scăderi precum 2% la Frankfurt, 1,7% la Milano, 1,1% pe FTSE 100. Peste Ocean, cotaţiile futures indică o deschidere în scădere pentru cea mai mare bursă la nivel mondial.

Cu scăderea de vineri, indicele principal BET înregistrează o dinamică negativă de 1,75% de la începutul acestui an. Singurul indice bursier de la Bucureşti care este pe plus momentan în 2022 este BET AeRO cu 0,13%.

Ieri după-amiază secretarul trezoreriei SUA, Janet Yellen, a spus că inflaţia se va reduce în acest an dacă pandemia va fi sub control. Bursa americană s-a depreciat imediat indicele Dow Jones încheind şedinţa în scădere cu 1%.  “Stările de spirit sunt pesimiste după o altă corecţie puternică pe Wall Street de ieri, care a fost însoţită de scăderi puternice pe piaţa criptomonedelor. Mai mult, chiar şi petrolul s-a deplasat mai jos pe fondul accentuării aversiunii faţă de risc, deşi a reuşit să se menţină ferm în zilele precedente”, potrivit XTB România.

La Bucureşti, tranzacţiile realizate până la ora redactării acestei ştiri sunt de circa 46 mil. lei. Tot vineri a fost procesată în sistemul bursei şi tranzacţia de vânzare a unei părţi din Petrom de câtre Fondul Proprietatea.

 ​

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
bucuresti,
bursa,
indice,
bet,
electrica,
liga,
medlife,
scaderi

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.