Românii cu bani în Elveţia: Soţia lui Mihai Tănăsescu, cumnatul lui Geoană, Vladimir Cohn au avut conturi la HSBC

Autor: Departamentul Social Postat la 13 februarie 2015 753 afişări

Soţia fostului ministru al Finanţelor Mihai Tănăsescu, cumnatul lui mircea Geoană, Ionuţ Costea, fostul acţionar la Dinamo Vladimir Cohn şi Jean Valvis au avut conturi la HSBC, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

Daniela Florentina Ganea, soţia lui Mihai Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice şi fost reprezentant al României la FMI, apare în documentele bancare de la HSBC. Soţia demnitarului a avut un cont secret la această bancă între anii 1995 şi 2004, numele de cod ataşat acestui profil bancar fiind SPHYNX.

Potrivit regulamentelor BNR, până în anul 2005, cetăţenii români cu reşedinţa în România nu aveau voie să deschidă conturi în afara ţării, precizează Rise Project, care explică însă că, în perioada când a fost creat contul din Elveţia, soţia politicianului era asociată cu firma Kato Aromatic, o companie egipteană prin care s-a recuperat o parte din datoria Egiptului faţă de România.

"Această datorie se ridica la suma de 276 de milioane de euro, provenea din contractele comerciale derulate cu Egiptul pe vremea lui Ceauşescu şi a fost recuperată doar parţial. În procesul de stingere al acestor creanţe a jucat un rol foarte important chiar Kato Aromatic. Guvernul României a încheiat două acorduri cu firma egipteană, în 1994 şi în 1996, în urma cărora s-au recuperat mai mult de jumătate din datoriile scadente în perioada 1991-1996. În această perioadă, Mihai Tănăsescu a fost şeful mai multor direcţii din Ministerul Finanţelor", notează Rise Project.

Soţia lui Tănăsescu a avut 10 la sută din firma Katorom Prodimpex, companie înfiinţată în 1991 şi unde 90 la sută din acţiuni au aparţinut egiptenilor, scrie sursa citată, precizând că nu i-au putut contacta pe soţii Tănăsescu.

Conform aceleiaşi surse, şi Ionuţ Costea, fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor şi fost preşedinte Eximbank şi cumnat al lui Mircea Geoană, a deţinut în Elveţia contul "Jeannot", în perioada 1994 – 2000, neexistând date despre rulajul acestui cont.

"Nu-mi îmi mai aduc aminte de acest cont", le-a declarat Ionuţ Costea jurnaliştilor de la Rise Project.

Ei precizează că Ionuţ Costea a fost secretar de stat în Ministerul Finanţelor în trei Guverne CDR, între 1997 şi 2000, perioadă în care a negociat împrumuturi în numele statului pe pieţele externe de capital. Ulterior, Costea a devenit director adjunct în cadrul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ocupând această poziţie până în anul 2004, când s-a reîntors în România la conducerea unor bănci locale. Între 2009 şi 2012, Ionuţ Costea a fost numit de Guvernul PDL-PSD ca preşedinte al băncii de stat Eximbank. În acea perioadă, numele său a fost în centrul unui scandal public privind salariul pe care îl câştiga la banca de stat, peste 20 de mii euro pe lună. Fostul demnitar a mai fost implicat prin intermediul a trei firme cipriote în industria cuprului din România, notează sursa citată.

Vladimir Cohn, fost acţionar al clubului de fotbal Dinamo Bucureşti a fost client al băncii din Geneva începând cu anul 2004. Între 2006 şi 2007, soldul contului său a fost de aproape 3,6 milioane de dolari, scrie Rise Project, adăugând că Vladimir Cohn a fost implicat în mai multe afaceri în România şi Elveţia.

"De altfel, contul său de la filiala HSBC este asociat cu firma Kameran Financial AG Elveţia, implicată în România în afacerea de ambalaje de carton Ecopack din Ghimbav. De-a lungul anilor, Vladimir Cohn a fost asociat cu Remus Truică, George Copos, Niculae Badea sau Cristi Borcea", mai scriu jurnaliştii.

Contactat de RISE Project, Vladimir Cohn a admis existenţa contului elveţian. "Da, sigur, dar nu vreau să discut cu dumneavoastră situaţia mea materială", a declarat el.

În iunie 2006, magnatul imobiliar Sorin Creţeanu şi-a creat la HSBC Geneva un profil bancar aferent contului său, mai arată Rise Project, menţionând că documentele SwissLeaks arată un sold de 962.185 dolari înregistrat în 2007 şi că la cont mai este ataşat şi numele soţiei milionarului.

Sursa citată precizează că Sorin Creţeanu este beneficiarul afacerii Poşta, care a dus la condamnarea penală a doi miniştri din guvernul Tăriceanu: Tudor Chiuariu (Justiţie) şi Zsolt Nagy (Comunicaţii).

Rise Project a luat legătura cu Sorin Creţeanu, sunând la biroul acestuia de la firma Comnord. "N-am niciun cont, nu comentez nimic, la revedere", le-a transmis Creţeanu jurnaliştilor.

De asemenea, Rise Project relatează că numele lui Jean Valvis se asociază în arhiva HSBC cu două conturi secrete, unul dintre ele aparţinând unei companii din British Virgin Islands, Euroengineering Consulting and Investment Company. În anul 2007, pe această firmă exista un depozit de 9.151.890 $.

Jean Valvis a declarat pentru Rise Project: "Da, ştiu de contul firmei din British Virgin Islands. Domiciliul meu fiscal este în Elveţia, eu sînt şi cetăţean elveţian, şi cetăţean grec, şi ce vreau să spun e că mi-am îndeplinit toate obligaţiile fiscale".

Omul de afaceri Gabriel Hanganu avea în cont peste 630 de mii de dolari în anul 2006, spun jurnaliştii de la Rise Project.

"Medic de profesie, Hanganu a fost învinut pentru dare de mită în dosarul penal în care mai sunt acuzaţi afaceriştii Dan Adamescu şi Iosif Armaş. În primă instanţă, Gabriel Hanganu a fost condamnat la trei ani cu executare. Ca medic, Hanganu a profesat la spitalul Fundeni, însă, după 1989, şi-a părăsit profesia şi a activat în industria farmaceutică. El a fost şi primul contact cu România al producătorul de medicamente Pfizer, care l-a numit apoi director regional. Concomitent, managerul şi-a înfiinţat propriile firme de distribuţie de medicamente. Acum, omul de afaceri deţine cel mai mare showroom de ambarcaţiuni şi yachturi din România, dar produce şi case de lemn. Această ultimă afacere l-a şi adus în atenţia DNA. Hanganu ar fi dat mită unui judecător, acum trimis şi el în judecată, ca să fie favorizat într-un proces de insolvenţă. Mita, trimisă printr-un lichidator, ar fi constat în cherestea în valoare de 6652 de lei ce a fost livrată în mai multe etape la ferma din Belciugatele a judecătorului. Aşa a reuşit Gabriel Hanganu, spun procurorii, să se eschiveze de la plata datoriilor către mai mulţi creditori", relatează surse citată.

Contactat de Rise Project, Gabriel Hanganu a declarat: “Am fost acţionar în perioada la care vă referiţi la o societate comercială elveţiană, iar banca a fost aleasă de către reprezentanţii acestei societăţi, deschizând un cont din categoria “Private Banking”. Sumele virate în acest cont provin numai de la această societate şi reprezintă dividende, ce au fost declarate şi impozitate conform legislaţiei în vigoare".

De asemenea, din documentele bancare analizate de RISE reiese că personajul care, conform unui raport al International Consortium of Investigative Journalist, deţine un cont de peste 800 de milioane de dolari la HSBC, este un afacerist canadian de origine română care nu a avut însă afaceri la Bucureşti.

Marţi, Rise Project a relatat că şi fostul lider PSD Viorel Hrebenciuc se numără printre românii care au avut conturi secrete la HSBC.

Eugen Şerban, şeful Direcţiei Verificări Fiscaleî din ANAF a declarat, miercuri, că instituţia nu are informaţii oficiale despre conturile bancare din străinătate ale românilor bogaţi, însă este interesată de obţinerea acestora, dacă sunt disponibile la nivelul agenţiilor fiscale din alte state.

HSBC Private Bank, filiala eleveţiană a băncii britanice HSBC, a obţinut profituri importante din administrarea de conturi secrete de peste 100 miliarde de dolari ale unor organizaţii criminale, traficanţi de arme şi diamante, lista deponenţilor incluzând şi familii regale şi miliardari influenţi. Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ), banca elveţiană a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor, conform Bloomberg.

Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat al băncii, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008.

Conform raportului, circa 220 de clienţi ai HSBC Elveţia, cu conturi totale de 1,3 miliarde dolari, au legătură cu România, iar 11 au cetăţenie sau paşaport românesc.

În funcţie de suma totală depozitată de clienţi în conturile HSBC din Elveţia în perioada 2006-2007, România ocupă locul 39, din 203 ţări, valoarea conturilor românilor pe care instituţia bancară le-ar fi ţinut secrete fiind de circa 1,3 miliarde de dolari, conform raportului publicat de International Consortium of Investigative Journalist (ICIJ).

Suma maximă dintr-un cont al unui client cu legături în România a fost, în perioada analizată, de 829,1 milioane de dolari, se arată în raport.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
RISE PROJECT,
HSBC,
CONTURI
/actualitate/romanii-cu-bani-in-elvetia-sotia-lui-mihai-tanasescu-cumnatul-lui-geoana-vladimir-cohn-au-avut-conturi-la-hsbc-13818782
13818782
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.