Revoltă de personal: Operatorul aerian care taie salariile angajaţilor cu 25%

Autor: Alex Ciutacu Postat la 06 august 2018 238 afişări

Revoltă de personal: Operatorul aerian care taie salariile angajaţilor cu 25%

Jet Airways şi-a informat angajaţii că vor fi nevoiţi să suporte o reducere salarială de până la 25% din cauza unei creşteri a costurilor operaţionale ale companiei, pe fondul creşterii preţului petrolului şi a unei monede slabe, potrivit Economic Times.

Reducerile salarială vor varia între 5% şi 25% începând de luna acesta.

„Nu există un program cu privire la cât timp vor rămâne cu salariile reduse. De asemenea nu exist[ claritate cu privire la refinanţări ulterioare sau deduceri. Tot ce ştim este că reducerile încep luna aceasta pentru toţi angajaţii, de la manageri şi până la CEO”, spune o sursă din cadrul operatorului aerian.

Managementul de top al operatorului aerian a organizat şedinţe cu angajaţii pentru a-i informa cu privire la reducerea salarială, însă problema nu a fost acceptată cu uşurinţă iar şedinţele vor continua.

După ce a confirmat mutarea, compania a transmis că managementul senior a suportat deja o reducere salarială.

„Ca parte a măsurilor noastre de raţionalizare a costurilor, linia aeriană continuă să evalueze toate iniţiativele pentru a căpăta o eficienţă de business mai mare. Statul de plată este una dintre componentele importante a structurii costurilor iar conducerea superioară a fost lovită deja de reduceri salariale pentru a conduce prin puterea exemplului”, transmite compania.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
operator,
salarii

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.