Recursul în dosarul "Transformatorul", în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, amânat la primul termen

Postat la 25 noiembrie 2013 41 afişări

Instanţa supremă a amânat luni, la primul termen, judecarea recursului în dosarul Transformatorul", în care fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, iar ceilalţi cinci inculpaţi au primit pedepse între cinci şi şapte ani de închisoare.

Recursul în dosarul "Transformatorul", în care Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, amânat la primul termen

 Completul de cinci judecători al instanţei supreme trebuia să înceapă luni judecarea recursurilor formulate atât de Relu Fenechiu, Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan, Petru Andronache, cât şi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie împotriva condamnărilor la închisoare cu executare dispuse, în 12 iulie, în cazul celor şase inculpaţi.

Unii dintre inculpaţii din dosar au cerut instanţei să amâne începerea discuţiilor în recurs, pentru a-şi putea pregăti apărarea.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/recursul-in-dosarul-transformatorul-in-care-relu-fenechiu-a-fost-condamnat-la-cinci-ani-de-inchisoare-cu-executare-amanat-la-primul-termen-11719344
11719344
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.