România are o piaţă de fonduri mutuale de numai 2% din PIB, faţă de peste 10% în Ungaria, Cehia sau Polonia, ţări cu nivel de dezvoltare comparabil, dar cu o cu totul altă cultură a economisirii şi investiţiilor. La bursă, numărul total de investitori este de circa 300.000, adică sub 1,5% din populaţie. O treime dintre conturile active sunt dedicate preponderent instrumentelor cu risc scăzut, precum titlurile de stat Fidelis. Una dintre cauzele acestui decalaj faţă de vecinii din regiune nu ţine de reglementare sau de lipsa produselor financiare, ci de ceva mai greu de cuantificat: nivelul scăzut al educaţiei financiare a populaţiei.

Asta a reieşit din discuţiile de la conferinţa „Intermedierea financiară: realităţi, provocări şi perspective - Putting Investors First 2026", organizată de CFA România.

„Sistemul financiar este în centrul a tot ceea ce se întâmplă în economie şi în societate. Avem nevoie de un sistem financiar care să ducă capitalurile către companii. Este important în România să înţelegem de ce nu avem intermediere financiară. în societăţile cu bunăstare, cu PIB pe cap de locuitor mare, avem şi active financiare multe, deci avem intermediere financiară. în România sunt mai multe cauze: cultura financiară, educaţia financiară, percepţia faţă de risc, experienţa noastră din ultimii 30 de ani, pentru că piaţa de capital este tânără", a spus Andreea Nica, vicepreşedintă a CFA România.

Georgiana Georgescu, decanul Facultăţii de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori din cadrul ASE Bucureşti, a atras atenţia că absenţa educaţiei financiare nu îi opreşte pe oameni să investească, dar îi poate costa scump. Tinerii intră pe pieţele financiare fără să înţeleagă cu adevărat ce risc şi-au asumat.

„Lipsa unei educaţii financiare solide înseamnă că relaţia dintre societate, în ansamblu, şi piaţa financiară reală este dominată fie de o reticenţă, fie de profiluri de risc exagerate, care nu sunt calibrate pe capacităţile financiare ale indivizilor. Câştigurile imediate şi fabuloase reprezintă excepţia, nicidecum regula", a spus Georgescu.

Tot ea a subliniat că educaţia financiară trebuie să ajungă dincolo de universităţile de profil: „Problema societăţii noastre este aceea de a sparge bariera educaţiei formale şi de a merge cu noţiuni de educaţie financiară şi către alte zone ale societăţii, care nu urmează neapărat studii superioare în domeniul financiar-bancar."

Horia Braun, CEO al Erste Asset Management, cu active de peste 2 miliarde de lei doar în fondul său flagship de obligaţiuni, a adăugat o altă explicaţie pentru decalajul faţă de ţările vecine: un reflex de prudenţă excesivă din partea autorităţilor, alimentat de experienţele volatile ale trecutului.

„Există un reflex de suprareglementare, de ultraconservatorism în rândul oficialilor şi autorităţilor. Piaţa se dezvoltă, dar într-un ritm mai controlabil, poate că este mai sustenabil aşa", a spus el, fără să excludă că această abordare are şi avantajele ei.

Cristian Popa, membru în consiliul de administraţie al BNR, a închis discuţia cu o observaţie despre diversitatea investitorilor: nu toţi pot sau trebuie să-şi asume riscuri mari, iar asta nu este neapărat o problemă.

„Cele două modele extreme de investitori sunt Peter Thiel, cu PayPal şi alte investiţii, iar la polul opus bunicuţa din Germania, care face depozite în euro la 0,5% dobândă. Nu poţi să pui bunicuţa să investească în PayPal la fondare sau în SpaceX acum cinci ani. Cred că există un spectru, de la cei care sunt foarte conservatori la cei care îşi asumă riscuri foarte mari", a spus Popa.