Rafila: Este absolut fezabil ca şcolile să se redeschidă pe 8 februarie

Autor: Mediafax Postat la 12 ianuarie 2021 65 afişări

Rafila: Este absolut fezabil ca şcolile să se redeschidă pe 8 februarie

Este absolut fezabil ca şcolile să se redeschidă pe 8 februarie, spune deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, care precizează că sprijină demersul ministrului Educaţiei în acest sens.

Alexandru Rafila consideră că şcolile se pot redeschide pe 8 februarie.

„Este absolut fezabil. Şcolile nu trebuiau să se închidă, de fapt. Nu există nici o justificare a închiderii şcolilor, dacă ne referim măcar la şcolile primare. România a devenit unicat în UE, cu o incidenţă relativ redusă faţă de alte ţări, a ţinut şcolile închise un an de zile. Lucrul ăsta nu mai poate să continue, nu atât din punct de vedere al procesului de învăţământ, cât mai ales din punctul de vedere al afectării grave a modului în care se dezvoltă copiii”, spune la RFI Alexandru Rafila.

Deputatul PSD spune că susţine demersurile ministrului Educaţiei, pentru redeschiderea şcolilor pe 8 februarie.

„Mi se pare hazardată afirmaţia unui reprezentant de la Ministerul Sănătăţii, care spunea că nu se vor deschide şcolile, mai ales că numărul de cazuri noi este tot mai mic, am avut doar 2.000 ieri, cu 7.000 de teste. Trebuie să ne lămurim: ori avem o situaţie epidemiologică gravă, pe care nu o cunoaştem şi lucrul ăsta trebuie asumat ori avem o situaţie epidemiologică total sub control, după numărul de teste efectuate şi numărul de teste pozitive şi atunci nu ar trebui să existe nici cea mai mică discuţie legată de redeschiderea şcolilor”, conchide Rafila.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.