Primul zbor privat în spaţiu. Space X a semnat cu un pasager "misterios" pentru o excursie în jurul lunii

Postat la 14 septembrie 2018 61 afişări

Un pas important către accesul oamenilor obişnuiţi care doresc să călătorească în spaţiu a fost făcut. Compania spaţială de transport a lui Elon Musk, SpaceX, a anunţat că a semnat primul contract din lume cu un pasager privat pentru a zbura în jurul lunii, la bordul vehiculului său denumit BFR.

Primul zbor privat în spaţiu. Space X a semnat cu un pasager "misterios" pentru o excursie în jurul lunii

Într-un mesaj pe Twitter, Space Exploration Technologies Corp. a declarat că misiunea are rolul de a folosi cea mai mare rachetă, denumită BFR, care este încă în curs de dezvoltare şi care, potrivit oficialilor din industrie, poate avea loc la cel puţin un an sau doi de la un zbor iniţial de testare.

"Află cine zboară şi de ce luni, 17 septembrie", a anunţat SpaceX într-un tweet joi, care păstrează încă misterul asupra primului turist din lume care va zbura în spaţiu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.